2 Cronici 18 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Ahab și Iosafat împotriva sirienilor

1Cinste și slavă-a căpătat,

În timpul vieții, Iosafat.

Mare belșug a dobândit

Și cu Ahab s-a încuscrit.

2Trecură câțiva ani apoi,

De când ajunseră cei doi

Cuscri a fi, iar Iosafat,

Pe cuscrul său, l-a căutat,

Căci la Samaria ședea

Ahab pe-atunci, și-mpărățea.

Când l-a văzut pe Iosafat,

Ahab, la slugi, porunci a dat,

Să taie-n cinstea cuscrului –

Precum și a poporului

Ce-l însoțea – foarte mulți boi

Și-asemeni foarte multe oi.

Pe cuscrul său, pe Iosafat,

După aceea l-a rugat

Ca la Ramotul cel pe care

Țara lui Galaad îl are,

Să-l însoțească, negreșit,

Și-n sprijin să îi fi venit.

3El zise, către Iosafat:

„Iată la ce am cugetat:

N-ai vrea să ne-nsoțiți și voi,

În Galaad și, cu război,

Ramotul să îl dobândim?”

„Alăturea, o să vă fim!” –

Răspunse Iosafat, de-ndată.

„În bătălia ce se-arată,

Cu tine am să fiu și eu,

Precum și tot poporul meu.”

4După aceea, Iosafat,

În acest fel a cuvântat:

„Poruncă dă, ca să se-adune

Prorocii, să vedem ce spune

Acum, cuvântul Domnului.”

5În fața împăratului,

Prorocii, toți, s-au adunat

Și-n număr, ei s-au ridicat

La patru sute. Astfel, când

Se strânseră toți, așteptând

‘Naintea lui, Ahab a spus:

„Iată, în gând, acum ne-am pus,

În Galaad, ca să plecăm,

Ramotul, să-l eliberăm.

Voiesc să știu, ce spuneți voi:

Să mă pornesc la ăst război,

Sau să renunț? Cum e mai bine?”

„Du-te, căci Domnul e cu tine” –

Prorocii, toți, l-au sfătuit.

6Când Iosafat i-a auzit,

Ne-ncrezător l-a întrebat

Pe-al lui Israel împărat:

„Nu mai e oare-n acest loc,

Vreun om care este proroc

Al Domnului, să îl chemăm,

Ca și pe el să-l întrebăm?”

7Al lui Israel împărat

I-a zis, atunci, lui Iosafat:

„Mai este, în poporul meu,

Un om prin cari, pe Dumnezeu,

Noi am putea să-L întrebăm.

De vrei, putem să îl chemăm.

Eu îl urăsc pe omu-acel,

Căci doar de rău vorbește el.

Nimica bun nu-mi prorocește.

Acel om, Mica, se numește

Și Imla este al lui tată.”

„Cheamă-l pe Mica, de îndată” –

Îi zise Iosafat. „E bine

Să nu vorbești așa, când vine,

Căci vreau – prin el – să aflu eu,

Ce ne va spune Dumnezeu.”

8Al lui Israel împărat,

La sine-ngrabă, a chemat,

Un dregător și-astfel i-a spus:

„Mica să fie-ndat’ adus!

Mica este acela care,

Pe Imla, drept părinte-l are.”

9Pe jilțuri, cei doi împărați

Erau, atuncea, așezați,

La a Samariei intrare.

Cu hainele de sărbătoare,

Fuseseră înveșmântați.

În fața lor, erau aflați

Prorocii care îi avea,

În acel timp, Samaria.

Aceștia, toți, se îmbulzeau,

Necontenit, și proroceau.

10Unul – zis Zedechia – care,

Părinte, pe Chenana-l are,

Coarne de fier și-a făurit

Și-n acest fel a glăsuit:

„Așa vorbește Domnul: „Iată,

Cu aste coarne o să-i bată

Ahab, pe Sirieni apoi.

Când va porni el, la război,

Cu ele, o să-i biruiască

Și are să îi nimicească!”

11Ceilalți proroci au zis la fel,

Căci prorociră ca și el:

„În Galaad să te repezi,

Ramotul să-l eliberezi!

Căci Domnul a găsit cu cale,

Să îl dea pradă, mâinii tale.”

12Solul, care a fost trimis,

A mers, la Mica, și i-a zis:

„Prorocii, toți, care-au venit,

De bine doar, au prorocit,

În fața împăratului.

Când vei sosi, la curtea lui,

Ai grijă, prorocește-i bine!”

13„Spun ceea ce, de sus, îmi vine”–

Răspunse Mica-ndată. „Eu,

Doar ce-mi va spune Dumnezeu,

Am să rostesc. Nimic mai mult,

Căci eu, de Dumnezeu, ascult.

Viu este Domnul, că-i voi spune

Tot ce în inimă-mi va pune.”

14Mica ajunse la-mpărat

Și-atunci Ahab l-a întrebat:

„În Galaad, să ne urcăm –

Ramotul, să-l eliberăm –

Sau să renunț? Cum e mai bine?

Mica a spus: „Domnu-i cu tine

Și iată, a găsit cu cale,

Să îl dea pradă, mâinii tale.”

15Când auzi al său răspuns,

De-un gând, Ahab a fost pătruns

Și zise: „Oare-acest cuvânt

A fost rostit de Domnul Sfânt?

Mă îndoiesc. De-aceea-ți spun:

De câte ori, vrei să te pun

Să juri, pe Numele Cel Sfânt,

Al Domnului, că ăst cuvânt,

Ce l-ai rostit e-adevărat?”

16Mica, atunci, a cuvântat:

„Iată că văd al tău popor,

Ca turma fără de păstor.

