Ezechiel 16 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Ierusalimul închipuit printr-o curvă

1Apoi, Cuvântul Domnului

2Îmi zise: „Fiu al omului,

Pân’ la Ierusalim, tu du-te

Și urâciunile făcute

De către el, i le arată!

3Apoi, vorbește-i astfel: „Iată

Cuvântul ce l-am adus eu,

Chiar de la Domnul Dumnezeu,

Cuvânt pentru cetatea care,

Ierusalim, drept nume, are:

„A ta obârșie-i vădită

În astă țară Canaanită.

Tatăl tău fost-a Amorit,

Iar mama ta-i de neam Hetit.

4Pe lume, când te-ai arătat,

Buricul nu ți-a fost tăiat.

În apă, nu ai fost scăldată,

Pentru a fi, apoi, curată;

Și nimenea nu te-a frecat,

Cu sare, nici nu te-a-nfășat,

În scutece, cum se cuvine.

5Nimeni nu s-a-ndurat de tine

Și nimeni, milă, n-a avut,

Așa ceva să-ți fi făcut.

Când te-ai născut, ai fost luată

Și pe câmpie lepădată,

Căci la toți scârbă le-ai făcut,

Îndată de cum te-au văzut.

6Însă atunci, Eu am venit

Pe acel câmp și te-am zărit,

Zăcând acolo, părăsită,

În al tău sânge tăvălită,

Și-am zis: „Deși se tăvălește

În sânge, iat-o că trăiește!”

Ți-am spus, atuncea: „Să trăiești,

Chiar dacă-n al tău sânge, ești!”

7Cu zeci de mii, te-am înmulțit.

Neîncetat, te-am tot sporit

Și-ai tăi ajuns-au ca să fie,

Precum e iarba, din câmpie.

Necontenit, tu ai crescut,

Până când mare te-ai făcut,

Iar frumusețea dobândită

Ți se vădea desăvârșită.

Sânii, rotunzi, ți s-au făcut,

Iar părul, mândru, ți-a crescut.

Degeaba, însă, te mândreai,

Pentru că tot goală erai.

8Atuncea când Eu am trecut

Pe lângă tine, am văzut

Că îți venise vremea-n care,

Fiorul dragostei apare.

Eu, peste tine, mi-am întins

Haina și astfel te-am cuprins

Cu poala ei. Te-am învelit

Cu ea și ți-am acoperit

Întreaga-ți goliciune-ndat’.

Apoi, credință ți-am jurat

Și am făcut un legământ,

Cu tine” – zis-a Domnul Sfânt –

„Prin care Mie, Mi te-ai dat!

9Apoi, în apă te-am scăldat

Și de-al tău sânge-ai fost spălată.

Te-am uns cu untdelemn de-ndată,

10Și haine noi ți-au fost făcute

Care cu fir erau cusute.

Ți-am dat încălțăminte care,

Din piele de vițel de mare

A fost făcută. Înadins,

Cu in subțire te-am încins

Și în mătase minunată,

În urmă, fost-ai îmbrăcată.

11Cu scule scumpe am venit,

Cu care te-am împodobit.

Brățări de mâini ai căpătat;

O salbă pentru gât ți-am dat,

12Iar în urechi, cercei, ți-am pus.

Și o verigă ți-am adus,

De pus în nas. Ți-a mai fost dată

Și o cunună minunată,

Cu măiestrie întocmită.

13Astfel, ai fost împodobită

Cu-argint și aur și-mbrăcată

Cu haina ‘ceea minunată

Care din in era făcută

Și din mătase-n fir cusută.

Floarea făinii ai mâncat-o.

Mierea, apoi, ai căpătat-o

Și untdelemnul. Te vădeai

Desăvârșită că erai

În frumusețe. Negreșit,

Împărăteasă-ai devenit,

14Iar pentru frumusețea-ți mare

Vesta ți-a mers printre popoare,

Căci arătai desăvârșită

Precum erai împodobită

Cu strălucirea minunată,

Care de Mine ți-a fost dată.

15Însă mai mult te încredeai

În frumusețea ce-o aveai

Și ai curvit fără-ncetare,

La umbra numelui tău mare.

Curviile ți-ai revărsat,

Pentru că tuturor te-ai dat.

16Din hainele ce le-ai avut

Tu ai luat și ți-ai făcut

Niște-nălțimi, deosebite,

În culori multe-mpodobite.

După ce ți le-ai isprăvit,

Pe înălțimi tu ai curvit,

Așa cum nimeni n-a văzut

Cândva să se mai fi făcut

Și precum nici n-o să mai fie

În vremile ce au să vie.

