Leviticul 19 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Felurite legi ca tâlcuire a poruncilor

1Domnul, lui Moise, i-a vorbit

Și iată ce i-a poruncit:

2„Tu, fiilor lui Israel,

Să le vorbești, în acest fel:

„Fiți sfinți, precum sfânt sunt și Eu,

Eu Domnul, al vost’ Dumnezeu.

3Iată, Eu mai voiesc apoi,

Ca fiecare dintre voi,

Pe maică-sa să o cinstească

Și pe-al său tată; să păzească,

Neîncetat, Sabatul Meu.

Sunt Domnul, al vost’ Dumnezeu!”

4Iată ce vă mai spun acum:

„Să nu vă-ntoarceți, nicidecum,

Spre idoli și să nu-ncercați

Să faceți dumnezei turnați!

Eu sunt al vostru Dumnezeu,

Și Eu sunt Domnul, tot mereu.”

Porunci privitoare la jertfa de mulțumire

5„Voi trebuie să aveți știre

Că jertfa pentru mulțumire

Ce o aduceți Domnului,

Trebuie-a fi pe voia Lui,

Căci numai astfel pregătită,

Ea va putea a fi primită.

6Să știți că jertfa ce-a fost dată,

Atuncea trebuie mâncată –

În ziua-n care s-a adus,

Și-adoua zi. Ce e în plus –

Deci ceea ce nu s-a mâncat –

A treia zi, va fi luat

Și dusă fi-va, într-un loc,

Căci trebuie arsă, în foc.

7Dacă se va-ntâmpla, cumva,

Ca să mănânce cineva,

A treia zi, din ea, pot spune,

Că ăst fapt e o urâciune,

Iar jertfa ce-a fost dăruită,

De către Domnul nu-i primită.

8Omul care-a mâncat din ea,

O mare vină va avea

Și-și va purta al său păcat,

Căci ceea ce a închinat

Lui Dumnezeu, a necinstit;

De-aceea, fi-va nimicit

Din mijlocul poporului.

9Când, după voia Domnului,

În țară, voi o să intrați,

Atunci când o să secerați

Holdele-aflate pe câmpie,

Eu vreau ca orice om să știe

Că trebuie, un colț, lăsat –

Mereu, din câmp – nesecerat;

Iar spicele de pe ogor

Care, după secerător,

Rămas-au, strânse să nu fie,

Căci vreau, pe câmp, ca să rămâie.

10Nici strugurii – de-asemenea –

Care, în vii, vor rămânea –

După cules – să nu-i luați;

Nici boabe, să nu adunați,

Din cele care au căzut

De pe ciorchini, căci e știut

Că ele trebuiesc lăsate

Acolo, spre a fi aflate

De cei care, în urmă, vin:

Deci de sărac și de străin.

Eu sunt al vostru Dumnezeu,

Și Eu sunt Domnul, tot mereu.

11Să vă feriți să nu furați;

Nu vă mințiți, nu vă-nșelați

Unii pe alții. Vă păziți

12Ca, strâmb, să nu mărturisiți –

Când pe-al Meu Nume, voi jurați –

Ca să n-ajungeți vinovați

Că necinstiți Numele Meu,

Căci sunt al vostru Dumnezeu

Și totodată, Domnul sânt!

13Cât veți trăi pe-acest pământ,

Pe-al vost’ aproape, vă feriți

Ca nu cumva să-l asupriți

Și de asemeni, nimenea,

Nimic, cu sila, să nu-i ia.

Partea ce-i este datorată

Celui tocmit cu ziua, dată

Va trebui atunci să fie –

Nu așteptați deci, ca să vie

A doua zi, ca să-l plătiți.

14De rău, pe surd, să nu-l vorbiți.

Să nu îi puneți, orbului,

Vreo piedică, în calea lui –

Știind că n-are să o vadă –

Și să îl faceți ca să cadă.

Teamă s-aveți de Dumnezeu,

Căci eu sunt Domnul, tot mereu.

15Să nu faceți, la judecată,

Vreo nedreptate, niciodată:

Pe cel sărac, să nu-l priviți

La față, ca să-i părtiniți,

În schimb, pe toți aceia cari

Sunt dintre oamenii cei mari;

După dreptate, căutați,

Pe toți ca să îi judecați.

16Să nu bârfești, căci este rău.

Să nu-ți ucizi seamănul tău.

Eu, Domnul, sunt. Să te ferești

17Ca, fratele, să-ți pizmuiești

În inimă-ți, căci este rău.

Să-l mustri pe seamănul tău,

Făr’ să te-ncarci cu-al său păcat,

Din pricină că l-ai mustrat.

18Nu fi, nicicând, răzbunător,

Pe cei ce-s din al tău popor.

De-asemenea, ia seama bine:

Așa cum te iubești pe tine,

Pe-al tău aproape, să-l iubești

Și tot așa să-l prețuiești.

