Judecătorii 4 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Debora și Barac

1Ehud, din lume, a pierit,

Iar Israel a săvârșit

Lucruri care nu i-au plăcut,

Lui Dumnezeu. El l-a vândut,

2În mâna împăratului

Din țara Canaanului.

Iabin, acesta se numea

Și la Hațor împărățea.

Sisera era căpitan

Al oștilor din Canaan.

Ținutu-n care-a locuit

E, Haroșet-Goim, numit.

3Iabin avea o oaste mare,

Precum și foarte multe care;

Din fier, carele s-au făcut

Și nouă sute a avut.

Israeliții, greu, gemeau,

Căci douăzeci de ani erau,

De când Iabin i-a apăsat.

Atunci, la Domnul, a strigat,

Înspăimântat, al lor popor

4În acel timp, judecător,

Peste Israeliți, domnea

Debora, cea care avea

Un mare dar de prorocie,

Și-i a lui Lapidot soție.

5Întotdeauna, ea ședea

Sub un finic ce se numea

Drept „al Deborei” și-l găsim

În muntele lui Efraim,

Chiar între Rama și Betel.

Acolo-ntregul Israel

Mergea, de fiecare dată,

Când aștepta o judecată.

6După Barac – acela care

Pe-Abinoam, tată, îl are,

Iar locu-n care a trăit,

Chedeș-Neftali e numit –

Debora-n grabă a trimis,

Pe niște slugi și-apoi i-a zis:

„Ascultă ce a poruncit

Domnul, atunci când mi-a vorbit:

„Du-te spre vârful muntelui

Cari este al Taborului

Și ia cu tine zece mii,

Dintre ai lui Neftali fii

Și dintre ai lui Zabulon.

7Spre malul râului Chison,

În urmă, să vă îndreptați

Și tabăra să v-așezați.

Eu, pe Sisera, către voi,

Îl voi împinge mai apoi,

Cu toate carele pe care

Oștirea lui Iabin le are.

În felu-acesta, iată, vreau,

În mâna voastră, să îi dau.”

8Barac răspunse-ndată: „Bine.

Merg, dacă vii și tu cu mine;

Dar dacă nu vrei ca să vii,

N-am să mă duc nici eu, să știi.”

9Debora zise: „Merg și eu,

Însă, să știi că Dumnezeu

Nu-ți va da slavă-n a ta cale,

Pentru că nu-n mâinile tale,

Sisera are-a fi lăsat,

Ci el are să fie dat

În mâinile unei femei,

Iar slava o să fie-a ei.”

Apoi, Debora l-a-nsoțit

La Chedeș, iar când au sosit,

10Barac, de-ndată, veste-a dat,

În tot ținutul, și-a chemat

Oameni din Zabulon și fii

Ai lui Neftali. Zece mii

De inși, a strâns, în jurul lui,

După porunca Domnului.

Debora s-a alăturat,

Oștirii ce s-a adunat

Și-apoi, la drum, toți au pornit.

11Heber – cel ce era Chenit –

S-a despărțit de neamul care,

Drept tată, pe Hobab, îl are

Și cari fusese tot Chenit;

De-asemenea, s-a despărțit

De cel pe care îl avea

Moise, drept socru, și ședea

Singur acum, iar cortul lui.

Chiar la al Țanaimului

Stejar, fusese așezat,

Căci lângă Chedeș, s-a aflat.

12În grabă, oameni au venit

Și pe Sisera l-au vestit

Cum că Barac – acela care

Pe-Abinoam, tată, îl are –

S-a îndreptat, cu oastea lui,

Spre muntele Taborului.

13La Haroșet-Goim, de-ndat’,

Sisera-atunci și-a adunat

Pe toate cele nouă sute

De care, ce-s din fier făcute,

Și a pornit cu oastea lui,

Spre apele Chisonului.

14Debora, l-a Barac, s-a dus,

Și-apoi, în acest fel, i-a spus:

„Scoală, căci azi e ziua-n care,

Domnul a hotărât că are

Ca pe Sisera să îl dea,

În mâna ta. Tu vei vedea

Precum că Însuși Dumnezeu

Va merge-n fața ta, mereu.”

Barac, apoi, cu oastea lui,

Din muntele Taborului –

De zece mii de inși urmat –

În iureș a pornit, de-ndat’.

15Sisera și cu oastea lui

Au fost, de mâna Domnului,

Pe fugă puși; el și-a lăsat

Carul de fier și-a alergat,

Pe jos, speriat și îngrozit.

16Barac și-ai să-i a urmărit

Oștirea lui Sisera-apoi,

Și au împins-o înapoi,

La Haroșet-Goim, lovind-o

Cu sabia și nimicind-o.

Sisera este ucis de Iael

17Pe jos, Sisera a fugit

Și-n urmă s-a adăpostit

În cortul lui Iael, cea care,

Pe Heber zis Chenutu-l are

Drept soț. El a intrat la ea,

Pentru că-n pace se găsea

Heber – cel ce era Chenit –

Și cu Iabin, ce-a-mpărățit

Peste Hațor. Atunci, Iael,

18Către Sisera, zise-astfel:

„Intră la mine, domnul meu,

Căci n-ai de ce te teme. Eu

Am să te-adăpostesc de-ndat’.”

În cumpănă, el n-a mai stat,

Ci în al ei cort a pătruns,

Iar ea, în grabă, l-a ascuns,

Sub o învelitoare. El

19A zis apoi, către Iael:

„Te rog, puțină apă vreau

Să-mi dai acuma, ca să beau,

Fiindcă-s tare însetat.”

Ea, lapte, din burduf, i-a dat

Și-n urmă, l-a acoperit,

Să fie, de priviri, ferit.

20El a mai zis: „Să te așezi,

În ușă și să priveghezi,

Iar dacă vine cineva

Și te va întreba, cumva,

„Este vreun om aici?”, să spui:

„La mine-n cort, nimenea nu-i”.”

21Femeia a încuviințat,

Iar după ce el s-a culcat,

Mâna, pe un țăruș, a pus –

Aflat la cort – și-a mai adus

Și un ciocan. Apoi Iael,

Tiptil, se-apropie de el

Și-n tâmplă-n urmă, i-a bătut

Țărușul care i-a trecut

Prin cap, încât l-a țintuit

Jos, la pământ, și a murit.

22Tocmai atunci, Barac venea,

Căci pe Sisera-l urmărea.

Iael, în cale, i-a ieșit

Și-n felu-acesta, i-a vorbit:

„Vino să îți arăt ceva

Și spune-mi dacă, nu cumva,

Cel urmărit de către tine

Nu-i tocmai cel aflat la mine.”

Barac, atunci, a năvălit

Și pe Sisera l-a găsit,

Cu un țăruș în tâmplă – mort –

Zăcând pe jos, în al ei cort.

23Iabin – cel care, împărat,

Era-n Canaan, încoronat –

În ziua ‘ceea, a simțit

Că e, de Dumnezeu, smerit,

În fața fiilor pe care

Neamul lui Israel îi are.

24Israeliți-au apăsat

Greu, peste marele-mpărat,

Astfel încât au reușit

Să-l bată și l-au nimicit

Apoi, cu toată oastea lui

Din țara Canaanului.