17După aceea, ți-a luat

Podoabele ce ți le-am dat –

Sculele cele minunate,

În aur și argint lucrate –

Și chipuri de bărbați, din ele,

Făcut-ai. Chipurile-acele,

Pe care ți le-ai întocmit,

Le foloseai pentru curvit.

18Din hainele cele plăcute

Cari la gherghef au fost cusute

Straie-ai făcut, să-mbraci cu ele,

În urmă, chipurile-acele.

În fața lor, tămâia Mea

Și untdelemnu-asemenea,

Le-ai dus și-n dar le-ai așezat.

19Apoi, tot lor le-ai închinat

Pâinea pe care o aveai

Căci de la Mine o primeai.

Și untdelemn le-ai dăruit.

Mierea cu care te-am hrănit

În fața lor, de-asemenea,

Dusă ajunse-a fi și ea.

Tot ceea ce le-ai dăruit,

Precum tămâia te-ai gândit

Să fie, căci miros plăcut

Prin ele să le faci, ai vrut.

Așa ai procedat, mereu!” –

A zis Cel care-i Dumnezeu.

20„N-a fost destul câte-ai făcut,

Căci pruncii ce Mi i-ai născut,

Jertfă i-ai dat, chipurilor

Spre a sluji drept hrană, lor?

N-a fost destul cât ai curvit,

21Încât apoi a trebuit

Să-Mi junghii floarea fiilor,

Să-i treci prin foc, în cinstea lor?

22În mijlocul răului care

L-ai săvârșit fără-ncetare

Și a curviilor făcute –

Ce se vădeau nemaivăzute –

N-ai vrut să-ți mai aduci aminte

De vremile de dinainte –

De tinerețea ta – când Eu

Te-am întâlnit în drumul meu,

Goală, pe câmpuri, părăsită

Și-n al tău sânge tăvălită!

23După tot rău-acesta care

L-ai săvârșit fără-ncetare –

(O, vai de tine! Vai, mereu!” –

Zice Cel care-i Dumnezeu –)

24„Case anume, ți-ai zidit,

Care erau pentru curvit,

Iar în piețe, ai cătat

Doar înălțimi, de-ai ridicat.

25La colț de uliți, am văzut

Că înălțimi, iar, ți-ai făcut

Iar frumusețea ta vestită,

Ai vrut să fie necinstită.

Picioarele ți-ai desfăcut,

În fața celor ce-au trecut

Pe lângă tine, ne-ncetat,

Căci la curvie te-ai dedat.

26Cu Egiptenii ai curvit;

Vecinilor, ți-ai dăruit

Trupul ce-a fost de vlagă plin.

Cu cei care la tine vin,

Ai înmulțit a ta curvie,

Ca să stârnești a Mea mânie.

27Iată, mânia M-a cuprins

Și împotrivă-ți am întins,

Acum, temutul brața al Meu,

Iar porția pe care eu,

Pentru-ntreținere ți-am dat-o,

Află că mult ți-am micșorat-o,

Pentru că am găsit cu cale

Ca să te las vrăjmașei tale –

Copila Filistenilor.

Când ea, felul purtărilor

Ți l-a văzut, s-a înroșit,

De cât e de nelegiuit.

28Spre-Asirieni te-ai îndreptat

Și la curvie te-ai dedat,

Căci fără saț te-ai dovedit.

Dar nici așa, de-al tău curvit,

Tu – încă – nu te-ai săturat.

29Spre Canaan ți-ai îndreptat

Curviile și ai pătruns

Pân’ la Haldei, însă de-ajuns

Tot nu ți-a fost; n-ai încetat,

Pentru că nu te-ai săturat.

30Ce slăbiciune ai avut,

De inimă, de ai făcut

Toate aceste lucruri rele –

Precum ibovnicele-acele

Cari la curvie s-au dedat –

31Atuncea când ți-ai ridicat

Case anume, de curvit,

În colț de uliți, și-ai zidit

Doar înălțimi, puse în față,

Oriunde, în orice piață.

Prin ceea ce ai săvârșit,

Tu nici nu te-ai asemuit

Cu acea curvă care cată,

Mereu, ca să primească plată.

32Prea curvă, tu te-ai dovedit,

Ca și femeia ce-a primit

Străini, acasă, ne-ncetat,

În locul la al ei bărbat!

33Femeile care curvesc,

Mereu o plată dobândesc;

Numai tu, daruri le-ai făcut,

Iubiților ce i-ai avut,

Doar pentru ca să reușești

Să îi atragi și să curvești.

