Faptele apostolilor 22 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Cuvântarea lui Pavel

1„Stați și-ascultați dar, fraților,

Precum și voi, părinților

Prezenți aici, cuvântul care,

Am să-l rostesc, în apărare!”

2Norodul, când a auzit

Că-n evreiește a vorbit,

Făcut-a liniște, de-ndat’,

Iar Pavel a continuat:

3„Eu sunt Iudeu, iar țara mea

E Tarsul din Cilicia,

Acolo eu fiind născut.

Aicea, însă, am crescut,

La voi deci, în astă cetate.

Aici, le-am învățat pe toate

Câte le știu eu, fraților,

Căci am avut, învățător,

Chiar pe Gamaliel, la care,

Eu îi șezusem la picioare.

Legea care fusese dată,

Pentru ai noști’ părinți, odată,

Cu de-amănutu-am învățat

Și, plin de râvnă, m-am aflat,

Pentru aceasta, precum voi

Sunteți aici, astăzi. Apoi,

4Până la moarte-am prigonit

Această Cale. Am venit

Și-am pus în temniță, legați,

Atât femei, cât și bărbați.

5Marele preot, fraților,

Și al bătrânilor sobor,

Martori îmi sunt, căci ei mi-au dat

Scrisori, cu care am plecat,

Către Damasc, s-aduc legați,

Atât femei cât și bărbați,

Aicea – la Ierusalim –

Unde urma să-i pedepsim.

6Dar când, încă, pe drum, eram

Și, de Damasc, m-apropiam,

Deodat-am fost învăluit

De o lumină, ce-a venit,

Din cer. Era cam la amiază,

Când strălucit-a, ca o rază,

Lumina ‘ceea-n jurul meu.

7Jos, la pământ, căzut-am eu,

Și-un glas, atunci, am auzit,

Care, în ăst fel, mi-a vorbit:

„Saul, de ce Mă prigonești?”

8„Îmi spune Doamne, cine ești?” –

Răspuns-am eu, iar El a spus

Apoi, îndată: „Sunt Iisus,

Din Nazaret. Cu El vorbești,

Cu Cel pe care-L prigonești.”

9Toți cei care erau cu mine,

Lumina, au văzut-o bine

Și tare s-au mai îngrozit,

Dar glasul nu l-au auzit.

10„Doamne, dar ce să fac, acum?”,

Am întrebat. „Vezi-ți de drum;

Căci, spre Damasc, tu ai pornit.

Intră-n cetate; negreșit,

Afla-vei ce ai de făcut.”

11Apoi, nimic n-am mai văzut,

Din pricina luminii care

A strălucit atât de tare.

Cei cari cu mine s-au aflat,

De mâini, atuncea, m-au luat

Și, la Damasc, m-au însoțit.

12Un om, acolo, a venit,

La mine, și m-a căutat.

El, Anania, s-a chemat.

De Dumnezeu, teamă avea,

Așa cum Legea o cerea.

Toți cei cari în Damasc ședeau,

Numai de bine îl vorbeau.

13Când, „Frate Saule”– mi-a zis –

„Vedere ai”, mi s-au deschis,

Pe dată, ochii și-am văzut,

La fel ca și la început.

Uimit, la el, eu m-am uitat,

14Iar el așa a cuvântat:

„Iată că astăzi, Dumnezeu,

Pe care L-au avut, mereu,

Părinții noștri, te-a cules,

Pe tine, căci El te-a ales,

Ca să cunoști voința Lui,

Să poți vedea chipul Celui

Cari – veșnic – e, Neprihănit,

Și să auzi dar, deslușit,

Ce spune gura Domnului;

15Căci tu vei fi martorul Lui,

Față de oameni. Ai văzut

Și-ai auzit ce a făcut –

Ce lucruri, El a săvârșit.

16Ce stai? Nu-i timp de zăbovit!

Scoală, botezul, să-l primești!

Căci astfel doar, spălat tu ești

De ce păcate-i fi având,

Numele Domnului chemând.”

17În urmă, mi s-a întâmplat,

Că după ce m-am înturnat

Iar, la Ierusalim, și stam

În Templu, unde mă rugam,

Într-o răpire sufletească,

Să cad, iar Domnul să-mi vorbească.

18În timp ce eu priveam la El,

Domnul îmi spuse-n acest fel:

„Ieși din Ierusalim! Grăbește,

Pentru că nimeni nu primește,

Mărturisirea, despre Mine,

19Aici.” Am zis: „Doamne, știu bine

Cum că în temniță-i băgam

Și-n sinagogă îi băteam

Pe cei ce-n Tine au crezut.

20De-asemeni, le e cunoscut

Cum că atunci când s-a vărsat

Al lui Ștefan sânge, mi-am dat

Încuviințarea, să-l omoare,

Cu pietre, pe acela care

Martor Ți-a fost. Eu am păzit –

Așa precum m-am învoit –

Hainele celor ce-l loveau,

Cu pietre, și îl omorau.

21„Du-te degrabă”, Domnu-a spus,

Căci, printre Neamuri, vei fi dus.”

Pavel: cetățean roman

22Toți, pân-aici, l-au ascultat,

Însă, apoi, și-au ridicat

Glasul, strigând: „Nevrednici sânt,

Astfel de oameni, pe pământ!

La moarte, să îl osândească!

Nu-i vrednic ca să mai trăiască!”

23Țipând, hainele-și aruncau

Și cu țărână-n sus zvârleau.

24Dar căpitanu-a poruncit

Să-l lege și-apoi, biciuit,

În cetățuie, el să fie,

Voind – în acest fel – să știe

De ce, noroadele strigau

În contră-i și se-nverșunau.

25Când vru să-l lege, un ostaș,

Pavel a zis, către sutaș:

„Să-l bateți, vă e-ngăduit –

Deși nu este osândit –

Pe un Roman?” La vorba lui,

26Sutașul, căpitanului,

I-a dat de știre și-a-ntrebat:

„Ce faci acum, când ai aflat

Că acest om este Roman?”

27„Chiar ești, al Romei, cetățean?”,

A vrut să știe căpitanul,

Și-apoi, pe loc, își schimbă planul.

„Da, sunt!”– răspunse Pavel. „Eu”–

28Îi zise căpitanul – „greu,

Cetățenie, am primit,

După ce mulți bani, am plătit.”

Pavel a zis: „Eu sunt născut

Roman, deci nu am fost făcut.”

29Numaidecât, cei ce urmau

Să-l bată – care așteptau

Doar ordinul – au încetat

Să-l supere, când au aflat

Că e Roman. Ba, s-au temut

Și că, legat, ei l-au ținut.

Pavel înaintea Sinedriului

30În zori, fiindcă a voit

A ști de ce e-nvinuit,

De-acei Iudei, l-a dezlegat

Și-n urmă, el porunci a dat

Grabnic a se-ntruni cu toți –

Soborul și marii preoți.

Apoi, pe Pavel, l-au adus

Și, înaintea lor, l-au pus.