Neemia 12 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Numărătoarea preoților și leviților

1Iată dar, ceata de preoți,

Precum și pe Leviții toți,

Cari s-au întors în Israel,

Pe vremea lui Zorobabel

Și Iosua, când – din robie –

Ei au scăpat, precum se știe.

Zorobabel este cel care,

Pe Șaltiel, părinte-l are.

Primul, Seraia a venit,

Fiind de Ezra însoțit

Și-asemenea de Ieremia,

2Maluc, Hatuș și Amaria;

3Și Meremot a mai venit;

Apoi Rehum l-a însoțit,

Urmat și de Șecania,

4Ido, Ghinetoi, Abia;

5Și Miamim se-ntoarse-n țară;

Bilga și Madia urmară,

6Cu Ioiarib și cu Șemaia

Și-asemenea și cu Iedaia.

7Amoc și Salu au venit,

Iar Hilchia i-a însoțit;

Apoi Iedaia a urmat.

Oameni-acești s-au arătat

Ca fiind capi peste preoți

Și-asemeni peste-ai lor frați, toți.

Lucrul acesta se făcea,

Când Iosua încă trăia.

8Iată-i pe cei care-au venit

Și cari erau de neam Levit:

Întâi e Iosua, urmat

De cel care-i Binui chemat;

Apoi venit-a Cadmiel,

Iar Șerebia-i după el.

Iuda în urmă-i a venit

Și cu Matania-n sfârșit.

Aceștia toți se dovedeau

A fi cei care cârmuiau –

Alăturea de frații lor –

Întreg corul cântecelor,

Cântate-n Casa Domnului,

Spre slava și cinstirea Lui.

9Bacbuchia a mai urmat;

Și Uni s-a alăturat.

În adunarea fraților,

Ei își făceau slujbele lor.

10Din Iosua s-a întrupat

Cel care-i Ioiachim chemat;

Pe Eliașib, el l-a avut,

Din cari Ioiada s-a născut,

11Din care Ionatan ieșise

Cari pe Iodua-l zămislise.

12Iată-i acum pe-aceia cari,

Dintre preoți erau mai mari,

Peste familii – precum știm –

Pe când trăise Ioiachim:

Pentru familia lui Seraia,

Mai mare se vădea Meraia.

În urmă, peste Ieremia,

Mai mare fost-a Hanania,

13Iar pentru Ezra, cel mai mare

Fusese Meșulam. Cel care

Fusese Iohanan chemat,

Mai mare fost-a așezat

Peste cei care se vădeau

Că din Amaria ieșeau.

14Cel care-i Ionatan chemat,

Peste Meluchi-i așezat.

Peste Șebania-a domnit

Cel care, Iosif, s-a numit.

15Cel care, Adna – nume – are,

Peste Harim, a fost mai mare,

Iar peste Meraiot domnea

Cel cari, Helcai, drept nume-avea.

16Apoi e Zaharia care

E, peste Ido, cel mai mare.

În Ghineton era aflat

Cel care-i Meșulam chemat.

17Zicri era în Abia;

În Miniamin și Modia,

Cel cari, Pitlai, a fost chemat;

18În Bilga, Șamua a stat;

Peste Șemaia, cel mai mare

Fusese Ionatan. Cel care

19În Ioiarib a stăpânit,

Matnai, drept nume, a primit.

Uzi era acela care

Este-n Iedaia cel mai mare.

20Apoi, mai mare-a fost Calai

Peste familia lui Salai.

Peste Amoc, Eber domnea;

21În Hilchia, Hașabia;

Peste Iedaia, a fost cel

Ce se chema Nataneel.

22Pe vremea-n care viețuia

Ioiada și de-asemenea

Când Eliașib a mai trăit,

Când Iohanan a viețuit

Și cu Iadua, toți cei cari –

Între Leviți – erau mai mari

Și se vădeau a fi preoți,

Au fost înscriși, atunci, cu toți,

După cum Dariu poruncise,

Când peste Persia domnise.

