Isaia 66 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Așa vorbește Dumnezeu:

„Întregul cer este al Meu,

Căci el este, din veșnicie,

Scaunul Meu pentru domnie,

Iar din pământ, Eu Mi-am făcut,

Pentru picioare, așternut!

Ce casă ați putea apoi,

Mie, ca să Îmi faceți voi,

Sau ce puteți să ridicați,

Drept locuință să Îmi dați?

2Iată că tot ce ați văzut,

De către Mine s-a făcut,

Căci toate-au căpătat ființă

Numai după a Mea dorință.

Spre cel ce suferă, voiesc –

În vremea ‘ceea – să privesc

Și spre cel care s-a vădit

Că are sufletul mâhnit

Știind ca de cuvântul Meu

Teamă să aibă, tot mereu.

3Cel cari, un bou, a junghiat –

Drept jertfă – nu a arătat

Că e mai bun decât cel care,

Un om, ca să omoare, are.

Omul care jertfește-un miel,

Va fi asemenea cu cel

Care, un câine, a răpit

Și-n urmă, gâtul i-a sucit.

Apoi, omul acela care

Aduce-un dar pentru mâncare,

E-asemeni celui ce-a vărsat

Sânge de porc. Cel ce-a luat

Tămâie și a ars-o-apoi,

E ca acela dintre voi care

La idoli s-a-nchinat.

Cei care astfel au lucrat,

Mereu și-aleg căile lor

Și în a urâciunilor

Mulțime își găsesc plăcere.

4Tocmai de-aceea, Eu voi cere –

Și-asupra lor Eu am să chem –

Lucruri de care ei se tem

Și-i voi lovi necruțător,

Doar spre nefericirea lor.

Nu au răspuns când i-am chemat;

Când le-am vorbit, n-au ascultat,

Făcând ce-i rău în fața Mea

Și alegând ce nu-Mi plăcea!”

5„Să ascultați Cuvântul Lui,

Voi cari, Cuvântul Domnului

L-ați ascultat, umpluți de teamă,

Și L-ați luat mereu în seamă.

Iată ce zic ai voștri frați,

De care sunteți alungați

Și care vă urăsc mereu,

Din pricina Numelui Meu:

„Domnul să facă – dacă poate –

Ca slava Lui să se arate,

Să vă vedem, când o să vie,

Că plini sunteți de bucurie!”

Dar rușinați se pomenesc

Cei care astfel vă vorbesc!

6Un glas, tare, s-a auzit,

Cari din cetate a ieșit

Și din lăuntrul Templului.

El este glasul Domnului

Cel care, încurând, Se-arată,

Vrăjmașilor, să le dea plată!”

7„‘Nainte ca să fi avut

Dureri de faceri, a născut

Și un fecior a zămislit,

Fără ca să fi suferit.

8Cine a auzit, cumva,

Vreodată, de așa ceva?

Se poate, oare, să apară

Doar într-o zi numai, o țară?

Un neam se naște dintr-odată?

Abia fusese apucată,

De munci, fiica Sionului –

De chinul zămislitului –

Când iată că a și născut

Și de fii, parte a avut!

9„Să-nchid al mamei pântec, oare,

Când chiar Eu sunt Acela care

Le fac să nască?” – a-ntrebat

Domnul. „Când naștere-am lăsat,

În lume, să le fac ăst rău?” –

Întreabă Dumnezeul tău.

10„Hai, bucurați-vă apoi,

Cu-al Meu Ierusalim, și voi

Aceia care arătați

Cum că iubire îi purtați.

Cei ce l-ați plâns, acum veniți

Și bucuria o-mpărțiți

11Cu el, căci peste-al său popor,

Laptele mângâierilor,

Îl voi turna. Vă adulați

La el, căci fi-veți desfătați.

Cu plinătatea slavei lui.”

12Iată cuvântul Domnului:

„Pacea, am s-o îndrept mereu,

Către Ierusalimul Meu,

Precum apele unui râu.

Asemenea unui pârâu

Ce a ieșit din matcă, are

Să vină și slava cea mare

A neamurilor, către el.

De-aceea, în timpul acel,

Cu toții fi-veți alăptați,

Pe brațe duși și dezmierdați,

Căci pe genunchi ei vă vor ține,

Ca astfel să vă fie bine.

13Cum mama-și mângâie, mereu,

Pruncul, am să vă mângâi Eu.

