Romani 6 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Harul ne izbăvește de stăpânirea păcatului

1„Deci, ce vom zice, așadar?

Ca să ne crească acest har –

Adică să îl înmulțim –

Trebuie să păcătuim?

2Nu, nicidecum, căci – negreșit –

Dacă, acuma, am murit

Față de ăst păcat, voim,

Tot în păcate, să trăim?

3Dar, oare, nu cunoașteți voi,

Că toți aceia dintre noi,

Care-n Hristos am căpătat

Acel botez, ne-am botezat –

De fapt – în moartea Domnului?

4Deci, prin botezu-n moartea Lui,

Atunci când fost-am botezați,

Cu El – odată – îngropați,

Ne-am pomenit a fi și noi;

Căci după cum Hristos apoi,

Prin slava Tatălui Cel Sfânt,

A înviat și, din mormânt,

Afară-n urmă a ieșit,

La rândul nostru – negreșit –

Și noi trăim o viață nouă.

5Iată, vă spun, acuma, vouă,

Că dacă am ajuns la fel –

Să fim asemenea cu El –

Prin moartea asemănătoare,

La fel vom fi-ncontinuare –

Deci una – printr-o înviere

Care, asemeni Lui, se cere.

6Prea bine cred că știți și voi,

Precum că omul vechi, din noi,

Cu El – odată – nevoit

Era, să fie răstignit,

Ca ăst trup, al păcatului,

Să fie, de puterea lui,

În felu-acesta, dezbrăcat,

Să nu mai fim robi, sub păcat.

7Căci omul care a murit,

De drept, acela-i izbăvit,

De-al său păcat. Aflați dar voi,

8Că dacă, cu Hristos, și noi

Știm că deodată am murit,

Credem atuncea, negreșit,

Că și cu viața e la fel

Și vom trăi, mereu, cu El,

9Căci știm cum că Hristosul care

A călcat moartea în picioare –

Atuncea când a înviat –

N-o să mai moară, niciodat’ –

Moartea nemaiputând, astfel,

Să stăpânească, peste El.

10Prin felu-n care a murit,

Pentru păcat, El a plătit

Odată pentru totdeauna;

Iar dacă știți aceasta una,

Pricepeți dar, că El, mereu,

Trăiește pentru Dumnezeu.

11Deci, față de păcat – și voi –

Morți, să vă socotiți apoi,

Și vii, doar pentru Cel de Sus,

Prin Domnul nost’, Hristos Iisus.

12Astfel, păcatul – fraților –

În trupul vostru muritor,

Să nu mai dormiteze-acum;

Să nu călcați pe al său drum.

De-al său îndemn, să n-ascultați,

Iar poftele, să nu-i urmați.

13Nu dați în stăpânirea lui –

Adică-n a păcatului –

Nicicând, a voastre mădulare,

Pe cari, al vostru trup le are,

S-ajungă – împotriva firii –

Unelte-ale nelegiuirii.

Ci dăruiți-vă, mereu –

Voi înșivă – lui Dumnezeu,

Drept vii, din morți, precum erați.

Deci voi, lui Dumnezeu le dați

Pe ale voastre mădulare,

Spre a fi, astfel, fiecare,

Unelte de neprihănire.

14Iată, vă dau, acum, de știre,

Cum că păcatul n-o să poată,

Drept robi, ca să vă mai socoată,

Căci, peste voi, nu stăpânește,

Fiindcă nu se mai găsește

Nimeni, din voi, sub Lege dar,

Pentru că toți sunteți sub har.”

Harul nu îndreptățește păcatul

15„Însă acuma, ce urmează?

Să tot greșim, căci nu contează,

Pentru că nu suntem sub Lege,

Ci stăm sub har? Se înțelege,

Că nu putem să ne gândim

Că-i voie să păcătuim.

16Nu știți că dacă robi vă dați

Cuiva, ca să îl ascultați,

Sunteți robiți de-acela care

Are a voastră ascultare –

Fie că este un păcat

Care spre moarte-i îndreptat,

Fie că-i vorba de-o pornire

Cari duce la neprihănire?

17Aceste toate fiind spuse,

Vor trebui a fi aduse,

Din partea voastră, tot mereu,

Doar mulțumiri, lui Dumnezeu:

Când robi ați fost voi, în păcat,

El va făcut de-ați ascultat,

În inimi, de dreptarul care

Această-nvățătură-l are,

Pe care voi ați auzit-o

Și-n urmă, iată, ați primit-o.

18Acuma, trebuie să știți

Că dacă fost-ați izbăviți

De sub păcat, robi – ați văzut –

Neprihănirii, v-ați făcut.

19În felul vostru, omenesc,

Eu am dorit să vă vorbesc,

Din pricină că fiecare,

O fire pământească, are.

Așa precum voi ați făcut –

În vremea care a trecut –

Din ale voastre mădulare,

Niște unelte – roabe – care

Slujeau necurățiilor,

Precum și făr’delegilor –

Încât, apoi, v-ați pomenit

Că făr’delegi ați săvârșit –

La fel, acuma, fiecare,

Din ale sale mădulare,

Să facă roabe destinate

A fi neprihănirii date,

Ca la sfințirea voastră, voi

S-ajungeți, în ăst fel, apoi!

20Să știți, când față de păcat,

Drept robi, cu toții, v-ați aflat,

Slobozi – după a voastră fire –

Voi, față de neprihănire,

Erați, atuncea, socotiți.

21Și ce-ați făcut? Vă amintiți?

Ce roade ați adus? Ei bine,

Roade de cari vă e rușine,

Pentru că știe fiecare

Că toate lucrurile care,

La început, le-ați săvârșit,

Au plată, moartea, la sfârșit.

22Acuma dar, când vă găsiți,

De tot păcatul, izbăviți –

Și ați ajuns a fi, mereu,

Robi numai pentru Dumnezeu –

Ați dobândit – ca rod – sfințirea

Și-apoi, în urmă, nemurirea,

Căci viața cea vremelnică

Se varsă-n viața veșnică.

23Iată că moartea e lăsată,

Pentru păcat, a fi drept plată.

Însă, acum, darul pe care,

Pentru noi, Dumnezeu îl are,

E viața veșnică – v-am spus –

În Domnul nost’, Hristos Iisus.”