Psalmii 76 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Către mai marele pe care,Ceata de cântăreți îl are.Cântul acesta-ai pregătitSpre-a fi cântat și-i potrivitPe instrumentele știute,Care cu coarde sunt făcute.Asaf e cel ce-a rostuitCântul acesta, negreșit

1Domnul în Iuda-i cunoscut,

Iar al Său Nume e știut

De către-ntregul Israel.

2Cortu-n Salem Și-l are El

Și-n muntele Sionului

Se află locuința Lui.

3Acolo, El a sfărâmat

Scuturi, săgeți – care-au zburat

Din arcuri, năvălind puhoi –

Săbii și arme de război.

4Tu Te areți mult mai măreț,

Mult mai puternic și semeț,

Decât crestele munților

Cari sunt ai răpitorilor.

5Vitejii toți despuiați sânt.

Cei inimoși dorm, în pământ,

Somnul de veci, căci n-au putut

A se-apăra. Cum am văzut,

6Când i-a mustrat Acel pe care,

Iacov, drept Dumnezeu, Îl are,

Și cai și călăreți – de-ndat’ –

7Au adormit. Ce-nfricoșat

Ești Doamne, în mânia Ta!

Cine-mpotrivă, Îți va sta?

8Din înălțimi, Tu ai rostit

Ce-ai hotărât. S-a îngrozit

Pământu-ntreg și a tăcut,

9Când Tu, dreptate, ai făcut

Și i-ai scăpat pe cei ce sânt

Nenorociți, pe-acest pământ.

10Omul – chiar în a sa mânie –

Laude-Ți dă când, cu urgie,

Tu Te învăluiești. Mereu,

11Să-i faceți toți, lui Dumnezeu,

Doar juruințe și să știți,

În urmă, să le împliniți!

Toți cei care-L înconjurați,

Daruri bogate să Îi dați,

Pentru că El S-a arătat

Un Dumnezeu înfricoșat!

12Mândria domnitorilor,

O-nfrânge El, biruitor.

Pentru-mpărații cei pe care

Pământul, drept stăpâni, îi are,

Domnul din cer S-a arătat

Drept Dumnezeu înfricoșat.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help