Luca 24 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Învierea lui Iisus

1Când s-a sfârșit acel Sabat

Și-al nopții văl s-a ridicat

Spre-ntâia zi din săptămână,

Femeile urcară până

La locul, unde, îngropat,

Era Iisus. Ele-au luat

Miresmele ce le-au gătit.

2Când au ajuns sus, au găsit,

Piatra ce fost-a așezată,

Peste mormânt, înlăturată.

3Speriate-ntrânsul au intrat,

Dar trupul Lui, nu L-au aflat.

4Nedumerite, se priveau

Și, ce să creadă, nu știau,

Cuprinse de uimire mare.

Atuncea, în strălucitoare

Și albe haine-nveșmântați,

Li se-arătară doi bărbați.

5Femeile se-nspăimântară

Și fețele și le plecară,

Dar blând, bărbații le-au vorbit:

„Pentru ce oare, ați venit,

Ca printre morți, să căutați

Pe Cel care e viu? Plecați!

6El nu-i aici, căci a-nviat,

Așa precum v-a înștiințat,

Pe când erați în Galileea,

Spunându-vă de vremea ‘ceea,

7În care, Fiul omului –

Deposedat de slava Lui –

Pe mâna păcătoșilor,

Dat fi-va – în puterea lor –

Ca răstignit, apoi, să fie,

Și, în trei zile, să învie.”

8Ele, aminte, și-au adus,

De tot ce a vorbit Iisus.

Petru se duce la mormânt

9Femeile au revenit,

De la mormânt, și-au povestit,

La ucenici, ce s-a-ntâmplat,

Precum și celor care-au stat

10Cu ei. Cele care-au venit

Și-apostolilor le-au vorbit,

Au fost: Maria – cea numită

Și Magdalina – însoțită

De către a lui Iacov mamă –

Pe care tot Maria-o cheamă –

Și de Ioana. Cele trei

Erau cu grupul de femei

Care, de la-nceput, s-au dus,

Pe urma Domnului Iisus.

11Apostolilor le păreau

Basme-a lor vorbă – nu credeau

Nimic, din tot ce ele-au spus.

12Ne-ncrezător, Petru s-a dus,

În fugă, până la mormânt,

Să vadă, de al lor cuvânt,

Este, cumva, adevărat.

Peste mormânt, el s-a plecat

Și, înăuntru, a privit.

Bucăți de pânză, a zărit,

Zăcând pe jos. Mirat, apoi,

S-a dus acasă, înapoi.

Iisus Se arată la doi ucenici

13În acea zi – pe înserat –

Doi ucenici, către un sat –

Numit Emaus – se-ndreptau.

Șaizeci de stadii despărțeau,

Satul, pe care îl numim

Emaus, de Ierusalim.

14Cei doi, pe drum, au discutat

De tot ceea ce s-a-ntâmplat.

15Pe când discipolii vorbeau

Și întrebări multe-și puneau,

Iisus li S-a alăturat

Și, vorbele, le-a ascultat.

16Dar ochii lor nu-L cunoșteau,

Pentru că-mpiedicați erau.

17Domnul Iisus i-a întrebat:

„Dar, despre ce ați discutat

Voi doi, pe drum?” Ei s-au oprit

Și, triști, la Domnul, au privit,

18Iar unul – care s-a chemat

Cleopa – astfel, a cuvântat:

„Vorbeam de ceea ce toți știm.

Tu, oare – la Ierusalim –

Străin ești, dacă n-ai aflat

Ce-n aste zile s-a-ntâmplat?”

19„Ce?”, le-a zis El, iar ei I-au spus:

„A fost un om, numit Iisus,

Din Nazaret; un proroc mare,

În fapte și-n cuvinte tare,

Atât în fața Domnului,

Precum și a norodului.

20Dar preoții L-au osândit,

Dându-L să fie răstignit.

21Noi toți nădăjduiam că El

Va mântui pe Israel,

Însă, trei zile au trecut,

De când toate s-au petrecut.

22Niște femei ne-au dat o știre,

Care ne puse în uimire:

De dimineață, ele-au spus

Că, până la mormânt, s-au dus,

23Dar trupul Său, nu L-au găsit.

Atunci, în grabă, au venit

Spunându-ne ce au văzut;

O viziune au avut,

În care, li s-au arătat

Doi îngeri și le-au înștiințat,

Că El e viu. Unii din noi

24S-au dus pân’ la mormânt apoi,

Găsindu-l precum ni s-a spus,

Dar nu L-au văzut, pe Iisus.”

25„O, ce nepricepuți sunteți!

Inimi zăbavnice aveți” –

Blând, i-a mustrat Domnul Iisus –

„Când trebuia, ceea ce-au spus

Prorocii, ca să fi crezut.

