Isaia 44 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Ascultă Iacov, rob al Meu,

Israele, pe care Eu

Alesu-te-am, precum am vrut!”

2Acela care te-a făcut,

Acela cari te-a întocmit,

Acela cari te-a întărit,

Pe care sprijin l-ai avut –

Din clipa-n care te-ai născut –

A cuvântat în acest fel:

„Să nu se teamă Israel!

Lui Iacov, robul Meu, îi zic,

Să nu se teamă de nimic!

Pe Israel, Eu l-am ales

Și dintre neamuri l-am cules.

3Când ape, Eu voi fi turnat

Peste pământul însetat,

Din al Meu Duh, o parte vine

Să se așeze peste tine

Și va umbri sămânța ta,

Căci îți voi binecuvânta

Odraslele. Ele-au să fie

4Cum e verdeața din câmpie,

Căci răsări-vor dintr-odată,

Așa cum iarba se arată,

Pe un pământ bine udat,

Cari între ape e aflat.

5Unul va zice-atunci: „Eu sânt

Numai al Domnului Cel Sfânt!”

Altul, cu al lui Iacov nume,

Are a se numi, în lume.

Altul, apoi, cu mâna lui,

Va scrie: „Sunt al Domnului!”

Va fi cinstit, în acest fel,

Cu numele lui Israel.”

6Așa a zis Domnul pe care

Israel, Împărat, Îl are,

Precum și Răscumpărător

Și-apoi Domn al oștirilor:

„Eu sunt Întâiul, tot mereu,

Iar Cel din urmă sunt tot Eu.

Singurul Dumnezeu, Eu sânt

Nu mai sunt alții, pe pământ.

7Vreo prorocie, oare, cine

A mai făcut, la fel ca Mine,

(Să vină, ca să Îmi vorbească!

Să vină, să Îmi dovedească!)

Din vremile ce au trecut,

De când Eu, oameni, am făcut?

Să le vestească tuturor,

Tot ce va fi în viitor!

8Voi, teamă, să nu arătați!

De frică, să nu tremurați!

Dar oare, Eu nu v-am făcut,

Lucrul acest, de cunoscut,

Cu multă vreme înainte,

Ca să puteți lua aminte?

Voi, martori, Îmi sunteți, mereu!

Mai este un alt Dumnezeu?

Mai este altcineva, încă?

Nu! Nu cunosc, o altă Stâncă!”

9Cei ce fac idoli, pot a spune

Precum că sunt deșertăciune,

Iar ale lor lucrări, vă zic

Că nu folosesc la nimic.

Însă, chiar lucrurile-acele

Mărturisit-au despre ele

Și-arată că-s nepricepute.

Fără vedere sunt făcute

Și toate sunt – vede oricine –

Spre a le face de rușine.

10Cine e cel care-a lucrat

Un dumnezeu, sau a turnat

Un idol, iar apoi din el,

Folos să tragă, în vreun fel?

11Cei care lor au să se-nchine,

Au să rămână de rușine,

Căci meșterii ce i-au făcut,

Sunt oameni, precum e știut.

Să vină toți și să cuteze,

Aici, să se înfățișeze,

Și toți vor tremura-ngroziți

Și de rușine-acoperiți.

12Fierarul, o secure, face

Și-o fățuiește, cum îi place.

Lucrează cu cărbuni, iar când

Fierul s-a-ncins, îl ia din rând

Și cu ciocanul îl lovește,

Până când formă dobândește.

Lucrează-asupra fierului,

Doar cu puterea brațului.

De-aceea, când a flămânzit,

Puterile l-au părăsit

Și fără vlagă se vădește.

Același lucru îl pățește

Și dacă este însetat,

Căci și-atunci vlaga i-a secat.

13Lemnarul, sfoara, își întinde

Și-apoi la capete o prinde.

Își ia creionul, îl așează

În lungul ei și însemnează

Lemnul. Apoi, îl fățuiește

Cu o rindea, precum dorește.

În urmă, cu compasul lui,

Trage mărimea lemnului.

Din el, va face-un chip frumos,

De om, care – neîndoios –

După ce fi-va terminat,

E, într-o casă, așezat.

14Taie goruni, taie stejari,

Taie și cedri cei mai mari

Aleși anume, din pădure.

Tăiați sunt ei, de o secure.

În urmă, brazii o să sădească,

Iar ploaia-i face ca să crească.

15Omul are să folosească

Acești copaci, să se-ncălzească.

Îi taie de pe al lor loc

Și îi va folosi la foc.

Pâine-și va coace-apoi cu ei,

Și își va face dumnezei,

Să se închine-n fața lor.

