Luca 18 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Pilda judecătorului nedrept

1Încă o pildă, le-a mai spus,

Discipolilor Săi, Iisus,

Voind – în ăst fel – a le spune,

Că trebuie, în rugăciune –

De vrei ca să fii ascultat –

Să stăruiești, neîncetat,

Să nu te lași, ci, tot mereu,

Să-I înalți rugi, lui Dumnezeu.

2În acest fel, El le-a vorbit:

„Într-o cetate, a trăit,

Odată, un judecător.

Omul nu era temător,

De Dumnezeu. De nimenea,

Pic de rușine, nu avea.

3Cu el, era-n cetatea ‘ceea

Și-o biată văduvă. Femeia

Mergea, des, la judecător,

Și îi cerea, stăruitor:

„Să-mi faci dreptate, te rog eu,

În cearta cu pârâșul meu!”

4Judecătorul, din cetate,

Mult timp, nu i-a făcut dreptate.

Totuși, în urmă, și-a zis: „Eu,

Măcar că n-am, de Dumnezeu,

Teamă, și nici nu am rușine

De oameni, dar pentru că-mi vine

5Femeia, des, pe capul meu,

Tot necăjindu-mă mereu,

M-am hotărât să-i fac dreptate,

Să nu mai vină, capu-a-mi bate.”

6Domnul a mai adăugat:

„Vedeți dar, cum a judecat

Acel nedrept judecător?

7Deci, Dumnezeu, aleșilor,

Cari zi și noapte – necurmat –

Strigă la El, neîncetat,

Credeți că nu o să le facă

Dreptate, cum cer ei, chiar dacă

Pare, acum, că zăbovește?

8Vă spun că timpul se-mplinește

Și le va face, în curând,

Dreptate. Dar atuncea când

Veni-va Fiul omului,

Pe bulgărul pământului,

Va mai găsi El vreo ființă,

În care va mai fi credință?”

Pilda vameșului și a Fariseului

9Celor ce-L ascultau, Iisus,

Încă o pildă, le-a mai spus,

Căci, printre-ascultători, erau –

Atunci – și unii ce credeau

Precum că sunt neprihăniți,

Iar buni de-a fi disprețuiți,

Îi socoteau, pe alții, ei.

10Iisus vorbi, pentru acei:

„Doi inși, la Templu, s-au suit,

Spre-a se ruga. S-a potrivit

Că unul fost-a Fariseu,

Iar altul, vameșul evreu.

11Deci, Fariseu-n rugăciune,

În sine, a-nceput a spune:

„O, Dumnezeul meu Cel Sfânt,

Îți mulțumesc, că eu nu sânt

La fel ca alții: hrăpăreți

Și preacurvari, răi, ori nedrepți,

Sau ca acest vameș sărman!

12Eu nu mă străduiesc în van.

De două ori, pe săptămână,

Țin posturi. Dau, cu largă mână,

Din avuția-mi dobândită.

Dau zeciuiala rânduită.”

13În ăst timp, vameșul ședea,

Deoparte, și nu îndrăznea

Nici să-și ridice ochi-n sus,

Ci s-a bătut în piept și-a spus:

„O, Doamne, Tu care ești Sfânt,

Ai milă! Păcătos, eu sunt!”

14Vă spun că mai neprihănit,

Vameșul fost-a socotit.

Acel cari se va fi-nălțat,

Va fi smerit, iar ridicat,

Fi-va cel ce s-a dovedit,

Că a știut a fi smerit.”

Copilașii

15Niște copii au fost aduși,

Și lui Iisus, în față-I, puși,

Spre-a-Și pune, mâna, peste ei.

Dar ucenicii, pe acei,

Cari, pe copii, i-au însoțit,

Să-i certe, grabnic, s-au pornit.

16Iisus le zise: „Nu-i opriți! –

La Mine, copilași, veniți! –

Fiindcă, a cerurilor

Împărăție e a lor.

17Împărăția Domnului

Nu va fi dată, omului,

Decât celui ce va să știe,

Precum e un copil, să fie

Și-asemeni lui, să o primească.

Altfel, n-are s-o dobândească

Și nu va intra-n veci, în Ea,

Oricât de mult, omul ar vrea.”

Tânărul bogat

18De Domnul, s-a apropiat

Un om, fruntaș; I s-a-nchinat

Și-a zis, privindu-L rugător:

„O, bunule Învățător,

Ce trebuie să-ndeplinesc,

Viață în veci, să dobândesc?”

19„De ce Mă numești bun? Mereu,

Singurul Bun e Dumnezeu.

