Ezechiel 44 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1După aceea m-a luat

Și înapoi am fost purtat,

Până la poarta cea pe care

Locașul sfânt, afar’, o are.

Poarta aceea s-a vădit

Precum că e la răsărit.

Dar poarta nu era deschisă.

2„Poarta are să stea închisă” –

Îmi zise Domnul – „și prin ea

Nu o să treacă nimenea,

Căci a trecut Domnul pe care,

Israel, Dumnezeu, Îl are.

De-aceea-nchisă este ea

Și tot așa va rămânea!

3În ce-l privește pe cel care

E voievod, acela are

Dreptul, sub ea, să se așeze,

Atunci când o să se-nfrupteze

Din pâinea dată Domnului

Ca jertfă pusă-n fața Lui.

Când va intra, el o s-apuce

Pe drumu-acela care duce

În tinda porții, iar apoi,

Pe-acel drum va veni-napoi.”

4M-a dus la poarta ce-i aflată

În miazănoapte așezată,

În fața casei Templului.

Văzut-am slava Domnului

Cum, a Lui Casă, a umplut.

Jos, la pământ, eu am căzut

5Apoi, iar glasul Domnului

Îmi zise: „Fiu al omului,

Deschide ochii și privește

Și-ascultă tot ce se vorbește

De rânduielile pe care

A Domnului Casă le are

Și de-ale ei legi, rânduite,

Ce trebuie, mereu, păzite.

Te uită la a ei intrare

Și la ieșirile pe care

Le are-acum, Locașul sfânt!

6La cei cari îndărătnici sânt

În casele lui Israel,

Vorbește-le în acest fel:

„Așa a zis cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Ajungă-vă, căci am văzut

Ce urâciuni mari ați făcut!

7În sfântul Meu Locaș, apoi,

Niște străini ați adus voi,

A căror inimă se-arată

Că împrejur nu e tăiată,

Iar carnea lor, de-asemenea,

Tot netăiată e și ea.

Oameni-aceștia Mi-au spurcat

Casa, în ea, când au intrat.

Grăsimea, pâinea Mea apoi,

Și sângele le-ați adus voi

În fața urâciunilor

Avute de al vost’ popor

Și rupt-ați legământul Meu,

Pe cari, cu voi, l-am făcut Eu.

8Nu ați făcut ce-am poruncit

Păzind ce trebuie păzit,

Pentru că n-ați luat aminte

La ale Mele lucruri sfinte.

Pe-acei străini, voi i-ați adus

Și-apoi, în locul vost’ i-ați pus

Să facă ei slujba pe care

Locașul Meu cel sfânt o are.”

9Așa a zis cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Nici un străin nu va putea,

În sfântul Meu Locaș, să stea,

A cărui inimă se-arată

Că împrejur nu e tăiată

Și netăiată va avea

Carnea din trup, de-asemenea.

Străini-n Israel aflați,

Cari împrejur nu sunt tăiați,

Nu vor intra-n Locașul sfânt

10Mai mult, cei care Leviți sânt,

Dar care s-au îndepărtat

De Mine și nu M-au urmat –

Purtându-se-ntru tot la fel

Ca întreg neamul Israel –

Își vor purta pedeapsa lor,

Pedeapsa făr’delegilor

Și a păcatelor pe care

Le făptuise fiecare.

11Ei, în Locașul Meu cel sfânt,

Doar niște slugi de pază sânt.

Păzi-vor porțile pe care,

Casa le are la intrare

Și-apoi, în casă, vor avea

De făcut slujbele din ea.

Vor junghia, pentru popor,

Vitele date jertfelor,

Atât cele ce se socot

A fi drept ardere de tot,

Cât și cele înjunghiate

Cari pentru alte jertfe-s date.

Vor sta-n fața poporului,

Căci puși vor fi, în slujba lui.

12Ei au slujit, pentru popor,

‘Naintea idolilor lor

Și în păcat, în acest fel,

Căzut-a-ntregul Israel.

De-aceea, brațul Mi-am ‘nălțat

Și-n contra lor l-am îndreptat” –

Zice Acela cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu –

„Să-și poarte-n fața tuturor,

Pedeapsa făr’delegilor

Și a păcatelor pe care

Le-au săvârșit, fără-ncetare.

13Ei nu se vor apropia

De Mine, iar în slujba Mea,

Drept ai Mei preoți, n-au să fie.

De-asemenea, să se mai știe

Că de-ale Mele lucruri sfinte

Sau de cele ce sunt preasfinte,

Aceștia nu vor mai putea,

Nicicând, a se apropia.

Își vor purta pedeapsa lor,

Pedeapsa făr’delegilor

Și-a urâciunilor pe care

Le-au săvârșit, fără-ncetare.

14Totuși, a casei pază, iată,

În grija lor va fi lăsată.

La slujbele ce trebuiesc

În casă, am să-i folosesc.

Vor face, de asemenea,

Tot ce va trebui, în ea.”