Din lemn, dă chip idolilor,

La loc de cinste îi așează

Și-n față-le, îngenunchează!

16Arde o parte-a lemnului

Să-și pregătească hrana lui:

Va fierbe carnea – cum îi place –

Sau o friptură își va face,

Ca să se sature astfel.

Apoi, se încălzește el,

Zicând: „Ha! Ha! M-am încălzit!

Simt focul și sunt fericit!”

17Cu ce-i rămâne, își va face

Un dumnezeu, precum îi place.

Face un idol și-apoi vine,

În fața lui, să se închine,

Să-l cheme și să-i strige-apoi:

„Hai, mântuiește-ne, pe noi,

Căci pentru noi, tu ești, mereu,

Adevăratul dumnezeu!”

18Ei de pricepere-s lipsiți

Și nu-nțeleg. Le sunt lipiți

Ochii, să nu poată să vadă,

Și inima, ca să nu creadă

Și să nu poată a alege

Ce trebuie a înțelege.

19Nici unul nu pătrunde-n sine,

Spre a pricepe, și nu vine

Să spună – pricepând apoi –

„În foc, o parte, am ars noi:

Pâine am copt, carne-am prăjit

Și foamea noi ne-am potolit.

Puțin mai e din lemnu-acel.

Facem o scârbă-acum, din el?

Un idol să întruchipăm

Și-n fața lui să ne-nchinăm?

Să ne-nchinăm ‘naintea lui,

Adică-n fața lemnului?”

20El, cu cenușă, se hrănește;

Inima lui se amăgește

Și-apoi, mânată de-a lui fire,

Are să-l ducă-n rătăcire,

Ca să nu își mai mântuiască

Sufletu-apoi, să nu gândească

Și o-ntrebare să își pună:

„Nu am, în mână, o minciună?”

21Tu, Iacove, să iei aminte,

Iar tu, Israel, ține minte

Aceste lucruri, tot mereu,

Pentru că tu ești robul Meu.

Te-am întocmit, precum am vrut.

Să nu uiți că Eu te-am făcut!

Nu Mă uita, pentru că Eu

Sunt al tău Domn și Dumnezeu!

22Fărădelegea ta, ușor,

Doar Eu ți-o șterg, ca pe un nor

Și ca pe-o ceață-am risipit

Păcatul ce l-ai făptuit.

Vino la Mine, de îndat’,

Pentru că te-am răscumpărat.”

23Vă bucurați voi ceruri, toate,

Căci Domnul, să lucreze, poate!

Să răsunați de veselie,

Adâncuri și cu bucurie

Să chiuiți voi, munților,

Precum și voi, pădurilor!

Căci Domnul l-a răscumpărat,

Pe Iacov. El Și-a arătat,

Slava cea mare în ăst fel,

Peste întregul Israel.

24Cel care-ți este Făcător,

Precum și Răscumpărător,

Cel care a găsit cu cale –

Din pântecele mamei tale –

Să te-ntocmească, a vorbit:

„Iată, Eu – Domnul – am zidit

Aceste lucruri. Am întins

Al cerurilor necuprins.

Pământul l-am desfășurat.

De-aceea-ntreb: S-a mai aflat,

Asemeni Mie, cineva

Să fi făcut așa ceva?

25Eu singur doar, Mă dovedesc,

În stare să zădărnicesc

Chiar semnele cele pe care

Prorocul mincinos le are

Și să-i scot drept înșelători

Pe cei care sunt ghicitori.

Fac, pe-nțelepți, să dea-napoi

Și-n nebunie mai apoi,

Prefac toată știința lor.

26Însă, în fața tuturor,

Cuvântul spus de robul Meu,

Eu îl voi întări, mereu,

Căci ne-ncetat am să-mplinesc

Toate câte le prorocesc

Acei pe care i-am trimis.

Despre Ierusalim, am zis:

„Are să fie locuit!”

De-asemenea, Eu am vorbit

Despre cetățile pe care

Iuda-n al său hotar le are:

„Ruinele vor fi zidite

Și iarăși fi-vor locuite.”

27Adâncului, Eu îi vorbesc:

„Usucă-te!” – îi poruncesc –

„Pentru că am găsit cu cale

Ca să îți sec apele tale.”

28Și despre Cir, vorbit-am Eu

Și-am zis: „El e păstorul Meu,

Căci sarcină, el va avea,

Să împlinească voia Mea.

El zice, de Ierusalim:

„Haidem, din nou, să îl zidim!”

Și despre Templu o să spună:

„Iar, temelii, să i se pună!”