Faptele apostolilor 23 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Țintă, privit-a, spre Sobor

Pavel și zise: „Fraților!

În fața Domnului, mereu,

Până în ziua asta, eu

Am viețuit, neîncetat,

Păstrându-mi cugetul curat…”

2În timpu-acela, preot mare,

Fusese Anania, care,

Pe Pavel, când l-a auzit

Vorbind astfel, a poruncit –

Îndată – celor ce erau

În jurul său și ascultau,

Ca, peste gură, a-l lovi.

3Pavel se-ntoarse, îl privi

Adânc în ochi și i-a vorbit

Aspru: „Părete văruit!

De Dumnezeu, vei fi bătut,

Pentru aceea ce-ai făcut;

Căci, după al Legii temei,

Mă judeci, și-mpotriva ei,

Să mă lovească-ai poruncit!”

4Atuncea, iute au sărit –

Cei ce erau în jurul lui –

A-l ocărî: „Preotului

Cel mare, astfel îi vorbești?

Pe el, tu îl batjocorești,

Pe preotul lui Dumnezeu?”

5Pavel a zis: „Fraților, eu

Nu am știut că-i preot mare,

Căci este scris: „pe-acela care

Mai mare-i, în norodul tău,

Nicicând, să nu-l vorbești de rău.”

6Pavel, apoi, ca unul care

Știa cum că, în adunare,

O parte erau Saduchei,

Iar altă parte Farisei,

Strigă deodată-n plin Sobor:

„Eu, Fariseu sunt, fraților!”

Deci, ascultați ce vă spun eu,

Care sunt fiu de Fariseu!

Din pricina nădejdii mele,

Mi se trag mie-aceste rele.

Nădejdea noastră, fraților,

E-n învierea morților.

Eu, pentru ea, ajuns-am, iată,

Ca să fiu dat în judecată.”

7Aceste vorbe au iscat,

Mari ne-nțelegeri, imediat,

În grupul cel de Farisei

Și între cel de Saduchei,

Iar adunarea, dezbinată,

A fost, în acest fel, îndată.

8Căci Saduchei-s de părere

Că nu există înviere,

Înger, sau duh; față de ei,

Grupările de Farisei

Altă părere-mpărtășeau,

Pentru că le mărturiseau

Pe amândouă. S-a făcut

9Zarvă, iar cearta a-nceput.

Atuncea, niște cărturari

De seamă – dintre cei mai mari –

Din grupul Fariseilor,

Au spus, în fața tuturor:

„Aflați dar, că noi nu găsim

Vreo vină, ca să-l osândim

Pe-acest om. Dacă i-a vorbit

Vreun duh, sau dacă a venit

Un înger ca să îi vorbească?”

10Atuncea, să se întețească,

A prins gâlceava, și-a crescut,

Iar căpitanul s-a temut

Ca, nu cumva, Pavel să fie

Rupt în bucăți, de-a lor furie.

A poruncit ostașilor

Să-l smulgă, din mijlocul lor,

Și să îl ducă-n cetățuie,

La adăpost, astfel, să-l puie.

11În noaptea care a urmat,

Domnul, din cer, S-a arătat

Lui Pavel și i-a spus: „Vorbește,

Necontenit, și îndrăznește!

Căci precum ai mărturisit,

Atuncea, când tu ai vorbit,

Chiar la Ierusalim, de Mine,

La fel aștept Eu, de la tine,

Să faci, la Roma, când sosești.

Cu îndrăzneală, să vorbești!”

Pavel este dus la Cezareea

12De dimineață, au venit

Iudeii și au uneltit,

Iar după-aceea, s-au legat

Toți, cu blestem, și s-au jurat

Să nu mănânce nimenea,

Nimic, nici apă să nu bea,

Pân’ Pavel nu va fi ucis.

13Cei care-n felu-acest-au zis,

Au fost mai mulți de patruzeci.

14La preoți, ei merseră deci –

Și la bătrâni – și-au cuvântat:

„Cu un blestem, noi ne-am legat:

Să nu gustăm nimic – am zis –

Până când nu va fi ucis

15Pavel. De-aceea, acum, voi –

Și-ntreg Soborul, mai apoi –

Pe căpitan, să-l înștiințați,

Cum că voiți să-l cercetați,

Pe acest om, amănunțit.

Rugați-l, mâine, negreșit,

Să îl aducă, pân’ la voi,

Și-atunci, îl vom ucide noi.”

16Pavel, o soră, a avut.

Un fiu, aceasta a născut,

Și s-a-ntâmplat ca ăst fecior

Să afle despre planul lor.

La cetățuie, el s-a dus,

Unde, lui Pavel, tot i-a spus.

