Iov 5 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Nelegiuitul piere

1„Strigă acum! Hai, spune-mi cine

O să te-asculte și pe tine?

Cărui sfânt, te vei adresa?

2Nebunul, în mânia sa,

Piere ucis. Pe prost, la fel,

Îl mistuie focul din el.

3Prins-a nebunul rădăcină,

Dar iată că fără pricină –

Pe negândite, dintr-odată –

Casa îi este blestemată.

4Feciorii săi nu au noroc:

Sunt spulberați din al lor loc

Și, în picioare, sunt călcați,

Fără să poată-a fi scăpați.

5Ceea ce el a secerat,

De cei flămânzi, este mâncat,

Căci și din spini, tot i-au răpit;

Cei însetați i-au înghițit

Toată averea lui cea mare.

6Nenorocirea nu răsare

Doar din țărână. Câte sânt

Durerile, nu în pământ

7Ele-ncolțesc. Spre suferință,

Se naște-a omului ființă,

Precum scânteia, bunăoară,

Se naște și-apoi, iată, zboară!”

Ajutorul este la Dumnezeu

8„Eu aș fugii la Dumnezeu.

I-aș spune Lui, necazul meu,

9Căci știm că face lucruri cari

Sunt nepătrunse, minuni mari

10Și fără număr. Pe câmpie,

El face, ploaia, ca să vie.

El ne dă apă, pe pământ.

Toate, prin voia Lui doar, sânt.

11Înalță El, pe cei smeriți

Și-i mântuie, pe necăjiți.

12Celor vicleni, le nimicește

Planul cel rău și le zdrobește

Putința de a-l fi-mplinit.

13De-asemenea, a năruit

Capcanele ce le-au întins

Înșelătorii. El i-a prins,

Pe înțelepți, în planul lor,

În miezul vicleniilor.

14Pe toți acești, El i-a învins:

În miezul zilei, i-a împins

În beznă, unde i-a lăsat

Să bâjbâie, neîncetat,

Conduși de-amăgitoare șoapte,

De parcă-ar fi în miez de noapte.

15Astfel, Domnul l-a ocrotit

Pe cel slab și l-a izbăvit

De-amenințarea celor răi –

Din mâna dușmanilor săi.

16Așa, nădejde-a sprijinit

Pe cel care-i nenorocit,

Iar făr’delegea – ce să facă? –

Și-a închis gura, ca să tacă.”

La adăpostul lui Dumnezeu

17„E fericit omul certat

De Dumnezeu. Neîncetat,

Să prețuiești mustrarea Lui.

18El face rana omului

Și-apoi o leagă; El rănește,

Și tot El și tămăduiește.

19De șase ori ești izbăvit

De la necaz și, negreșit,

De șapte ori tu vei învinge

Răul, și nu te va atinge.

20De moarte, tu vei fi scăpat

Și nu vei fi înfometat;

De sabie te scapă-apoi

Domnul, la vreme de război.

21De-al limbii bici, adăpostit

Vei sta și fi-vei liniștit,

Când pustiirea o să vie.

22Vei râde de a ei urgie

Și de al foametei măcel.

De fiare, teamă n-ai, defel,

23Pentru că legământ vei face

Chiar și cu pietrele și pace

Afla-vei, căci de tine, știre,

Și fiarele au. Fericire,

24În cortul tău, tu dobândești,

Iar turmele ți le găsești

25Întregi. Îți vezi sămânța ta,

Pe urmă-ți, cum se va sălta,

La fel ca iarba câmpului.

26Iar când Stăpânul timpului

Te va chema de pe pământ,

Ca să te-așeze în mormânt,

Vei fi ca snopul adunat

La vremea lui. Am cercetat

27Tot ceea ce ți-am povestit,

Adevărate le-am găsit.

Ascultă-mă, căci nu-i de rău,

Ci totu-i spre folosul tău!”