Isaia 48 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Vechile și noile prorocii

1„Lucrul acest să-l ascultați

Voi toți acei care purtați,

Azi, numele lui Israel

Și cari sunteți Iudei, de fel.

Casă-a lui Iacov, ia aminte

Și-ascultă dar, aste cuvinte.

Ascultați toți, voi cari, mereu,

Spre-al lui Israel Dumnezeu

V-ați întors ochii și-ați strigat,

Voi toți cei care ați jurat

Pe sfântul Nume-al Domnului,

Dar n-ați venit în fața Lui,

În adevăr să vă vădiți

Oameni a fi, neprihăniți!

2De la cetatea sfântă, ei,

Numele-și trag. Oameni-acei

Se bizuiesc pe Cel pe care,

Israel, Dumnezeu, Îl are,

Iar Numele-I răsunător

Este de Domn al oștilor.

3De multă vreme – la-nceput –

Mari prorocii Eu am făcut.

Din gura Mea, ele-au ieșit

Și-ndată, s-au și împlinit.

Tot ce-am vestit s-a și făcut,

Pentru că Eu așa am vrut.

4Știind că tu ești împietrit,

Că ai grumazul întărit –

Ca fierul – și de bună seamă,

Îți este fruntea de aramă,

5Din vremea veche ți-am vestit

Aceste lucruri, negreșit.

Te-am înștiințat de mai ‘nainte,

Pentru ca tu să iei aminte –

Când împlinite vor fi ele –

Iar despre lucrurile-acele

Să nu poți spune: „Am văzut

Că al meu idol le-a făcut,

Căci cel care le-a poruncit

E tocmai chipul meu cioplit

Și toate-acum s-au întâmplat,

Cum vrut-a chipul meu turnat!”

6Ceea ce vezi acum, știi bine

Că auzit-ai de la Mine!

Dar spune, oare, nu găsești

Cu cale, să mărturisești?…

Iată, am să-ți vestesc apoi,

Lucruri ascunse, lucruri noi,

Lucruri ce sunt necunoscute,

Care te tine nu-s știute.

7Ele – acum – vor prinde viață:

Acum, în vremile de față,

Căci nu fac parte din trecut.

Tu, până azi, nu ai știut

De ele, ca să spui apoi:

„Demult le cunoșteam și noi”.

8N-ai auzit, nu le-ai știut;

Urechi deschise n-ai avut –

Odinioară – să ții minte

Și să le știi mai dinainte.

Eu am știut că – ne-ndoios –

Te dovedești necredincios,

Căci de la naștere-ai primit

Tu, numele de răzvrătit.

9Din pricina Numelui Meu,

Multă răbdare vădesc Eu.

Pentru-a Mea slavă, Mă opresc

Și nu vreau să te nimicesc.

10Iată că Eu, încrezător,

Te-am așezat într-un cuptor.

Focul urgiei te-a-ncălzit,

Însă argint nu te-am găsit.

11Din dragoste, față de Mine,

Vreau să lucrez Eu, pentru tine!

Cum s-ar putea ca al Meu Nume,

Hulit a fi de către lume?

Nu am să las ca slava Mea

Să fie dată altuia.

12„Ascultă Iacove! La fel,

Ascultă și tu, Israel!

Eu sunt Cel care te-a chemat,

Care – de mână – te-a luat!

Eu sunt întâiul, tot mereu,

Iar Cel din urmă sunt tot Eu.

13Cu mâna Mea, am așternut

Pământul. Ceruri am făcut,

Cu dreapta Mea. Cum le-am chemat,

Ele s-au și înfățișat.

14Vă strângeți toți să ascultați,

Iar apoi, seama, să luați.

Cine-a vestit aceste toate?

Cine, să le-mplinească, poate?

Acel pe care îl iubește

Domnul, acela împlinește

Îndată, toată voia Lui,

În contra Babilonului,

Iar al său braț, necruțător,

Peste-al Haldeilor popor,

Plin de puteri se va lăsa

Și greu are a-i apăsa.

15Eu sunt Cel care a vorbit.

Eu l-am chemat, l-am întărit

Și am să-l fac izbutească,

În ceea ce-o să-nfăptuiască.

16Apropiați-vă de Mine

Și ascultați-Mă voi, bine!

Nu în ascuns am cuvântat.

Din timpurile vechi, am stat

De față, când au început

Aste lucrări de s-au făcut.

Acuma, Domnul Dumnezeu,

Pe mine m-a trimis, iar eu,

De Duhul Său sunt însoțit.

17Iată că Domnul a vorbit,

Căci Răscumpărător ți-e El

Și Sfânt îi e, lui Israel:

„Sunt al tău Domn și Dumnezeu!

Te-nvăț ce-i de folos, mereu,

Căci Eu doar te călăuzesc

Pe calea ce ți-o pregătesc.

Ți-arăt pe unde să te duci,

Pe unde trebuie s-apuci!

18O! De ai fi luat aminte

La ce ți-am spus mai dinainte,

La ceea ce ți-am poruncit.

Atunci, pacea ți-ar fi venit

Precum un râu îmbelșugat,

Căci fericire ți-aș fi dat,

Asemeni valurilor mării,

Și-asupra ta și-asupra țării.

19Precum țărâna – negreșit –

Sămânța ta s-ar fi vădit,

Iar roadele pântecului,

Ca boabele nisipului.

Numele tău, veșnic, ședea –

Atuncea – înaintea Mea.

20Grabnic, din Babilon, ieșiți!

Iute, de la Haldei, fugiți!

Apoi, din trâmbițe sunați

Și tuturor de veste dați,

Pe fața-ntregului pământ.

Spuneți la toți: „Domnul Cel Sfânt,

De al său rob, S-a îndurat!

Pe Iacov, l-a răscumpărat!

21Când au să treacă prin pustie,

De-al setei chin nu au să știe,

Căci Domnul are să le dea

Apă din stâncă-atunci să bea –

Pe săturate – cât le place.”

22Domnul a zis: „Cei răi n-au pace!”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help