1„Iată Cuvântul Domnului!
Iată dar, prorocia Lui,
Despre țara, Hadrac, chemată.
Lucrul cel care se arată,
De la Damasc se va porni,
Căci de acolo va veni.
„Domnul, privirea, Își rotește
Peste popoare și privește
Spre semințiile pe care
Neamul lui Israel le are.
2Privește și peste Hamat
Care se află așezat
Lângă Damasc. Spre Tir, privește –
Sidonul nu îl ocolește –
Cu toată-a lor înțelepciunea
Pe cari putut-au s-o adune.
3Întărituri Tiru-a zidit
Și mult argint a-ngrămădit.
Argintul lui e-asemenea
Precum este și pulberea,
Iar aurul său strâns, apoi,
E ca al uliței noroi.
4Iată că Domnu-Și va întinde
Al Său braț și îl va cuprinde.
În mare-l va zvârli, pe loc,
Și îl va arde-apoi, cu foc.
5Tot Ascalonul va vedea,
Ce soartă, Tirul va avea
Și fi-va tare-nspăimântat.
Prinsă de-un mare tremurat,
Gaza va fi atunci. La fel,
Ecronul tremură și el,
Căci de rușine s-a umplut
Acel în cari s-a încrezut.
Pieri-va cel ce-i așezat
În Gaza ca și împărat,
Iar Ascalonul – negreșit –
N-o să mai fie locuit.
6Străinul se va arăta
Și în Azdod, apoi, va sta.
Mândria Filistenilor,
Pradă va fi străinilor.
7Din gură, sângele-i voi scoate
Și urâciunile lui toate
Cari între dinți i se găsesc
Și idolești se dovedesc,
Pentru a fi și el, din viță,
Numai o simplă rămășiță
Pentru Acel care, mereu,
Este al nostru Dumnezeu;
Să fie precum se arată
O căpetenie aflată
În Iuda, iar Ecronul poate,
Ca Iebusiții să arate.
8Voi sta, în timpurile-acele,
Numai în jurul Casei Mele,
S-o apăr contra tuturor,
Contra oștirii și-a celor
Care se duc și vin, mereu.
Atunci, de strajă voi fi Eu.
Am să privesc cu ochii Mei
Și n-am să-ngădui, peste ei,
Să vină cel ce asuprește.
9Saltă acum! Te veselește
Tu, fiică a Sionului!
Fiica Ierusalimului
Saltă și tu, de veselie,
Și strigă-acum, cu bucurie!
Iată-L pe Împărat că vine
Și se apropie de tine!
Iată-L, El e neprihănit!
Vine biruitor, smerit!
El se apropie de tine!
Călare, pe măgar, El vine!
Pe mânzul măgăriței, iată,
Venind spre tine, se arată!
10Iată, voi nimici apoi,
Carele toate de război,
Ce sunt aflate-n Efraim,
Și caii din Ierusalim.
Și arcurile-atunci, voiesc –
Pe toate – să le nimicesc.
El va vesti neamurilor,
Pacea-n ținuturile lor,
Iar a Lui stăpânire are,
Din mal de mare-n mal de mare,
Să se întindă, începând
Chiar de la râu și ajungând
La marginile care sânt
Puse pentru acest pământ.
11Sioane, pentru tine-apoi,
Am să-ți scot prinșii de război
Din groapa-n care au căzut,
În care, apă, n-au avut.
Îi scap pe cei cari prinși îți sânt,
Doar pentru al tău legământ,
Pe care l-ai pecetluit
Cu sânge, când l-ai întocmit.
12La cetățuie, înapoi,
Să vină prinșii de război,
Plini de nădejde! Negreșit,
Îți voi întoarce, îndoit!
13Arc am să-Mi fac din Iuda, iată,
Iar Efraim Îmi e săgeată.
Sioane, scol pe ai tăi fii,
Căci la ai Greciei copii,
În contră, am să-i pun să stea!
Te fac precum e sabia
Unui viteaz, biruitor!
14Dar Domnul, pe deasupra lor
Se-arată, iar săgeata Lui,
Asemenea fulgerului
Are să fie, când pornește.
El, trâmbița, Își pregătește.
Apoi, o ia și trâmbițează
Puternic și înaintează
În vijelia ce se-arată
A fi în miazăzi iscată.
15Atunci, Domnul oștirilor
Va ocroti al lor popor,
Iar pietrele ce-s pregătite –
De praștie – vor fi zdrobite.
Vor bea, vor face gălăgie
Exact așa precum se știe
Că fac cei cari sunt amețiți
De vin, și plini vor fi găsiți,
Asemenea unui pahar
De jertfă, sau ca un altar
Cu colțurile încărcate
De jertfele ce au fost date.
16Acela care, tot mereu,
Le este Domn și Dumnezeu –
Atunci – o să le dea scăpare,
Pentru că ei sunt turma care
Cuprinsă-i în poporul Său
Și-i va scăpa de orice rău!
17O! Cât sunt de înfloritori,
Cât de frumoși și zâmbitori!
Grâul cari o să se sporească,
Pe tineri o să-i veselească,
Iar mustul curge-va-n șuvoi
Veselind fetele apoi.”
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