17Îndată, Pavel a chemat,

Pe un sutaș, și-a cuvântat:

„La căpitan, îl însoțește,

Pe acest tânăr, căci voiește,

Ceva, a-i spune.” Imediat,

18Sutașu-acela l-a luat,

Pe tânăr, și l-a însoțit,

La căpitan, unde-a vorbit:

„Pavel, cel ce-i întemnițat,

Pe acest tânăr, m-a rugat,

Să ți-l aduc. Eu l-am adus,

Căci ar avea, ceva, de spus.”

19Când căpitanul l-a luat

Deoparte și l-a întrebat,

„Ce ai să-mi spui?”, el a răspuns:

20„Un zvon, la mine, a ajuns,

Și-n acest fel, de veste-am prins,

Cum că Iudeii au întins,

O cursă. Ei s-au sfătuit,

Și-au să te roage, negreșit,

Ca-n zori, pe Pavel, să îl iei

Și să-l aduci apoi, la ei,

Unde, să îl înfățișeze,

Soborului, să-l cerceteze,

În amănunt. Nu-i asculta,

21Căci peste patruzeci vor sta,

La pândă, ca să îl omoare.

Legat, acum, e fiecare,

Printr-un blestem, cum că nu bea

Și nu mănâncă, nimenea,

Până când nu vor fi-mplinit

Tot ceea ce au plănuit.

Ei, așadar, vor aștepta,

Numai făgăduința ta.”

22Când căpitanul l-a lăsat

Să plece, el i-a ordonat,

Să nu mai spună nimănui,

Ceea ce îi spusese lui.

23Apoi, chemat-a doi sutași,

Și spuse: „Pregătiți ostași!

Vreau, două sute, să aveți,

Gata – la noapte – să puteți,

La ceasul trei, ca să porniți.

La drum, voi fi-veți însoțiți,

De două sute sulițari,

Bine-narmați, pe lângă cari

Și șaptezeci de călăreți.

Pân’ la Cezaria, aveți

A merge.” Le-a mai poruncit,

24Să mai aducă, negreșit,

Și dobitoacele pe care,

Pavel să poată sta, călare.

Nu l-a lăsat mergând pe jos,

Voind s-ajungă sănătos,

La Felix, care-n timpul lor,

Fusese mare dregător.

25Apoi, el o scrisoare-a scris,

Lui Felix, iar – prin ea – a zis:

26„Claudius Lisias îți spune,

Mărite Felix, plecăciune!

27Omul pe care l-am trimis,

Era aproape-a fi ucis,

Căci prins fusese, de Iudei.

Eu, cu ostași, m-am dus la ei

Și, grabnic, l-am eliberat,

Pentru că iată, am aflat

Că e Roman. Când am voit,

28Să știu de ce-i învinuit –

De gloatele Iudeilor –

L-am dus în față la Sobor.

29În felu-acesta, am aflat,

Cum că se face vinovat

De niște lucruri ce-au privit

Doar Legea lor. Eu n-am găsit

Nimic, nici o nelegiuire,

La el, și nici nu am vreo știre

Că, ceva rău, a săvârșit,

Vrednic să fie pedepsit

Cu moarte sau cu lanțuri. Eu

30Aflat-am, de la un Iudeu,

Cum că Iudeii îl pândesc,

Să îl omoare. Mă grăbesc,

De-aceea, mare dregător,

Să ți-l trimit, iar tuturor

Celor cari l-au învinuit,

Le-am spus că este potrivit,

Să-ți spună ție, ce doresc,

De ce îl învinovățesc.

Eu îți transmit, preaînălțate,

În încheiere, sănătate!”

31Deci, la Antipatrida-a fost

Dus Pavel și, la adăpost –

Așa precum s-a poruncit,

Când din Cezaria-au pornit –

Pus fost-a, de soldați. Apoi,

32Ei se întoarseră-napoi,

În cetățuie, și-au lăsat,

Pe călăreți, de au plecat

Cu Pavel, ca să îl predea,

În urmă, la Cezaria.

33Când în Cezaria intrară,

Pe dregător, îl căutară.

Găsindu-l, ei i-au înmânat

Scrisoarea, iar apoi l-au dat,

Pe Pavel, în mâinile lui.

34Citind a căpitanului

Scrisoare, dregătoru-a vrut

Să afle, de prin ce ținut,

E Pavel; dar când a aflat

Că-i din Cilicia plecat,

35Îi spuse: „Te voi asculta,

Când și pârâșii tăi vor sta

Aici, alăturea de tine.”

A poruncit ca, păzit bine,

Să stea-n palatul lui Irod,

Ferit, în ăst fel, de norod.