26Din tot ce știți, din ce-ați văzut,

Nu credeți că a trebuit,

Hristosul să fi suferit

Aceste lucruri, ca apoi,

Să intre-n slava Sa-napoi?”

27A început de-a povestit,

De prin Scripturi, și-a tălmăcit –

Chiar de la Moise începând

Și până la proroci mergând –

Tot ce se referea la El.

28Aproape de satul acel,

Iisus S-a prefăcut că vrea

Să plece, căci El se grăbea.

29Cei doi, atuncea, L-au rugat,

Zicând: „Aproape s-a-nserat.

Rămâi cu noi.” El a rămas

Și-astfel, a stat la ei, de mas.

30Intrară împreună-n casă,

Iar după ce au stat la masă,

Iisus luă o pâine mare,

Rosti o binecuvântare,

A frânt-o în bucăți apoi,

Și-a dăruit-o celor doi.

31Atunci, ochii li s-au deschis –

Parcă s-au deșteptat din vis –

Și-ndată, L-au recunoscut,

Însă, Iisus a dispărut.

32Unul a zis: „Nu ne ardea,

La inimă, când ne vorbea,

Pe drum – atunci, când a venit –

Scriptura, de ne-a deslușit?”

33În acel ceas chiar, se porniră

Și la Ierusalim veniră.

Foarte grăbiți au fost, să plece,

Spre-a spune celor unsprezece –

Și celor care s-au aflat

34Cu ei – „Domnul a înviat!

Lui Simon, El se arătase!”

35Le-au spus, apoi, ce se-ntâmplase,

Pe drum, și cum L-au cunoscut,

Abia atunci, când L-au văzut

Că, acea pâine, a luat-o,

A frânt-o, iar apoi, le-a dat-o.

Iisus Se arată celor unsprezece și celorlalți

36Pe când ei aste vorbe-au spus,

Veni, acolo, chiar Iisus.

În al lor mijloc, El a stat

Și, „Pace vouă!”, le-a urat.

37Înspăimântați, toți au crezut

Că doar un duh ei au văzut.

38Iisus le-a zis: „Nu vă speriați!

Pentru ce sunteți tulburați?

De ce, la inimă, aveți

Astfel de gânduri? Dar, haideți

39Aproape! Mâinile-Mi priviți!

Picioarele! Mă pipăiți!

Un duh, oase și carne, n-are

Așa cum am Eu.” După care,

40(Picioarele, le-a arătat

Și mâinile care-au purtat,

În ele, urma cuiului.)

41Privindu-L, ucenicii Lui

Au fost cuprinși de bucurie,

Dar nu credeau ca El să fie.

Iisus văzu-ndoiala lor

Și zise, ucenicilor,

Spre a le-o-nlătura: „Voi, oare,

Aveți, aicea, de mâncare?”

42Un pește fript, I-au dăruit,

Și miere. Domnul le-a primit

43Și a mâncat, în fața lor.

44Apoi, El, ucenicilor,

Le-a zis: „Iată ce vă spuneam,

Pe când – cu voi – Eu mai eram:

Căci ceea ce prin Psalmi s-a scris,

Ceea ce-n Lege, Moise-a zis,

Tot ce proroci-au prorocit

De Mine, trebuie-mplinit.”

45El le-a deschis mintea, să-nceapă,

Scripturile, să le priceapă.

46„Hristos, așa cum este scris,

Trebuie-a pătimi” – le-a zis.

„Trei zile, mort are să fie,

Dar, în a treia, o să-nvie.

47El va vesti, neamurilor,

Iertare a păcatelor,

În al Său Nume – prin credință –

Dată în dar, prin pocăință,

De la Ierusalim plecând

Și-ntreaga lume cuprinzând.

48La aste lucruri, voi să-Mi fiți

Martori. Curând, o să primiți

49Făgăduința, ce-a fost dată,

De către Domnul, al Meu Tată.

Eu vă trimit făgăduința.

Voi întăriți-vă credința

Și, în cetate, toți să stați,

Până când fi-veți îmbrăcați

Cu-acea putere – cum v-am spus –

Pe care-o veți primi, de sus.”

Înălțarea

50Domnul Iisus i-a scos afară

Și, spre Betania, plecară.

Mâinile, Și le-a ridicat,

Și-apoi, i-a binecuvântat.

51Încă vorbind, s-au despărțit,

Iisus fiind, la cer, răpit.

52După ce I s-au închinat,

Ei – bucuroși – s-au înturnat

Către Ierusalim. Ședeau

53În Templu și, Îl lăudau,

Pe Dumnezeu, Tatăl divin,

Și-L binecuvântau. Amin.