15„Dar preoții Leviți, pe care,

Țadoc, urmași, în lume-i are –

Cari la Locașul sfânt erau

Și slujbele lui le păzeau

În vremea-n care, rătăcit,

Tot Israelul s-a vădit –

De Mine s-or apropia

Și să-Mi slujească vor putea,

Căci cu grăsime au să vie

Și sânge, să-Mi aducă Mie” –

Zice Acela cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu.

16Numai preoți-aceștia sânt

Cei care, în Locașul sfânt,

Voie să intre, vor avea.

Doar ei se vor apropia

De Mine, ca să Îmi slujească.

17Atuncea când au să pășească

Pe porțile cele pe care

Curtea din interior le are,

Cu in vor fi înveșmântați.

Cu lână, nu vor fi-mbrăcați,

Când slujbe-or face-n poarta care

Curtea din interior o are,

Sau când ei au să se găsească

În casă și au să slujească.

18Scufii din in, ei vor avea,

Pe capete. De-asemenea,

Izmenele, de ei purtate,

Numai din in vor fi lucrate.

N-au să se-ncingă cu ceva

Care, sudoare-ar da, cumva.

19Atunci când au să iasă iară,

În curtea cea de dinafară,

Ca să se ducă la popor,

Vor lepăda hainele lor –

Cu care îmbrăcați ei sânt

La slujbă în Locașul sfânt –

Și în odăile pe care

Sfântul Locaș al Meu le are,

Au să le-așeze. Vor putea

Ca alte straie să își ia,

Mai înainte să pășească

Afară, ca să nu sfințească

Întreg poporul adunat,

Cu straiele ce le-au purtat.

20N-au să mai fie nevoiți

Să-și radă capul, dar să știți

Că nici n-au să îngăduiască,

În voie, părul să le crească.

21Atuncea când pătrunde-vor

În curtea de la interior,

Nici unul nu va mai avea

Voie ca, vin, cumva, să bea.

22N-au voie să se însoțească

Cu văduve, sau să-și găsească

Neveste din rândul celor

Lăsate de bărbații lor.

Numai fecioare, vor putea,

Ca de neveste, să își ia,

Din fetele cele pe care

Neamul lui Israel le are.

Să-și ia o văduvă, ei pot,

Doar de-i văduvă de preot.

23Ei trebuie să Îmi învețe

Poporul și să-i dea povețe

Ca astfel el să izbutească

Să poată să deosebească

Un lucru care este sfânt

De celelalte ce nu sânt.

El trebuie să aibă știre

Să facă o deosebire

Între cele ce sunt curate

Și cele care-s necurate.

24În ne-nțelegeri, vor putea

Să judece, în legea Mea.

Ei vor păzi ce-am poruncit,

Legile ce le-am rânduit,

Sau sărbătorile lăsate

Și sfintele Mele Sabate.

25Cel care, preot, va fi pus,

Nu va putea să fie dus

La un om mort. Nu e lăsat

Ca să ajungă necurat.

Voiesc, însă, ca să se știe

Că necurat poate să fie,

Pentru un tată sau o mamă,

Pentru un fiu – de bună seamă –

De-asemeni pentru a lui fată

Sau sora lui, nemăritată.

26Se va-mplini timpul sortit,

În care fi-va curățit,

Și șapte zile încheiate,

Apoi, îi vor fi numărate.

27Când va veni ziua în care

Capătă iar, drept de intrare

În sfântul Meu Locaș – și vine

Ca să se-apropie de Mine

În curtea înlăuntru-aflată,

Urmând ca să-și înceapă-ndată,

Slujba-n Locașul sfânt – să știe

Precum că trebuie să vie

Cu jertfa dată cu menire

De jertfă pentru ispășire” –

Zice Acel care, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu.

28„Iată, voiesc să aveți știre,

Despre ce au ei, moștenire:

Eu fi-voi moștenirea lor!

Deci al lui Israel popor

Trebuie, astfel, ca să știe,

Să nu le dea nici o moșie,

Căci Eu voi fi moșia lor!”

29„Drept hrană a preoților,

Sunt darurile de mâncare

Ce le aduce fiecare,

Sau jertfele ce-s cu menire

De vină ori de ispășire,

Și tot ce fi-va închinat

Lui Dumnezeu și-I va fi dat

De Israel, după dorință,

Adică prin făgăduință.

Toate acestea-s ale lor:

Sunt, deci, ale preoților.

30Cele dintâi roade luate

Din câmpuri, lor le vor fi date.

De-asemenea, le va fi dată

Și partea ce e ridicată

Din toate darurile care

Aduse sunt, pentru mâncare.

Pârga făinii voastre, voi,

La preoți, o veți da apoi,

Căci astfel, are să se lase,

Mereu, peste-ale voastre case

Și peste-ale voastre cărări,

Noian de binecuvântări.

31Toți preoții nu vor putea,

Pentru mâncare, ca să ia

Din păsările ce-au pierit,

Din vitele ce au sfârșit

A fi de fiare sfâșiate

Sau care, moarte, sunt aflate.”