Obadia 1 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Obadia – precum se știe –

Făcut-a astă prorocie.

„Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu,

Despre Edom: „Am auzit

O veste care a venit

Din partea Domnului. Trimis,

A fost un sol, cu ea, și-a zis:

„Sculați-vă și, un război,

Să ducem, cu Edomul, noi!”

2Ascultă dar, ceea ce-ți zic:

Printre popoare, te fac mic

Și vei ajunge – negreșit –

Să fii cel mai disprețuit.

3Mândriile inimii tale

Te-au dus pe-a rătăcirii cale,

Pe tine, cel care domnești

În înălțimi și locuiești

În crăpăturile pe care

Cremenea stâncilor o are.

De-aceea-n tine-ai cugetat

Și-n acest fel te-ai întrebat:

„Cine, de-aici, de unde sânt,

O să m-arunce la pământ?”

4Dar chiar dacă tu ai fi pus

Precum e vulturul de sus,

Dacă la cer te-ai fi urcat

Și printre stele așezat

Ți-ar fi fost cuibul, ne-ndoios,

De-acolo, tot te-aruncam jos” –

A glăsuit Domnul. „Cumva,

5Dacă la tine, cineva –

Un hoț, în noapte, va veni

Sau un tâlhar ar năvăli –

Pe cât ești tu de pustiit,

Oare, el ar fi reușit

Să ia mai mult de cât aveai?

Dacă atunci când culegeai

Via și niște lucrători

Ai fi avut culegători,

N-ar fi lăsat, în urmă, oare,

Ciorcihini de struguri, fiecare?

6Vai, cât este de scormonit

Esau! Cum i s-au dezvelit

Comorile ce le-a avut!

7Aceia care ți-au șezut

Alăturea și se vădeau

Uniți cu tine că erau,

Pân’ la hotar te-au izgonit.

Ajuns-ai a fi stăpânit

De cei cari ți s-au arătat

Prieteni și te-au înșelat.

Cei cari din pâinea ta mâncau,

Curse, mereu, îți întindeau,

Pe care nu le-ai observat

Și-n seamă tu nu le-ai luat!

8Domnul a zis: „Nu îi pierd Eu, Astăzi, precum e planul Meu,

Pe înțelepții cei pe care

Țara Edomului îi are?

Nu fac priceperea să piară

Acum, de la Esau din țară?

9Vitejii, în Teman aflați,

Atunci, vor fi înspăimântați,

Iar cei din muntele pe care

Esau în stăpânire-l are,

Uciși – cu toții – au să fie.

10Din pricină de silnicie –

Deci, pentru ce este știut

Că tu, cu Iacov, ai făcut –

Ajunge-vei acoperit

De grea rușine și zdrobit.

11În ziua când l-au atacat

Străinii și când au intrat,

În iureș, pe ale lui porți,

Să-l jefuiască, iar la sorți,

Pentru Ierusalim au tras,

Deoparte tu nu ai rămas,

Căci erai unul dintre ei,

Adică din străini-acei.

12Atunci când peste frate’ tău,

Venit-a ceasu-acela rău

În cari necazul l-a lovit,

Nu trebuia ca mulțumit

Tu să privești! De-asemenea,

Atuncea tu nu trebuia,

De bucurie plin să fii,

Când peste-ai lui Iuda copiii,

Ziua pieirii a venit!

Nu trebuia să fi vorbit

Cu semeție-n ziua care

Se dovedea de strâmtorare!

13În ziua strâmtorării lui,

Pe porțile poporului

Care al Meu e, negreșit,

Să intri, n-ar fi trebuit,

Iar de nenorocirea lui –

În zilele prăpădului –

Nu-i bine că te-ai bucurat

Și că averea i-ai prădat!

14Nu trebuia ca să pândești

Pe la răspântii, să-i lovești

Și să-i ucizi pe-aceia cari

Se dovedeau a fi fugari!

Pe cei care au izbutit

Ca din necaz să fi fugit,

Nu trebuia să-i prinzi și-apoi

Să-i dai dușmanului, ‘napoi!

15Aproape-i ziua Domnului,

Pentru ale pământului

Popoare. Precum ai știut

La alții să le fi făcut,

În vremea ce are să vie,

La fel ți se va face ție.

Faptele tale, negreșit,

Asupra ta vor fi venit.

16Precum voi, care ați șezut

Pe sfântu-Mi munte, ați băut

Paharu-n care s-a aflat

A Mea mânie, necurmat

Și neamurile-asemenea

A Mea mânie au s-o bea.

Vor bea și vor sorbi din el

Și au să fie-apoi la fel,

De parcă n-ar fi fost vreodată.”

17„Dar mântuirea se arată

Pe muntele Sionului.

El este sfânt, iar casa lui

Iacov își va lua apoi,

Toate moșiile-napoi.

18Un foc va fi casa pe care

Iacov în stăpânire-o are,

Iar a lui Iosif o să fie

O flacără ce-i veșnic vie.

A lui Esau casă se-arată

Precum miriștea cea uscată,

Pe cari focul o va aprinde.

Jur împrejur o va cuprinde

Și are să o mistuiască.

Nimic n-o să se mai găsească

Apoi, din casa cea pe care

Esau în stăpânire-o are.

Așa va fi căci, negreșit,

Domnul e Cel care-a vorbit!

19Cei de la miazăzi sosesc

Și pe Esau îl stăpânesc,

Iar cei care sunt în câmpie,

Stăpâni – atuncea – au să fie

Pe țara Filistenilor.

Va fi sub stăpânirea lor,

Și al lui Efraim ținut.

Pe mâna lor va fi-ncăput –

În urmă – și Samaria,

Iar Galaadul va cădea

În mâna celor care vin

Din ramura lui Beniamin.

20Iată, în vremile de-apoi,

Cei cari sunt prinși de război –

Din rândul fiilor pe care

Neamul lui Israel îi are –

În mâna lor vor fi avut

Al Canaaniților ținut,

Pân’ la Sarepta. Mai apoi,

Cei care sunt prinși de război –

De la Ierusalim luați

Și-acum la Sefarad aflați –

Vor stăpâni cetăți pe care

Partea de miazăzi le are.

21Izbăvitorii se arată

Și pe Sion suie-a lor ceată,

Să judece țara pe care

Esau în stăpânire-o are.

Dar cât despre împărăție,

A Domnului ea o să fie.”