1 Corinteni 11 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Ținuta femeii în adunări

1„Vă-ndemn acum, dragii mei frați,

Ca pe-a mea urmă, să călcați,

Pentru că eu – neîndoios –

Pășesc pe urma lui Hristos.

2Vă laud și îmi pare bine,

Că voi vă amintiți, de mine,

În toate, și că n-ați uitat

Învățătura ce v-am dat.

3Dar vreau să știe fiecare,

Cum că Hristos este Cel care

E Capul, oricărui bărbat.

Bărbatu-apoi, e așezat

Să fie cap, pentru femei,

Iar Dumnezeu dar, dragii mei,

Întotdeauna, ne-ndoios,

Este chiar Capul lui Hristos.

4De-aceea, orișice bărbat,

Dacă atunci când s-a rugat –

Sau, poate, când a prorocit –

Capul i-a fost acoperit,

A săvârșit un lucru rău,

Că-și necinstește, Capul său.

5Orice femeie, de la voi,

Dacă se roagă – sau, apoi,

O prorocie, a rostit –

Fiind cu capul dezvelit,

Ea, negreșit, păcătuiește,

Căci, pe-al ei cap, îl necinstește,

Pentru că ea-i ca una care

E rasă-n cap și, păr, nu are.

6Dacă femeia îndrăznește

Și, capul, nu și-l învelește,

Ca pletele să și le-ascundă,

Este mai bine să se tundă!

Iar dacă-i rușinos să iasă,

În lume, tunsă sau chiar rasă,

Atuncea, o să trebuiască

Să-nvețe să se învelească.

7În ce-l privește pe bărbat,

Acesta nu e obligat

A fi, pe cap, acoperit,

Pentru că el e, negreșit,

Chipul și slava – tot mereu –

Al marelui nost’ Dumnezeu,

Pe când femeia-i slava care

Al ei bărbat, numai, o are.

8Din ea, n-a fost omul luat,

Ci ea-i luată, din bărbat.

9Și nu bărbatul – ați văzut –

Pentru femeie-a fost făcut,

Ci ea-i făcută ca să fie –

Pentru al ei bărbat – soție.

10Femeile, necontenit,

Pe cap, să poarte, negreșit,

Un semn al stăpânirii lor,

Din pricina îngerilor.

11Totuși, în Domnul, niciodat’,

Femeia nu-i fără bărbat,

Și nici omul, de-asemenea,

Nu e, în Domnul, fără ea.

12Dacă femeia-i din bărbat,

Omul, prin ea s-a întrupat,

Și toate sunt, apoi, mereu,

Venite, de la Dumnezeu.

13Vă-ntreb pe voi, dragii mei frați,

Căci singuri, vreau să judecați:

E cuviincios, ca o femeie –

Când are-a se ruga – să steie

Descoperită-n fața Lui,

Adică-n fața Domnului?

14Dar firea nu vă-nvață bine,

Și nu vedeți că-i o rușine,

Pentr-un bărbat, de a avea

Păr lung, în timp ce, pentru ea –

15Vorbesc, acum, despre femei –

Podoabă-i părul lung, al ei?

Căci părul ce l-a căpătat,

Ca-nvelitoare-i este dat.

16Dacă iubește cineva,

Cearta cuvintelor, cumva,

Vreau ca să știe, cum, că noi

N-avem ăst obicei, și-apoi,

Biserica – de-asemenea –

N-are ăst obicei, nici ea.

Biserica lui Dumnezeu,

Nici n-o să-l aibă, vă spun eu.”

Despre Cina Domnului

17„Vă dau această-nvățătură,

Și-s trist că nu sunt în măsură

Să laud faptul că doriți

Ca, împreună, voi să fiți.

De câte ori vă adunați,

A fi mai buni, nu căutați,

Ci dimpotrivă – am văzut –

Că tot mai răi, voi v-ați făcut.

18Am auzit – și rău îmi pare –

Că dacă faceți adunare,

Mereu, se iscă, mai apoi,

Doar dezbinare, între voi.