23Fiii lui Levi – toți cei cari

Peste familii sunt mai mari –

Scriși fost-au, după neamul lor,

În cărțile Cronicilor,

Până la Iohanan, cel care,

Pe Eliașib, părinte-l are.

24Iată-i acum, pe-aceia cari,

Peste Leviți erau mai mari

Și care-aveau însărcinare

De-a preamări, fără-ncetare,

Pe Dumnezeu, cum rânduise

David, atuncea când domnise:

Primul Hașabia-i chemat,

Iar Șerebia l-a urmat,

Cu Iosua, acela care,

Pe Cadmiel, părinte-l are.

Sprijin, din partea fraților,

Ei au avut, în slujba lor.

25Acum, iată cum se numeau

Cei cari, cămările, păzeau:

Matania, Bacbuchia,

Talmon, Acub, Obadia

Și Meșulam. Ei se vădeau

Precum că ușieri erau.

26Oameni-acești au viețuit

Pe vremea-n care a trăit

Și Ioiachim, acela care

Pe Iosua, drept tată-l are

Și pe Țadoc. Atunci când toate

Acestea fost-au întâmplate,

Neemia – peste popor –

Ajunse-a fi pus dregător,

Iar Ezra preot era, dar

Se dovedea și cărturar.

Sfințirea zidurilor

27Când s-a sfințit zidul pe care

Ierusalimu-n jur îl are,

Leviți toți s-au adunat

Din locurile-n care-au stat

Și spre Ierusalim porniră,

Unde apoi, ei prăznuiră

Sfințirea zidurilor sale.

Atuncea, au găsit cu cale

Ca sărbătoarea s-o cinstească

Cu laude și s-o-nsoțească

Cu cântecele minunate,

Ce fost-au acompaniate

Cu harfe și cu alăute

Cari de chimvale-s susținute.

28Fiii de cântăreți veneau

De primprejur, căci locuiau

În satele poporului

Aflat în slujba Templului.

29Din Bet-Ghilgal uni-au venit;

Din Azmavet alți-au sosit

Și din Ghebei, căci precum știm,

Ședeau lângă Ierusalim.

30Întreaga ceată de preoți,

Precum și cu Leviții toți –

După ce-ntâi s-au curățit –

Întreg poporul l-au sfințit,

Precum și porțile aflate

În zidurile din cetate.

Au mai sfințit, de-asemenea,

Și zidul ce o-mprejmuia.

31Făcut-au două coruri mari,

Pe ziduri, iar pe-aceia cari

Drept căpetenii se vădeau

Și peste Iuda se aflau,

Pe ziduri, sus, noi i-am suit.

Corul dintâi a ocolit

Zidul, pe partea dreaptă-a lui,

Spre porțile gunoiului.

32În urma corului mergea

Cel care Hosea se numea,

Cu jumătate din cei cari

Erau, în Iuda, cei mai mari.

33Printre aceștia, se găsea,

În primul rând, Azaria.

Ezra, acolo, s-a aflat

Fiind, de Meșulam, urmat,

34De Iuda și de Beniamin;

Iată-i pe cei ce-n urmă vin:

Șemaia și cu Ieremia.

35Apoi urmat-a Zaharia

Cari dintre preoți se trăgea

Și trâmbiță la el avea.

El se vădea a fi cel care,

Pe Ionatan, părinte-l are

Și pe Șemaia după el,

Și pe Matania la fel;

Tată, pe Mica-l mai avea

Și pe Zecur de-asemenea

Și pe Asaf, într-un sfârșit.

36Ai săi frați ce l-au însoțit,

Au fost: Șemaia, Azarel,

Maai, Iuda, Nataneel,

Hanani-apoi și Ghilalai,

Iar ultimul e Milalai.

Cu instrumente ei erau,

Din care ne-ncetat cântau.

Aceste instrumente, toate,

De către David sunt lucrate,

Căci el fusese, tot mereu,

Un om plăcut lui Dumnezeu.

Ezra – cari preot era, dar

Se dovedea și cărturar –

Fusese pus conducător

Și sta în fruntea cetelor.

