Ezechiel 8 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Era anul al șaselea.

Luna a șasea începea,

Căci n-apucase să apună,

Încă, a cincea zi, din lună.

În vremea ‘ceea, mă aflam

În casă, iar în jur aveam

Pe toți bătrânii cei pe care

Neamul lui Iuda îi mai are.

Asupra mea, simțit-am eu,

Precum că Domnul Dumnezeu

Și-a lăsat mâna. M-am uitat

2Și iată că am observat

Un chip care, la-nfățișare,

Asemeni unui om apare.

Din jurul coapselor, în jos,

Era un foc, neîndoios;

Iar de la coapse-n sus, părea

A fi ceva ce strălucea,

Putând a fi asemuită

Doar cu arama lustruită.

3El a întins, ceva, spre noi –

Ca și o mână – iar apoi,

M-a apucat cu mâna Lui,

Chiar de zulufii capului.

Duhul – atuncea – m-a răpit

Și de îndată am simțit

Precum că sunt luat pe sus,

Între pământ și cer, și dus

Spre înălțimile cerești

Și-n viziuni dumnezeiești,

Ierusalimul l-am văzut.

În felu-acesta, am putut

S-ajung la poarta cea pe care

Curtea din interior o are.

Poarta – acolo așezată –

Spre miazănoapte-i îndreptată.

Idolul care se vădea

Al geloziei, se găsea

În acel loc. El e cel care

Stârnise gelozia mare

A Domnului. Priveam, când iată,

4Slava aceea minunată,

A Domnului lui Israel,

Venit-a în locul acel,

Așa după cum o știam,

Pe când în vale mă aflam.

5În urmă, glasul Domnului

Îmi zise: „Fiu al omului,

Ridică-ți ochii, te rotește

Spre miazănoapte și privește!”

Când ochii mi i-am ridicat,

Spre miazănoapte m-am uitat,

Iar idolul ce se vădea

Al geloziei, se găsea

La miazănoapte, la intrare,

În fața ușii porții care

‘Nainte-i e, altarului.

6El zise: „Fiu al omului,

Vezi ce fac ei? Vezi cât de mari

Sunt urâciunile pe cari

Le săvârșește Israel,

Spre a mă-ndepărta, astfel,

De sfântul Meu locaș? Ce crezi?

Să știi, însă, că ai să vezi

Și alte urâciuni pe cari

Le fac și sunt cu mult mai mari!”

7M-a dus, apoi, la poarta care

Închide a curții intrare.

O gaură, am observat,

Când la perete m-am uitat.

8El zise: „Fiu al omului,

Sapă în piatra zidului!”

Făcut-am cum mi-a poruncit

Și-n zid, o ușă am găsit.

9„Intră”– mi-a zis El – „și-ai să crezi

Atuncea când ai să le vezi,

Ce urâciuni mari săvârșesc

Ei, când – aici – se întâlnesc!”

10Am deschis ușa și-am intrat

În acel loc și m-am uitat.

Atunci, văzut-am, cu stupoare,

Chipuri ce sunt de târâtoare,

De dobitoace și, la fel,

Toți idolii lui Israel,

În chip măiestru zugrăviți,

Pe toți pereții răspândiți.

11În a lor față, se aflau

Mai mulți bătrâni, care erau

Din Israel. În număr deci,

Se ridicau la șaptezeci.

În al lor mijloc se vădea

Că se afla Iazania

Cari, lui Șafan, îi e fecior.

În mâinile bătrânilor,

Cădelnițele fumegau.

În acest fel, nori groși scoteau,

Mereu, cădelnițele-acele,

Căci se ardea tămâie-n ele.

12Atuncea, glasul Domnului

Îmi zise: „Fiu al omului,

Oare acuma, ai văzut

Ce fel de lucruri au făcut

Bătrânii casei cea pe care

Neamul lui Israel o are?

Văzut-ai tu, ce săvârșeau,

În întuneric când ședeau,

În ale lor odăi spoite

Cu chipurile zugrăvite?

Fac astfel, pentru că își zic:

„Domnul nu va vedea nimic,

Pentru că El a părăsit

Această țară, negreșit!”

13El mi-a mai zis: „Iată, să crezi

Că încurând tu ai să vezi

Și alte urâciuni pe cari

Le săvârșesc și-s mult mai mari!”

14M-a dus, apoi, la poarta care

E ridicată, la intrare,

La Casa Domnului, aflată

Spre miază noapte îndreptată.

Chiar în apropierea ei,

Eu am văzut niște femei.

În acel loc se adunau

Și, pe Tamuz, ele-l plângeau.

15În urmă, zise glasul Lui:

„Văzut-ai, fiu al omului?

Dar ai să vezi urâciuni cari

Se vor vădi cu mult mai mari!”

16M-a dus, în urmă, de îndată,

În curtea înăuntru-aflată –

Curte a casei Domnului.

În fața ușii Templului –

În locul ce se află chiar

Între pridvor și-ntre altar –

Eu am văzut mai mulți bărbați

Că la un loc sunt adunați.

Cei care-acolo se aflau,

Cam douăzeci și cinci, erau.

Acea mulțime, am văzut

Cum că cu dosul a șezut

Spre Templu și că a privit,

Cu fața, înspre răsărit,

Căci toți erau închinători,

În fața soarelui, în zori.

17Apoi, îmi zise glasul Lui:

„Văzut-ai, fiu al omului?

Pentru-a lui Iuda casă, oare,

A fi puțin lucru, îți pare,

Toate pe câte le-ai văzut,

Că ei, aicea, le-au făcut?

Țara mai trebuie să fie,

Umplută-apoi, cu silnicie?

Mai trebuie făcut ceva,

Să Mă mai mânie, cumva?

Iată că ei, în acest ceas,

Și-apropie ramul, de nas!

18De-aceea, voi lucra și Eu,

Doar cu urgie. Ochiul Meu,

Loc pentru milă, în el, n-are

Și n-au să capete-ndurare.

Degeaba vor striga, mereu,

Pentru că n-am să-i ascult Eu.”