Da, în Ierusalim apoi,

Am să vă mângâi Eu, pe voi!

14Atunci când aste lucruri, toate,

Le veți vedea că-s întâmplate,

În inimă o să simțiți

Că bucurie-o să primiți,

Iar oasele voastre vor prinde

Putere, după cum se-ntinde

Și crește iarba câmpului,

Peste întinderile lui.”

Domnul, față de-ai săi robi, are

Să Își arate brațul tare,

Însă vrăjmașii au să știe

Ce va-nsemna a Lui urgie.

15„Domnul, ca și un foc, apare.

Sunt, un vârtej, ale lui care.

Jeratic, e mânia Lui

Și-n flăcări ale focului

Și-a preschimbat cuvântul care

Fusese spus spre-amenințare.

16Ale Lui judecăți, cu foc,

Domnul le va-mplini, pe loc,

Iar a Lui sabie-i lovește

Pe cei pe care-i pedepsește,

Căci cei uciși de-a Lui mânie,

În mare număr, au să fie.

17Aceia care se sfințesc

Și în grădini se curățesc,

Dar se adună cu cei care

Vor folosi pentru mâncare

Carnea de porc, sau se hrănesc

Cu șoareci, ori se dovedesc

A mânca lucrurile-oprite

Cari urâciune sunt privite,

În vremea ‘ceea au să piară,

Căci nu vor fi lăsați în țară.

Așa va fi, căci – negreșit –

Domnul e Cel care-a vorbit.”

18„Eu pedepsesc faptele lor,

Precum și gândul tuturor.

Dar va veni o vreme-apoi,

În cari, la Mine, strânge-voi

Popoarele, limbile toate

Care sunt pe pământ, aflate.

Ele, la Mine, au să vină,

Să vadă slava Mea, divină.

19Voi pune-n vremurile-acele,

Un semn, să fie între ele.

Pe cei ce vor scăpa apoi,

Din Israel, trimite-i voi

La Tarsis. Se vor îndrepta

Spre Pul apoi, și vor căta

La Lud și la Iavan s-ajungă.

Au să străbată cale lungă,

Până la cei ce mânuiesc

Arcul. În urmă, se pornesc

Către ostroavele aflate

În locurile-ndepărtate,

Care – nicicând – n-au auzit

De Mine să se fi vorbit

Și care nici nu au putut

Ca slava să Mi-o fi văzut.

Ei vor vesti, dea pururea,

Printre popoare, slava Mea

20Și îi vor strânge pe-ai voști’ frați

Cari printre neamuri sunt aflați,

Să îi aducă Domnului,

Precum un dar, în cinstea Lui.

Pe cai, pe dromaderi, pe cară,

Pe tărgi și pe catâri, în țară,

Îi vor aduce-n fața Lui,

La sfântul munte-al Domnului

Și la Ierusalim. Astfel,

Ei au să șeadă lângă El.

Așa va fi, căci – negreșit –

Domnul e Cel care-a vorbit.

Ei au să fie-aduși la fel

Precum fiii lui Israel

Aduc la Casa Domnului, –

Spre slava și spre cinstea Lui –

Daruri ce sunt pentru mâncare.

Acestea sunt, de fiecare,

Cu multă grijă, așezate

Numai în vasele curate.

21Apoi – în urmă – dintre ei,

Îi voi alege pe acei

Pe care o să-i vreau ca Mie,

Leviți și preoți, să Îmi fie.

Așa va fi, căci – negreșit –

Domnul e Cel care-a vorbit.

22Precum pământul nou, apoi,

Cu cerurile cele noi

Ce-am să le fac vor dăinui

În fața Mea, vor viețui

Urmași voști’ și-asemenea

Numele ce le veți avea.

Așa va fi, căci – negreșit –

Domnul e Cel care-a vorbit.

23Când luna nouă va să vie

Și când Sabat are să fie,

Cu toții vor veni la Mine,

În fața Mea să se închine.

Așa va fi, căci – negreșit –

Domnul e Cel care-a vorbit.”

24„Când vor ieși, îi vor vedea

Pe cei cari înaintea Mea

S-au răsculat, cum au pierit.

Viermele ce i-a mistuit

Nu va muri; nici focu-n care

Arde-vor ei, fără-ncetare,

Nu se va stinge niciodată.

O pricină de groază – iată –

Ajunge-vor ei ca să fie,

Pentru orice făptură vie.”