37La porțile izvorului,

Suiră creasta zidului,

Pe treptele cetății care,

David în stăpânire-o are,

Și merseră spre răsărit,

Spre poarta care s-a numit,

Ca fiind „poarte apelor”.

38Spre stânga, cel de-al doilea cor

Porni, pe creasta zidului.

Eu mă aflam în urma lui,

Iar mie mi se-alăturase

Mulțimea care mai rămase,

Deci jumătate din popor.

Apoi, turnul cuptoarelor,

În urma noastră l-am lăsat

Și-am mers spre zidul cel mai lat,

Urmând apoi ca să pornim

39Spre porțile lui Efraim.

De-acolo, corul a plecat

Spre poarta veche, de îndat’.

În acest fel, ajuns-am noi

La poarta peștilor apoi.

De turnul lui Hananeel

Trecut-a-n urmă coru-acel;

Spre turnul Mea ne-am îndreptat,

De unde, iarăși, am plecat

Spre poarta oilor. Sfârșirăm

Ocolul ce îl săvârșirăm,

La poarta temniței, iar noi,

40La Casa Domnului apoi,

Am mers, unde ne-am întâlnit

Cu corul celălalt, venit

De la ocolul zidului,

Făcut pe partea dreaptă-a lui.

Avut-am drept însoțitori

O parte dintre dregători.

41De-asemeni, preoți mai erau.

Printre aceștia se aflau:

Elioenai, cu Zaharia,

Cu Miniamin, cu Hanania,

Cu Eliachim, Maaseia

Și Mica de asemenea.

Aceștia, trâmbițe, purtau,

Din care, ne-ncetat, sunau.

42Pe lângă ei s-a mai aflat

Cel care-i Eleazar chemat,

Cu Iohanan, Maaseia,

Șemaia, Uzi, Malchia,

Elam și Ezer la sfârșit.

Izrahia s-a dovedit

Precum că e cârmuitor

Al cetei cântăreților.

43În ziua ‘ceea, în cetate,

Mai multe jertfe au fost date,

Pentru că mare bucurie

Făcuse Domnul, ca să vie,

Peste-ai poporului Său fii.

Femeile și-ai lor copii,

În acea zi s-au bucurat.

Cetatea toată-a răsunat

De chiote de bucurie

Și strigăte de veselie.

Vacarmul care se făcea,

Până departe se-auzea.

Așezarea dregătorilor Templului

44În acea zi, s-au rânduit

Oameni care au trebuit

Ca, de cămări, să se-ngrijească.

Ei trebuiau ca să păzească

Odăile cele în care

Se puneau daruri de mâncare,

Cele dintâi roade-adunate

Cari de ogoare au fost date,

Și partea cari – fără-ndoială –

Dată era, drept zeciuială.

Oameni-aceștia se vădeau

A fi cei care adunau

Și-acele părți ce-s hotărâte

De Lege și sunt hărăzite

Soborului preoților

Și cetelor Leviților.

Iuda se bucura că toți

Leviții săi și-ai săi preoți

Erau la locul lor, mereu,

45Păzind slujba lui Dumnezeu.

Cei care cântăreți erau,

Sau ușieri, și ei păzeau

Slujbele care le-au primit,

Precum fusese rânduit

De-Asaf, David și Solomon,

Pe când se-aflaseră la tron.

46De mult, în timpu-ndepărtat,

Când David fost-a împărat

Și când Asaf îl însoțea,

Ceata de cântăreți avea

Puși căpitani, în fruntea ei.

Ei s-au vădit a fi acei

Cari, de cântări, se îngrijeau,

Când laude se înălțau,

Cu mulțumiri, Celui pe care,

Israelul, drept Domn, Îl are.

47Pe vremea lui Zorobabel

Și-a lui Neemia – la fel –

Întreg poporu-a dăruit,

Partea care s-a cuvenit

A fi a ușierilor,

Precum și-a cântăreților.

Lucruri sfințite-au dăruit

Leviților, cari – negreșit –

Au dat feciorilor pe care

Aron, urmași, în lume-i are,

La rândul lor, lucruri sfințite

Ce le erau lor, cuvenite.