1 Ioan 3 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Acum, și voi ați observat,

Ce dragoste ne-a arătat

Tatăl, când ne-a îngăduit,

Copii ai Săi, de ne-am numit.

Și chiar suntem copiii Lui.

Suntem copiii Domnului,

Chiar dacă lumea nu ne șie.

Cum ar putea, altfel, să fie?

Că nici pe El – cum am văzut

Noi toți – ea nu L-a cunoscut.

2Deci prea iubiților, zic eu,

Că suntem ai lui Dumnezeu

Copii, acum. Iar ce-o să fie,

În vremile ce au să vie,

Nu știm, căci nu s-a arătat.

Dar știm – și sunt încredințat –

Că și noi o să fim la fel –

Asemeni Lui – când vine El.

Așa va fi, nu-i o poveste:

Îl vom vedea așa cum este.

3Acel care-a nădăjduit

Astfel în El, s-a curățit,

Precum curat este și El.

4Oricine-ar fi omul acel –

Dacă păcate-a săvârșit –

Și făr’delegi a făptuit;

Căci și păcatul – se-nțelege –

Că este tot fărădelege.

5Și știți că El S-a arătat

Să ia păcatele. Păcat,

În El, nicicând, nu se găsește.

6Așadar, nu păcătuiește

Acela cari rămâne-n El.

Însă, referitor la cel

Care, mereu, păcătuiește,

Pot ca să spun, că dovedește

Că nicicând nu L-a cunoscut,

Și-asemenea, nu L-a văzut.

7Deci ascultați vorbele mele,

Și nimenea să nu vă-nșele

Cu basme, copilașilor!

Spun, spre știința tuturor,

Că omul care s-a vădit

A fi un om neprihănit,

În curăție viețuiește,

Asemeni Celui care este,

De-a pururea, neprihănit.

8Dar cel care-a păcătuit

Și încă mai păcătuiește,

Al diavolului se vădește,

Căci el, păcate – am văzut –

Că săvârșea de la-nceput,

Și săvârșește, tot mereu.

Însă, Fiul lui Dumnezeu,

S-a arătat să nimicească

Astă lucrare diavolească.

9Omul născut din Dumnezeu,

Nu va păcătui. Mereu,

Rămâne înlăuntrul lui

Sămânța sfântă-a Domnului.

El n-are să păcătuiască,

Fiindcă fost-a să se nască

Din Dumnezeu. Astfel, îi știm –

10Putând să îi deosebim –

Pe toți copiii Domnului,

De cei ce-s ai diavolului.

De-aceea, să se știe bine,

Lucrul acesta: orișicine,

În curăție, nu trăiește –

Și nici cel care nu-l iubește

Pe al său frate – vă spun eu,

Că nu e de la Dumnezeu.

11Fiindcă ce ați auzit

De la-nceput că s-a vestit,

Cere – așa cum bine știm –

Ca toți, mereu, să ne iubim,

Unii pe alții, nu precum

12Cain a făcut, pe-al vieții drum;

Căci el era de la cel rău,

Și l-a ucis pe frate’ său.

Dar pentru ce l-a osândit

Și l-a ucis? S-a dovedit

Că, rele fapte, el făcea,

În timp ce frate’ său avea

Doar faptele neprihănite,

Care-i erau nesuferite.

13Deci fraților, nu vă mirați

Atuncea când o să aflați

Că vă urăște lumea. Iată,

14Noi am trecut din moarte-odată,

La viață, pentru că noi știm,

Pe-ai noștri frați, să îi iubim.

Acela care nu-l iubește

Pe frate’ său, se osândește

La moarte și rămâne-n ea.

15Cel care, ură, va avea,

Pentru-al său frate, e vădit,

Că ucigaș e dovedit.

Un ucigaș n-are – știți bine –

O viață veșnică, în sine.

16Noi, fraților, am cunoscut

Dragostea Lui, căci am văzut

Că Și-a dat viața, pentru noi.

Iar noi, la rândul nost’ apoi,

Va trebui – să nu uitați! –

Să ne dăm viața, pentru frați.

17Acela cari, în lume, are

O bogăție foarte mare –

Și-l vede pe fratele său,

Că-i în nevoie și-i e rău –

Iar inima și-o va închide,

Fără ca, mâna, a-i întinde,

Cum va rămâne – întreb eu –

În dragostea lui Dumnezeu?

18De-aceea, copilașilor,

Îndemnul meu, dat tuturor,

Este ca voi să vă iubiți,

În adevăr, cum bine știți,

Cu fapta – precum se cuvine –

Și nu prin vorbe doar, de bine.

19În felul-acesta, dovedim,

Că noi, din adevăr, venim,

Iar inimile ne vom ști,

Astfel, a ni le liniști,

În fața Lui, de câte ori

20Simțim, în inimă, fiori

Care ne osândesc; căci El –

Deci Dumnezeu – este Acel

Care se află mult mai mare,

Decât ni-e inima, și care

Cunoaște, lucrurile toate.

21Deci preaiubiților, se poate – Dacă nu sunteți osândiți,

În inimă – să vă simțiți,

Cu îndrăzneală, tot mereu,

Față de Domnul Dumnezeu.

22Tot ce vom cere noi atunci –

Căci ținem ale Lui porunci,

Făcând ceea ce-i place Lui –

Primim, din mâna Domnului.

23Și iată ce a poruncit:

Să credem dar, necontenit,

În Numele Fiului Lui,

Iisus Hristos, și-asemeni Lui,

Să ne iubim – cum a lăsat –

Unii pe alții, ne-ncetat.

24Cel cari, porunca, Îi păzește,

În Dumnezeu se regăsește,

Iar Domnul va rămâne-n el.

Cunoaștem că, în acest fel,

El e în noi, prin Duhul dat,

Duh care-i de la El plecat.”