34Cu totul altfel te-ai vădit,

Decât cele care-au curvit,

Pentru că nimeni, înadins,

Spre tine, mâna, nu și-a-ntins,

Ci tu, o plată le dădeai

Celor pe care-i aduceai

La tine, chiar de-i potrivit

Ca ei, ție, să-ți fi plătit.

Din felu-n care te-ai purtat,

Mai altfel tu te-ai arătat,

Decât acelea cari, se știe

Că sunt dedate la curvie.”

35„Curvă, ascultă ăst Cuvânt,

Din partea Domnului Cel Sfânt!

36Așa vorbește Dumnezeu:

Iată ce îți voi face Eu:

Pentru că tu ți-ai risipit

Banii și ti-ai descoperit –

Căci goliciunea, ne-ncetat,

La idoli tu ți-ai arătat

Și la ibovnici, negreșit –

Din pricină că ai jertfit,

Apoi, sângele pruncilor,

Dându-l în dar idolilor,

37Îi strâng pe cei care-ți erau

Ibovnici și te dezmierdau,

Pe cei pe care i-ai iubit,

Pe cei ce i-ai disprețuit.

Din toate părțile-i adun

Și împotriva ta îi pun.

Asupra ta, ei năvălesc

Și goliciunea-ți dezvelesc.

38Ei te vor judeca de-ndată,

Așa precum e judecată

Femeia care-i dovedită

A fi prea curvă și-i găsită

Ucigătoare de copii.

Asta ai să pățești, să știi!

În jertfă sângeroasă, iată,

Te voi preface de îndată.

Vei fi o jertfă a urgiei

Și-asemenea a geloziei.

39Am să te dau pe mâna lor,

Să-ți facă tot ceea ce vor.

Casele tale de curvie,

Atunci, surpate au să fie,

Iar înălțimile zidite

Au să îți fie nimicite.

Hainele au să ți le ia.

Podoabele de-asemenea –

Ce sunt din pietre nestemate –

Și el îți vor fi luate.

Nimica nu vei mai avea,

Căci goală tu vei rămânea.

40O gloată mare au s-adune

Și împotrivă-ți o vor pune.

Gloata aceea-ngrozitoare,

Cu pietre, o să te omoare;

Cu sabia te va împunge

Și al tău trup îl va străpunge.

41Casele tale au să cadă

În gheara flăcărilor, pradă.

În jur ți se vor aduna

Cu toți și se vor răzbuna

Pe tine, iar pe lângă ei,

Vor fi mulțime de femei,

Care la al tău chip privesc.

În acest fel, vreau să opresc

Curvia ta și nici o plată

De curvă, nu vei da, vreodată.

42Așa-Mi voi potoli mânia

Și am să Îmi opresc urgia,

Pentru că-n urmă, ne-ndoios,

Eu nu am să mai fiu gelos

Pe tine, căci Mă liniștesc

Și supărarea-Mi potolesc.

43Pentru că nu ți-ai amintit

De vremile ce le-ai trăit

În tinerețe și-ai cătat,

Mereu, doar de M-ai ațâțat

Prin ceea ce ai săvârșit,

Iată, voi face – negreșit –

Să cadă peste capul tău,

Purtarea ta – tot acest rău –

Ca tu să nu mai îndrăznești,

Nelegiuiri să săvârșești.

44Iată, cei care au știut

Ca zicători să fi făcut,

În pilda lor au să te pună

Și-n acest fel au să îți spună:

„După cum mama se arată,

Așa este și ai ei fată!”

45Ești fiica mamei tale, care,

De toți copii ce îi are –

Precum și de al ei bărbat –

Ajuns-a de s-a dezgustat.

Mama vă e de neam Hetit,

Iar tatăl vostru-i Amorit.

46Sora ta mare, cea aflată

La miazănoapte așezată,

Chemată e Samaria,

Cu fiicele de lângă ea.

Sora cea mică e chemată

Sodoma și e așezată

În miazăzi, cu-ale ei fiice.

47Iată dar, ce pot Eu a-ți zice:

Tu, nu numai că ai umblat

Pe-ale lor căi neîncetat –

Făcând tot ceea ce-ai văzut

Precum că ele au făcut –

Dar ca și cum te-ai fi gândit

Că prea puține-ai săvârșit,

Te-ai arătat și mai stricată

Decât au fost ele, vreodată.

48Pe viața Mea” – a cuvântat

Cel ce e Domn cu-adevărat

Și Dumnezeu – „Eu am văzut

Cum că Sodoma n-a făcut –

Cu ale ei fiice apoi –

Tot ceea ce ați făcut voi,

Adică tu ce-n frunte stai,

Cu fiicele pe cari le ai.

