1Un timp, apoi, a mai trecut
Și iată ce s-a petrecut:
Nabot – un om din Israel –
Avea o vie-n locu-acel,
Iar via lui se întindea
Chiar lângă casa ce-o avea
Ahab, cel care, așezat,
Era-n Samaria-mpărat.
2Ahab, pân’ la Nabot, s-a dus
Și-aste cuvinte i le-a spus:
„M-am tot gândit la a ta vie.
Bine ar fi, să mi-o dai mie,
Căci este lângă casa mea.
Grădină, am să-mi fac din ea,
Pentru verdețuri. Te-nvoiești?
În locul ei, ai să primești,
Îndată, altă vie care
Va fi mai bună și mai mare.
Sau prețul viei, dacă vrei,
Poți, în argint, ca să îl iei.”
3Nabot răspunse: „Nu cutez
Ca via să o-nstrăinez.
Ea este moștenirea lor,
Adică a părinților
Cari fost-au înaintea mea.
Nu pot să mă ating de ea.
Deci împărate, domnul meu,
Să mă ferească Dumnezeu,
De-a vinde via lor, cumva!
Te rog, nu-mi cere-așa ceva.”
4Ahab, atunci, s-a întristat
Și către casă a plecat.
Cuvintele ce le-a rostit
Nabot, adânc, l-au răscolit,
Căci el spusese: „domnul meu,
Să mă ferească Dumnezeu,
Să-nstrăinez această vie!
Nu pot ca să ți-o dărui ție,
Căci via ce o stăpânesc,
De la părinți o moștenesc!”
Ahab, în casă, a intrat
Și s-a trântit, furios, pe pat.
5Nevasta sa iute-a venit
Și-n felu-acesta i-a vorbit:
„Dar pentru ce te-ai întristat,
Încât nimica n-ai mâncat?”
6„Pân’ la Nabot, astăzi m-am dus”–
Ahab răspunse – „și i-am spus:
Dă-mi via ta! De te-nvoiești,
În locul ei ai să primești,
Îndată, altă vie care
Va fi mai bună și mai mare.
Sau prețul viei – dacă verei –
Poți, în argint, ca să îl iei.”
Dar el a zis: „Nu voi putea,
Nicicând, să-ți dărui via mea!”
7Când Izabela a aflat
Lucrul acesta, a-ntrebat:
„Dar oare nu ești tu acel
Care domnește-n Israel?
Via nu e pierdută, încă.
Fii vesel! Scoală și mănâncă!
Voi face tot ceea ce pot,
Să capeți via lui Nabot.
Am să mă duc la Izreel
Și-am să vorbesc chiar eu, cu el!”
8Apoi, niște scrisori a scris,
Pe care-n urmă le-a trimis
Bătrânilor ce locuiau
La Izreel și cari erau
Chiar în a lui Nabot cetate.
Scrisorile acestea toate,
În numele-mpăratului
Scrise erau, de soața lui.
9În numele soțului ei,
A scris bătrânilor acei:
„Un mare post, vestiți dar voi.
Luați-l pe Nabot apoi,
Și puneți-l conducător
Peste al vost’ întreg popor.
10Pe urmă, printre-ai voștri frați,
Doi oameni de nimic cătați.
Aceștia să mărturisească
Și pe Nabot să-l ocărască
Spunându-i: „Tu i-ai blestemat,
Pe Dumnezeu și pe-mpărat!”
Afară după ce-l târâți,
Cu pietre să îl omorâți.”
11Cei din cetate au făcut
Așa precum li s-a cerut.
12Un post vestiră de îndat’,
Iar pe Nabot l-au așezat,
Pe urmă, drept conducător,
Peste al lor întreg popor.
13Doi oameni răi, ei au găsit
Și-aceștia au mărturisit
Cum că Nabot l-a blestemat
Pe Dumnezeu și pe-mpărat.
Atunci, afară îl târâră,
Unde cu pietre-l omorâră,
14Iar Izabelei, ei i-au scris:
„Am împlinit tot ce ai zis:
Nabot cu pietre-a fost lovit,
Și-n felu-acesta a murit.”
15Când Izabela a aflat
Cum că Nabot fost-a-mproșcat
Cu pietre, la Ahab s-a dus
Și-aste cuvinte i le-a spus:
„Te scoală, căci Nabot, acel
Care era din Izreel,
E mort. Întreaga-i moștenire,
Poți să o iei în stăpânire.