Eu, Domnul, sunt. Legile Mele,

19Să le păziți. Vegheați, la ele!

Să nu împreunați dar vite,

Din două soiuri diferite.

Semințele care nu sânt

De-același fel, pe-al vost’ pământ,

Nicicând, să nu le semănați.

De-asemenea, să nu purtați

Nici haine care sunt lucrate

Din două fire-mpreunate.

20Atunci când întâmpla-se-va

Ca să se culce cineva,

Cu o femeie dovedită

Că este roabă – logodită

Cu altul – și la acea dată,

Ea nu a fost răscumpărată

De tot și n-a fost slobozită,

Roaba să fie pedepsită.

N-o pedepsiți numai pe ea,

Ci și pe el, de-asemenea.

Însă, atenți voiesc să fiți:

Cu moartea, să nu-i pedepsiți,

Pentru că ea e înrobită,

Nefiind, încă, slobozită.

21El să aducă, Domnului,

O jertfă, pentru vina lui.

Cu un berbec, are să vină,

La cort, ca jertfă pentru vină.

22Preotul, prin a sa menire,

Are să facă ispășire –

Pentru păcatul săvârșit –

Cu-acel berbece dăruit

Jertfă de vină și, iertat,

Astfel, va fi al său păcat.

23În țară, când aveți să fiți,

Pomi roditori, o să sădiți

Și toate fructele din jur,

Ca netăiate împrejur,

Să le priviți, trei ani apoi.

Să nu mâncați, din ele, voi.

24Abia-n anul al patrulea,

Roadele toate să se ia

Și să se-nchine Domnului,

Ca laudă adusă Lui.

25Nu veți mânca fructele-acele,

Nici în al cincilea an; ele,

Atunci, au să se înmulțească

Și tot mai mult au să sporească.

Eu sunt al vostru Dumnezeu,

Și Eu sunt Domnul, tot mereu.

26Nimic – cu sânge – nu mâncați;

Nici să ghiciți, nu încercați

Voi, după vârcolaci, nicicând;

Nici după nori, pe cer, umblând.

27Părul – aminte să luați –

Rotund, în colțuri, nu-l tăiați.

Barba – în colț – să nu se radă.

28Nici tăieturi să nu se vadă

În carnea voastră încrustate,

Pentru vreun mort. Slove săpate,

În pielea voastră, nu purtați

Căci Eu sunt Domnul – nu uitați!

29Fata, să nu ți-o necinstești

Vrând, curvă, să o dăruiești,

Ca nu cumva, țara să fie

Ajunsă loc pentru curvie,

Umplută de fărădelegi.

30Păziți-Mi ale Mele legi!

Sabatul Meu, să îl păziți!

De-asemenea, să Îmi cinstiți,

Mereu, locașul Meu cel sfânt,

Pentru că Eu, Eu Domnul sânt!

31Luați cu toți dar, bine seamă:

Nu-i căutați pe cei ce cheamă

Duhul acelor ce-s pieriți!

La vrăjitori, sunteți opriți

De-a merge, ca să-i întrebați,

Ca nu cumva să vă spurcați

Cu ei apoi. Domnul, sunt Eu

Și sunt al vostru, Dumnezeu.

32În fața perilor albiți,

Să te ridici. Să îi cinstiți

Pe cei ce sunt bătrâni, mereu.

Teamă să ai de Dumnezeu,

Pentru că Eu, Eu Domnul sânt.

33Când vine, pe al vost’ pământ,

Un om străin să locuiască –

În țara voastră să trăiască –

Voi, nu cumva, să-l asupriți.

34Cu el, va trebui să știți

Să vă purtați ca și cu cel

Cari este băștinaș. La fel,

Va trebui să îl iubiți,

Precum pe voi vă îndrăgiți

Căci în Egipt, ați fost la fel:

Robi și străini, cum e și el.

Eu sunt al vostru Dumnezeu

Și Eu sunt Domnul, tot mereu.

35Nu săvârșiți dar, niciodată,

Voi, nedreptăți, la judecată,

Când în lungime măsurați,

Când greutatea o-ncercați,

Sau poate-atunci când vi se cere

Să măsurați vreo încăpere.

36De-asemenea, voiesc să știți

Că tot ceea ce folosiți –

Cumpene, greutăți și-apoi

Efe și hine ce-aveți voi –

Vor trebui drepte să fie,

Așa precum Îmi place Mie.

Eu sunt al vostru Dumnezeu

Și Eu sunt Domnul. Numai Eu,

Din al Egiptului ținut,

V-am scos și, liberi, v-am făcut.

37Neîncetat, atenți să fiți,

Poruncile-Mi se le-mpliniți.

Să Îmi păziți legile Mele

Și să umblați, mereu, în ele,

Cât veți trăi pe-acest pământ,

Pentru că Eu, Eu Domnul sânt.”