49Iată ceea ce am văzut

Eu, că Sodoma a făcut,

Iată a ei nelegiuire:

Era-ngâmfată, peste fire;

Trăia-n belșugul ei cel mare,

În liniște și nepăsare.

Ale ei fiice o urmau

Și-asemeni ei, viața-și duceau.

Sprijin, n-au dat celui lipsit

Și nici celui nenorocit.

50Blestemății ele-au făcut,

În fața Mea. Când am văzut

Ce fac și cum s-au semețit,

Îndată Eu le-am nimicit.

51Samaria, nici jumătate

Din ale tale mari păcate,

Nu le-a făcut. Da – negreșit –

Mai multe, tu ai săvârșit

Și astfel, prin al tău păcat,

Surorile ți-ai ușurat,

Căci a lor vină, bunăoară,

A devenit mult mai ușoară.

52Tu, cea care ai ușurat

Vina care ți-a apăsat

Surorile – căci am văzut

Purtările ce le-ai avut –

Suferă-acum, urmările

Ce ți le dau purtările!

Prin ceea ce ai săvârșit,

Mai urâcioasă-ai devenit

De cât au fost ele, vreodat’,

Și-n acest fel le-ai ușurat,

Căci a lor vină, bunăoară,

A devenit mult mai ușoară.

Acopere-te de rușine!

Ocara vină, peste tine,

Căci ușurat-ai vina care,

Surorile-ți, apăsa tare!

53Îi voi aduce înapoi,

Pe cei ce sunt prinși de război

Și se vădeau ai Sodomei

Precum și ai fiicelor ei.

Îi voi aduce înapoi

Pe cei ce sunt prinși de război

Vădindu-se ai Samariei

Precum și ai fiicelor ei.

Îi voi aduce înapoi

Și pe ai tăi prinși de război

Care, atunci, afla-se-vor,

Cu toții, în mijlocul lor,

54Ca astfel, tu să îți simțești

Ocara și să te roșești,

Pentru tot ce ai săvârșit

Și-n urmă, să le fi slujit

Drept pricină de mângâiere,

Venită în a lor durere.

55Astfel, Sodoma – și cu ea,

Fiicele ei, de-asemenea –

Atunci se vor întoarce iară,

La starea lor de-odinioară.

Și sora ta, Samaria –

Și-ale ei fiice-asemenea –

Atunci se vor întoarce iară,

La starea lor de-odinioară.

Și tu, cu ale tale fiice,

Vă veți întoarce – pot a-ți zice –

La starea cea de altădată.

56Când erai mândră și bogată,

De soarta pe care-o aveai –

Deci de Sodoma – nu vorbeai.

57De ea, tu nu ai mai vorbit

‘Nainte de-a se fi vădit

Nemărginita-ți răutate,

Când ai primit – pe săturate –

Batjocura fiicei pe care

Neamul de Sirieni o are,

A fiicei Filistenilor,

Precum și a vecinilor

Care în jurul tău erau

Și care te disprețuiau!

58Într-adevăr, n-ai altă cale

Decât să-ți porți relele tale,

Nelegiuirile știute

Și urâciunile făcute.”

59Așa vorbește Dumnezeu:

„Iată ce îți voi face Eu:

Îți fac, după cum am văzut

Precum că și tu ai făcut,

Nesocotindu-ți jurământul

Și încălcându-ți legământul!

60Însă, de legământul Meu,

Am să-Mi aduc aminte Eu.

De el, am să-Mi aduc aminte,

Căci l-am făcut mai înainte,

În vremea tinereții tale.

Iată că am găsit cu cale,

Alt legământ să fac cu tine,

Care pe veșnicie ține.

61Atunci, ai să-ți aduci aminte,

Cum te-ai purtat Tu, înainte,

Și te vei umple de rușine,

Când ai să le primești, la tine,

Pe ale tale surori, cari

Sunt și mai mici, dar și mai mari.

Pe-acestea, ți le voi da Eu,

Dar nu pe legământul Meu,

Pentru că nu pe-al lui temei,

La tine, tu ai să le iei.

62Cu tine, fac un legământ

Și ști-vei că Eu, Domnul, sânt,

63Ca de trecut să-ți amintești,

Să-ți închizi gura, să roșești

Cuprinsă de rușinea ta

Atunci când Eu îți voi ierta

Toate pe câte le-ai făcut,

Păcatele ce le-ai avut.

Așa va fi, cum am zis Eu,

Care sunt Domnul Dumnezeu,”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help