20Cât despre ce M-ai întrebat,

Poruncile care s-au dat,

Cred că le știi: să nu curvești,

Să nu ucizi, să nu mințești,

Să nu furi și să nu înșeli.

Nu face astfel de greșeli,

Și-apoi, părinții, să-ți cinstești.

În ăst fel, viață, dobândești.”

21Omul a zis, către Iisus:

„Eu am păzit, tot ce mi-ai spus,

Din tinerețe, ne-ncetat.”

22Iisus a mai adăugat,

După ce țintă, l-a privit:

„De-un lucru doar, mai ești lipsit:

Du-te de vinde tot ce ai

Și-apoi, la cei săraci, să dai.

Așa, o să-ți aduni, în cer,

Comorile – atât îi cer!

Când n-ai nimic a te mai ține

Încătușat, hai după Mine!”

23Omul, de cum a auzit

Aceste vorbe, a-mpietrit

Și tare s-a mai întristat,

Căci el era foarte bogat.

24Iisus, mâhnirea, i-a văzut

Și-a zis: „E greu, celui avut,

Care se-ncrede-n bogăție,

Să intre în Împărăție,

25La Dumnezeu. Mult mai ușor,

Să treacă, li-e cămilelor,

Chiar prin urechea acului,

Decât îi e bogatului,

Să intre-n cer, la Dumnezeu –

Bogaților le va fi greu!”

26Acei, care L-au auzit,

Au întrebat: „Dar, mântuit,

Cine va fi?” Atunci, Iisus,

27Privind în jurul Său, a spus:

„La oameni, ce-i cu neputință,

La Dumnezeu, e cu putință.”

28Petru a spus, nedumerit:

„Iată că noi am părăsit

Tot ce-am avut și Te-am urmat!”

29Iisus a zis: „Adevărat

Vă spun, acuma, vouă, Eu,

Căci cine – pentru Dumnezeu –

Va părăsi casă sau frate,

Părinți, copii, e peste poate

30Să nu primească, mult sporit,

În ăst veac, tot ce-a părăsit.

Apoi, în veacul viitor,

Va trece omul muritor,

Din viața sa vremelnică,

În viața nouă, veșnică.”

Iisus vestește moartea și învierea Sa

31Iisus, și cu cei doisprezece,

Se pregătiră ca să plece,

Din acel loc. „Noi ne suim,

Acuma, la Ierusalim” –

Zise Iisus. „Tot ce s-a scris –

Ceea ce prin proroci s-a zis –

Când, despre Fiul omului

Vorbiră – de venirea Lui –

Curând, are să se-mplinească.

32Neamuri au să-L batjocorească,

Multe ocări va fi-ndurat

Și-n față, fi-va El, scuipat.

33După batjocurile-acele,

Au să Îl bată, cu nuiele

Și, omorât, are să fie;

Dar, în trei zile, va să-nvie.”

34Discipolii nu-nțelegeau

Nimic, din ceea ce-auzeau,

Pentru că vorba-I tâlcuită,

Lor, le fusese tăinuită.

Vindecarea unui orb la Ierihon

35Încet, Iisus se-apropia,

De Ierihon. Un orb cerșea,

La margine de drum, șezând.

36Când auzi norod trecând,

Pe lângă el, a întrebat,

Ce se petrece. Mulți au stat,

37În loc, o clipă, și i-au spus:

„Va trece, în curând, Iisus!”

38Când orbul L-a simțit că vine,

Strigat-a: „Ai milă, de mine,

39Iisuse!” Cei ce se aflau,

În preajma sa, tot încercau

Să îl oprească a striga,

Dar el, mai tare, se ruga:

„Fiu al lui David, milă ai!

Tu poți, vederea, să îmi dai!”

40Iisus, din drumu-I, S-a oprit,

Iar celor ce L-au însoțit,

Le porunci, ca orbu-acel,

Să fie-adus, grabnic, la El.

Când omul s-a apropiat,

Domnul Iisus l-a întrebat:

41„Spune-Mi acum, care ți-e vrerea?”

El zise-ndată: „Dă-mi vederea!”

42„Bine, fie precum dorești” –

A zis Iisus – „să-ți dobândești

Vederile, cum ți-ai dorit!

Credința ta te-a mântuit!”

43Orbul, pe loc, și-a căpătat

Vederea și-apoi, L-a urmat,

Pe Domnul, lăudând mereu –

Și proslăvind – pe Dumnezeu.

Norodul care a văzut,

Toate câte s-au petrecut –

Cum orbul fost-a vindecat –

Pe Dumnezeu, L-a lăudat.