1 Ioan 4 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

1„Eu, preaiubiților mei frați,

Vă-ndemn acum, să cercetați

Duhul, atent, ca tot mereu,

Să știți dacă-i din Dumnezeu.

Vă rog dar, să nu dați crezare,

Oricărui duh, la întâmplare.

Căci mulți proroci, azi au ieșit,

Și mincinoși, s-au dovedit.

2Voi veți cunoaște, tot mereu,

Pe Duhul de la Dumnezeu,

Prin acest fapt: Duhul de sus,

Va spune că Hristos Iisus

Venit-a-n trup, aici, mereu.

Acesta-i de la Dumnezeu.

3Dar orice duh care vorbește

Și care nu mărturisește

Pe Domnul nost’, Hristos Iisus,

Acela nu este de sus –

Deci nu e de la Dumnezeu.

Duhul acela – vă spun eu –

E de la Anticrist venit,

De care voi ați auzit

Că vine. Și vă dau o veste:

El, chiar acum, în lume, este.

4Voi, copilașilor, sunteți

Din Dumnezeu și-astfel, puteți

Să biruiți. Și-ați biruit

Aceste duhuri ce-au venit,

Căci Cel ce-n voi sălășluiește,

Decât cel care se găsește,

Acum, în lume, e mai mare

Și e cu mult, cu mult, mai tare.

5Ei sunt din lume și vorbesc

Asemeni lumii, căci găsesc

Astfel, la lume, ascultare.

6Noi, însă, suntem, fiecare,

Din Dumnezeu. Deci tot mereu,

Cei care sunt din Dumnezeu,

Au să ne-asculte. Să știți bine,

Că nu ne-ascultă orișicine.

Aceia care, pe pământ,

Nu sunt ai Tatălui Cel Sfânt,

N-au să ne-asculte. În ăst fel,

Cunoaștem duhul cel mișel,

Al rătăcirii și-al celui

Care-i al adevărului.

7Deci preaiubiților, să știm

Ca, tot mereu, să ne iubim,

Pentru că dragostea ne vine,

Din Dumnezeu. Iubind, oricine

Se vede că este născut,

Din Domnul, și L-a cunoscut.

8Însă acel ce nu iubește,

Prin acest fapt, el dovedește

Că nu-L știe, pe Dumnezeu,

Pentru că Domnul e, mereu,

9Iubire. Iar dragostea Lui,

Față de neamul omului –

Față de noi – s-a arătat,

Chiar prin aceea că ne-a dat,

Pe Fiul Său. Singurul Fiu,

Al Dumnezeului Cel viu,

Venit-a-n lume și astfel,

Acuma, noi trăim, prin El.

10Iubirea – vă spun lămurit –

Nu stă în faptul c-am iubit –

Noi, oamenii – pe Dumnezeu,

Ci în aceea că, mereu,

El ne-a iubit, pe noi, și-a dat,

Drept jertfă pentru-al nost’ păcat,

Pe Fiul Său, de-a ispășit

Ceea ce noi am săvârșit.

11Deci preaiubiților, să știți

Că precum noi am fost iubiți

De Dumnezeu, trebuie-apoi,

La fel să ne iubim și noi,

Unii pe alții. N-a putut,

12Pe Dumnezeu, să-L fi văzut

Nimeni; dar dacă ne iubim

Unii pe alții, atunci știm

Căci Dumnezeu rămâne-n noi

Și vom cunoaște mai apoi,

Că dragostea Lui, răsădită

În noi, este desăvârșită.

13Cunoaștem că, în El suntem –

Iar El în noi – căci noi avem,

Duhul, pe care ni L-a dat,

Fiind din Duhul Său luat.

14Noi am văzut și vă vestim –

Căci tuturor mărturisim –

Că Tatăl – Dumnezeu Cel viu –

În lume, L-a trimis pe Fiu –

Pe Fiul Său, precum se știe –

Ca El, Mântuitor, să fie.

15Acel care mărturisește

Cum că Iisus se dovedește

A fi Fiul lui Dumnezeu,

În Domnul rămâne, mereu;

Iar Domnul Dumnezeu, și El,

Rămâne-va, în omu-acel.

16Iată că noi am cunoscut

Și totodată, am crezut

În dragostea lui Dumnezeu,

Față de noi. Domnul, mereu,

E dragoste; deci orșicine,

Dacă în dragoste se ține,

Să știe că, în Dumnezeu,

O să rămână, tot mereu.

17Iată dar, precum este El,

În lume, noi suntem la fel:

Desăvârșită e, în noi,

Dragostea Lui, ca mai apoi,

S-avem încredere deplină,

Când judecata o să vină.

18În dragoste, frică nu este;

Căci ea, frica, o izgonește.

Frica nu umblă ne-nsoțită –

Are pedeapsa pregătită.

Cel ce se teme, nu-i găsit –

În dragoste – desăvârșit.

19Pe Dumnezeu, noi Îl iubim,

Pentru că El – așa cum știm –

E-ntâiul care ne-a iubit.

20Când cineva e auzit

Spunând: „Pe Domnul, Îl iubesc”,

Dar faptele sale vădesc

Că pe-al său frate îl urăște,

Un mincinos se dovedește.

Căci cel care, pe al său frate –

Pe care l-a văzut – nu poate

Să îl iubească, va putea,

Pe Domnul – fără a-L vedea –

Să Îl iubească? Nicidecum!

21Iată porunca Lui, acum:

Dacă-L iubești pe Dumnezeu,

Iubește-ți fratele, mereu.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help