1 Cronici 19 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Război împotriva amoniților

1Nahaș, cel care-i așezat,

Peste Amon, ca împărat,

Muri și-n locu-i a venit

Feciorul său, de a domnit.

2David a zis: „La rândul meu,

Acum am să arăt și eu

Bunăvoință lui Hanun,

Căci și-al său tată a fost bun

Față de mine, ne-ncetat.

Astfel, așa cum s-a purtat

Cu mine – în trecut – Nahaș,

La rându-mi, cu al său urmaș,

La fel am să mă port și eu

Și am să-i dau sprijinul meu.”

Apoi el, slugi, a repezit,

Pân’ la Hanun, căci a dorit

Să-l mângâie-n durerea lui,

Dată de moartea tatălui.

Când slujitorii au intrat

În țara lui Amon, de-ndat’,

3Toți oamenii aceia cari,

Peste-Amoniți erau mai mari,

S-au dus pân’ la Hanun și-au zis:

„Tu crezi că David i-a trimis

Pe slujitorii săi – la tine –

Ca să te mângâie? Ei bine,

Noi nu credem așa ceva!

Este cu totul altceva:

David trimite-astă solie,

Căci el dorește ca să știe

Cum e cetatea și-a ei pază,

Iar după ce o cercetează,

Încredințat fii, că pornește

Încoace și o nimicește.”

4Hanun, atuncea, i-a-nhățat,

Pe slujitori și le-a tăiat

Bărbile, iar pe jumătate

Chiar hainele le-au fost tăiate,

Până la brâu și înapoi

I-a slobozit să plece-aspoi.

5David fusese înștiințat,

De tot ceea ce s-a-ntâmplat

Și niște oameni a trimis

În fața lor, prin cari le-a zis:

„La Ierihon să vă opriți.

Acolo să v-adăpostiți,

Pân’ vă va crește barba iar,

Și-apoi să vă întoarceți dar.”

6Toți Amoniți-au priceput

Cum că prin ceea ce-au făcut,

Ajuns-au ca, urâți, să fie

De-a lui Israel seminție.

De-aceea, oameni și-au tocmit

Și de război s-au pregătit

Cu călăreți din Siria

Și din Mesopotamia.

De-asemenea, și-au strâns oșteni

Din neamul cel de Sirieni

Cari, la Maaca, se aflau,

Sau care-n Țoba locuiau.

Talanți de-argint au folosit

Când oștile și le-au tocmit.

În număr, s-au vădit să fie

Talanți-aceștia, la o mie.

7Treizeci și două mii de cară

Au mai tocmit și mai luară

Pe cel cari fost-a așezat,

Atunci, în Maca, împărat.

În jurul împăratului,

S-a strâns întreg poporul lui.

La ei s-au mai adăugat

Și Amoniții, de îndat’,

Căci din cetăți ei au ieșit

Și de război s-au pregătit.

8David fusese înștiințat

De tot ceea ce s-a-ntâmplat

Și-astfel Ioab – acela care

Peste oștiri, era mai mare –

Trimis a fost, în contra lor,

Cu oștile Evreilor.

Cei care cu Ioab erau,

Oameni viteji se dovedeau.

9Când Amoniții i-au zărit,

În mare grabă au ieșit

Și-n linie – pentru război –

S-au așezat cu toți apoi,

Chiar lângă poarta de intrare,

Pe cari, cetatea lor o are.

Toți cei care i-au sprijinit,

În câmp s-au dus și-au poposit.

10Ioab a înțeles de-ndat’,

Ce luptă are de purtat,

Știind că se va bate-apoi

Și înainte și-napoi.

O ceată-atuncea și-a ales

Și pe-acei oameni i-a trimes

În contra Sirienilor.

11A așezat conducător

Pe restul oștii adunate,

Pe Abișai – pe al său frate –

Care să țină, în război,

Piept Sirienilor. Apoi,

12El zise către Abișai:

„Tu, neclintit, voiesc să stai.

Dar dacă întâmpla-se-va

Că Sirieni-or fi, cumva,

Mai tari decât sunt eu, să știi

Că-n ajutor doresc să-mi vii.

Atunci însă când voi vedea

Precum că nu veți mai putea

Să țineți piept la Amoriți,

De mine fi-veți sprijiniți.

13Fii tare și să arătăm

Curaj, în lupta ce-o purtăm,

Pentru cetățile pe care

Al nostru Dumnezeu le are

Și pentru-al nost’ popor. Acum,

Să facă Dumnezeu precum

Găsește El de cuviință!

Va fi după a Lui dorință!”

14Ioab și-ai săi i-au atacat

Pe Sirieni. Ei s-au speriat

Și au fugit din fața lor.

15Oștirea Amoniților,

Din depărtare, a văzut

Tot ceea ce s-a petrecut,

Fugind apoi înspăimântată

De Abișai și a lui ceată.

Toți, în cetate, au pătruns,

Unde în urmă s-au ascuns.

Apoi Ioab – și-ai săi – porniră

Și la Ierusalim veniră.

16Când Sirienii au văzut

Că Israelul i-a bătut,

Îndată o solie-au pus,

Care a mers de i-a adus

Pe Sirieni-aceia care

Stau peste Râu, în așteptare.

Șofah fusese căpitan

Și-al lui Hadarezer oștean.

El fost-a pus conducător

Al oștii Sirienilor.

17David, atunci când a aflat,

Întreg poporul și-a chemat

Și-astfel, o oaste și-a făcut.

Peste Iordan el a trecut

Și-n linie, pentru război,

Și-a așezat oameni-apoi.

Toți Sirienii au ieșit

18Să-i țină piept, dar au fugit

Înspăimântați, din fața lui

Și-a oștii Israelului.

Dintre cei cari au însoțit

Carele-n luptă, au pierit

Atunci, în număr, șapte mii.

Apoi și patruzeci de mii

De pedestrași au mai căzut.

Chiar și Șofah – cari e știut

Precum că el era cel care

Peste oștire-a fost mai mare –

În bătălie-a fost lovit,

Și-n felu-acesta a murit.

19Toți slujitorii cei pe care,

Hdarezer, supuși, îi are,

Bătuți – atunci când s-au văzut –

Cu Israel, pace-au făcut,

Iar Sirienii s-au smerit

Și-apoi nu au mai îndrăznit

Ca să îi vină-n ajutor

Neamului Amoniților.