În parte, cred, cu-adevărat,

Căci chiar așa s-a întâmplat,

19Pentru că trebuie, apoi,

A fi partide, între voi,

Căci doar așa, pot ca să vină

Toți cei găsiți buni, la lumină.

20Când, într-un loc, vă adunați,

Nu-i cu putință să mâncați,

În tihnă, cina Domnului,

Care-i spre pomenirea Lui,

21Pentru că dacă stați la masă,

Cina ce o aveți de-acasă,

Sunteți grăbiți să o luați,

Mai înaintea altor frați,

Încât, flămânzi sunt uni-apoi,

Sau beți sunt alții, dintre voi.

22Dar oare, case, nu aveți,

Ca să mâncați, ori ca să beți?

Sau arătați dispreț, mereu,

Bisericii lui Dumnezeu?

Ori vreți să-i rușinați dar, voi,

Pe cei cari n-au nimic, apoi?

Și-atunci, ce vreți ca să mai zic?

Nu pot să vă mai spun nimic!

Ori laudele-mi așteptați?

Dar nu puteți fi lăudați,

Pentru că, din astă privință,

Mie îmi e, cu neputință.

23Căci, de la Domnul, am primit,

Tot ceea ce v-am dăruit,

Și tot ceea ce-am căutat

Să vă învăț, neîncetat.

Așa după cum ați văzut,

În noaptea-n care-a fost vândut,

Domnul Iisus S-a ridicat

Și-apoi, o pâine, a luat.

24Lui Dumnezeu, I-a mulțumit,

A frânt-o și a glăsuit:

„Această pâine, s-o luați

Și-apoi, din ea, toți să mâncați.

Acesta este trupul Meu,

Cari, pentru voi, s-a frânt. Deci, Eu

Vă-ndemn să faceți, negreșit,

Lucrul acest, necontenit,

De-acum, spre pomenirea Mea.”

25Același lucru, El avea

Să-l facă-apoi, când a luat

Paharul, și a cuvântat:

„Cupa aceasta, pe pământ,

Arată noul legământ

Care, acum, s-a încheiat,

În al Meu sânge. Ne-ncetat,

Faceți ăst lucru, când veți bea,

Din el, spre pomenirea Mea.”

26Căci ori de câte ori mâncați,

Pâinea aceasta – iubiți frați –

Și beți acest pahar, să știți,

Că voi, de fapt, numai vestiți,

Pieirea Domnului astfel,

Până când se va-ntoarce El.

27Dacă mănâncă cineva,

Pâinea aceasta, sau cumva,

În chip nevrednic, o să fie

Băut paharul, să se știe,

Căci cel cari astfel s-a purtat

Are să fie vinovat

Apoi, de trupul Domnului

Și-asemeni, de sângele Lui.

28Deci, fiecare să vegheze

Și, starea, să și-o cerceteze,

Când, să mănânce, o să vrea,

Din pâine, sau din vin să bea.

29Un lucru să mai știți voi, încă:

Cel care bea și cari mănâncă,

Își va-nghiți osânda lui,

Dacă el, trupul Domnului,

Nu știe să-l deosebească

Și, cinste, să Îi dăruiască.

30Din astă pricină, la voi

Sunt mulți neputincioși și-apoi,

Bolnavii sunt, în număr mare,

Și nu puțini sunt nici cei care,

Cuprinși au fost, de un somn greu,

Ce-i ține adormiți, mereu.

31Dacă ne-am judeca, dragi frați,

Noi singuri, n-am fi judecați.

32Când suntem judecați, să știți,

Suntem, de Domnul, pedepsiți,

Pentru ca-n ziua cea de-apoi,

Să nu fim osândiți și noi,

Cu toată lumea, cari chemată

Va fi, atunci, la judecată.

33La masă, când vă adunați,

Unii pe alții v-așteptați.

34Atunci când întâmpla-se-va

Că, foame, îi va fi cuiva,

Acela să mănânce-acasă –

‘Nainte de-a pleca la masă –

Pentru a nu vă-mpinge-apoi,

Către osândă, și pe voi.

De celelalte lucruri care

Nevoie e ca, fiecare

Să le cunoască, vă vorbesc

Atunci, când am să vă-ntâlnesc.”