1Pustia și cu țara care,
De apă, duce lipsă mare,
Pline vor fi de bucurie.
Va tresălta, de veselie,
Pustia, căci se-mpodobește,
Când trandafirul înflorește.
2Florile-o vor acoperi
Și veselă ea va sări,
Cântând toată a ei ființă
Și chiuind de biruință,
Pentru că are a-i fi dată
Slava Libanului, urmată
De strălucirea din Carmel
Și din Saron, văzând astfel,
Slava și măreția care
Doar Domnul Dumnezeu o are.
3„Vă întăriți voi, mâini slăbite,
Care sunteți slăbănogite!
Vă întăriți genunchi! Tari stați,
Voi cei care vă clătinați!
4Să spuneți dar, la toți cei cari
Sunt slabi de inimă: „Fiți tari!
Să n-aveți teamă-n ceasul greu!
Iată, al vostru Dumnezeu
Vine cu răzbunarea Lui,
Să dea răsplată orișicui.
El Însuși are să sosească
Și are să vă mântuiască.”
5Atunci, urechea surzilor,
Precum și ochii orbilor,
Se vor deschide, negreșit.
6Cel șchiop, atunci, va fi sărit
Precum un cerb, căci va sălta
De bucurie. Va cânta
Și limba mutului atunci,
Căci ale Domnului porunci
Vor face, ape, ca să vie,
Peste întinderea pustie.
7Nisipul ei, precum o mare,
Va fi un iaz. Pământul tare,
Care-i – de secetă – uscat,
De ape-atunci va fi udat.
În locul vizuinilor
Ce sunt ale șacalilor,
Vor crește trestii șoptitoare
Și papură unduitoare.
8O cale o să se croiască,
Acolo, și-o să se numească
Drept „Calea sfântă”. Nimenea
Nu va putea trece pe ea,
Dacă cumva e necurat,
Căci acest drum s-a arătat
Pentru cei sfinți. Aceia care
Vor apuca astă cărare,
Chiar dacă minte nu vădesc,
Totuși, ei nu se rătăcesc.
9Fiare sălbatice sau lei
Nu vor călca pe firul ei,
Ci numai cei răscumpărați,
Pe ea, să meargă, sunt lăsați.
10Cei izbăviți de Domnu-apoi,
Se vor întoarce înapoi
Și spre Sion au să apuce.
Cu bucurie se vor duce
Și vor cânta – cu stăruință –
Doar cântece de biruință.
Cununa lor are să fie
O nesfârșită bucurie.
În veselie îmbrăcați
Și-n bucurie-nfășurați,
Vor fi, de gemete, scutiți
Și de durere părăsiți,
Căci vor fugi relele-acele
Și vor scăpa, pe veci, de ele!
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