Du-te, ia-ți via după care
Ai jinduit, fără-ncetare.”
16Ahab, atunci, s-a ridicat
Și bucuros, el a plecat,
La Izreel, căci se grăbea
Ca via lui Nabot s-o ia.
Vestirea pedepsei17Atunci, cuvântul Domnului,
Pornit din ‘naltul cerului,
Pân’ la Ilie a venit –
La cel ce-a fost de neam Tișbit –
18Și-i spuse: „Scoală-te Ilie
Și du-te la Nabot, în vie,
La împăratul cel pe care
Neamul lui Israel îl are.
Ahab e-acolo, căci el vrea
Ca via lui Nabot s-o ia.
19Spune-i, când ești în fața lui:
„Ascultă glasul Domnului!
„Nu ești un ucigaș vădit?
Nu ești tu, hoțul dovedit?”
Apoi, spune-i cuvântul Meu:
„Așa vorbește Dumnezeu:
„Câinii au lins sângele tot,
Ce-a curs din trupul lui Nabot,
Când el cu pietre-a fost bătut.
În locu-n care a căzut,
Și sângele-ți se va prelinge,
Iar câini-n urmă îl vor linge.”
20Ilie, la Ahab, s-a dus,
Făcând precum Domnul a spus.
Ahab, când l-a văzut că vine,
La întrebat: „Ce vrei cu mine,
Vrăjmașule? M-ai urmărit,
Încât și-aicea m-ai găsit?”
Ilie-a zis: „Te-am căutat
Și iată-acum că te-am aflat.
Prea bine știu că te-ai vândut
Și numai rău tu ai făcut,
În fața Domnului, mereu.
21Iată ce zice Dumnezeu:
„Trimit necazuri, peste tine
Și peste-acela care ține
De casa ta: fie rob el,
Sau om liber, în Israel.
22Iată că am găsit cu cale,
La fel să-i fac și casei tale,
Precum celei ce o avea
Ieroboam, și-asemenea
Casei aceleia pe care
Baeșa-n Israel o are.
Ieroboam, cum ai aflat,
Fusese fiul lui Nebat;
Apoi, Baeșa e cel care,
Pe Ahia, părinte-l are.
Și tu ai să pățești la fel,
Căci l-ai făcut, pe Israel,
Ca să ajungă în păcat.
De-aceea, Eu M-am mâniat.”
23Domnul, atuncea când vorbise,
Și despre Izabela zise:
„Câinii se vor vădi acei
Cari vor mânca din trupul ei,
Chiar lângă-ntăritura care
Cetatea Izreel o are.
24Cel ce-n cetate o să piară,
Va fi mâncat de câini. Afară –
Atunci când întâmpla-se-va
Că o să moară cineva –
De păsările cerului
Va fi mâncată carnea lui.
Așa păți-vor cei pe care,
Ahab, în casa lui, îi are.”
25Nimeni n-a fost, în Israel,
Care să fi făcut la fel
Precum Ahab. El s-a vândut
Și foarte mult rău a făcut,
Pentru că fost-a, ne-ncetat,
De Izabela ațâțat.
Doar ea l-a dus pe soțul său –
Întotdeauna – către rău.
26El a lucrat, neîndoios,
În chipul cel mai urâcios
Căci doar pe idoli i-a slujit,
La fel ca neamul Amorit,
Pe care Domnu-l alungase,
Atunci când Israel intrase
În țara ce fusese dată
Pentru ai săi părinți, odată.
Smerirea lui Ahab27Ahab, atent, a ascultat
Cuvântul spus și s-a speriat.
Apoi, îndată s-a smerit,
Straiul și-a rupt și a postit.
Mergea încet, înfășurat
În sac, ținând capul plecat.
28Cuvântul Domnului s-a dus
Pân’ la Ilie și i-a spus:
29„Pe-Ahab, acuma, l-ai văzut?
Să se smerească, a știut,
În fața Mea. De-aceea, Eu
N-am să trimit necazul greu –
Ca a lui casă s-o lovească –
Cât timp el are să trăiască.
În timpul vieții fiului,
Am să lovesc în casa lui.
Atunci abat nenorocire
Și am s-o șterg de peste fire!”
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