Îl văd, pe munte, risipit,

Iar Domnul, astfel, a vorbit:

„Nu au stăpân oameni-acei.

Acasă, să se-ntoarcă ei!”

17Al lui Israel împărat

L-a întrebat, pe Iosafat:

„Dar oare, nu-ți spusesem eu,

Precum că Mica, tot mereu,

Numai de rău, îmi prorocește?

Nimica bun, nu îmi vestește!”

18Mica s-a-ntors către-mpărat

Și-n acest fel a cuvântat:

„Ascultă ce a glăsuit

Domnul, atunci când a vorbit.

Pe Dumnezeu, eu L-am văzut,

Pe al Său jilț când a șezut,

Având oștirea cerului

La dreapta și la stânga Lui.

19Domnul, în juru-I, S-a uitat

Și-n urmă El a cuvântat:

„Cine are să-l amăgească

Pe-Ahab, și astfel să se pornească

Înspre Ramotul cel pe care

Țara din Galaad îl are?

Acolo, trebuie să piară!

Cine-l va duce-n acea țară?”

Uni-ntr-un fel au plănuit,

Iar alți, altfel, s-au gândit.

20Un duh, atunci, s-a-nfățișat

La Domnul și a cuvântat:

Iată că eu am să găsesc

O cale, să îl amăgesc.”

„Dar cum vei face?” – a voit

Domnul să știe, negreșit.

21„Am să mă fac duh de minciună

Și-ai săi proroci, toți, au să-i spună

Ca să se ducă la Ramot.

În felu-acesta, eu socot

Cum că Ahab are să piară.”

Așa să faci! Să ieși afară

Și fă precum ai cuvântat!” –

Îi zise Domnul, de îndat’.

22Duh de minciună Domnu-a pus,

În toți prorocii – cum a spus –

Căci lucruri rele, negreșit,

Pentru Ahab, a pregătit.”

23Când Zedechia-a auzise

Acest cuvânt, se repezise

La Mica și, plin de necaz,

L-a pălmuit peste obraz.

În urmă, el a glăsuit:

„Spune-mi, pe ce drum a ieșit

Duhul lui Dumnezeu, din mine,

Ca să vorbească-apoi, cu tine?”

Ăst Zedechia e cel care,

Drept tată, pe Chenana-l are.

24Mica răspunse: „Ai să vezi

Și-al meu cuvânt ai să îl crezi

În ziua-n care-nspăimântat,

Să te ascunzi, vei fi cătat.”

25Furios, Ahab – atunci – a zis:

„Mica, voiesc să fie-nchis!

Să-l duceți la Amon – cel care

Peste cetate e mai mare –

Și la Ioas – la dregător –

L-al împăratului fecior.

26Ei să-l arunce-n închisoare,

Să nu mai vadă-al zilei soare.

Cu pâine numai, să-l hrănească

Și apă doar, să-i dăruiască,

Până atunci când, înapoi,

Biruitori, veni-vom noi.”

27„Dacă în pace ai să vii” –

Răspunse Mica – „vreau să știi

Că Domnul n-a vorbit prin mine!

Luați popoare, seama bine!” –

Mai zise el, când a sfârșit –

„La ceea ce s-a prorocit!”

Moartea lui Ahab

28Al lui Israel împărat

Și cel în Iuda-ncoronat

S-au dus pân’ la Ramotul care

Țara lui Galaad îl are.

29Ahab i-a zis lui Iosafat:

„De luptă, fi-voi îmbrăcat,

Ca să iau parte la război.

Tu să rămâi mai înapoi,

Și-n hainele împărătești

Va trebui să te gătești.”

Ahab, îndată, s-a schimbat

Și-n luptă el s-a avântat.

30Mai marele cârmuitor

Al oștii Sirienilor,

La sine, grabnic, l-a chemat

Pe cel cari fost-a așezat

Drept căpetenia carelor

Al oștii Sirienilor.

Când căpitanul a venit,

În felu-acesta i-a vorbit:

„În luptă, când o să intrați,

Grijă s-aveți să-l căutați

Pe împăratul cel pe care

Neamul lui Israel îl are.”

Nu vă luptați nici cu cei cari

Sunt mici și nici cu-aceia mari.

Să vă luptați doar cu acel

Care-i mai mare-n Israel!”

31Cei care căpitani erau

Și carele le conduceau,

Când l-au văzut pe Iosafat

În hainele de împărat,

În felu-acesta au gândit:

„El e-mpăratul, negreșit.

Mai mare decât este el,

Nu-i altul peste Israel.”

Încet, ei s-au apropiat,

Spre a-l lovi pe Iosafat.

Dar Iosafat, când i-a zărit,

A scos un țipăt și-a fugit.

Domnul, atunci, l-a ajutat

Și pe dușmani i-a-ndepărtat.

32Cei care căpitani erau

Și carele le conduceau,

Au priceput că nu e el,

Mai mare peste Israel,

Și-atunci, în pace, l-au lăsat.

33Un om, arcul, și-a încordat,

Trăgând cu el, la întâmplare,

În vălmășagu-acela mare.

Din arc, săgeata a țâșnit

Și pe Ahab ea l-a lovit,

La-ncheietura cea pe care

Platoșa-mpărătească-o are.

Către cel care i-a condus

Carul, atunci, Ahab a spus:

„Mă scoate-afară, negreșit,

Căci iată că sunt greu rănit!”

34Războiul a continuat,

În urmă, mai înverșunat.

Ahab, rănit, a stat apoi –

În carul său pentru război –

În fața Sirienilor.

Drept s-a ținut, ‘naintea lor,

Până când seara a venit

Și-abia atuncea a murit.