Exodul 15 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Cântarea de laudă

1Moise și tot poporul lui,

Cântară-un cântec Domnului.

Ei ziseră: „Lui Dumnezeu,

Avem să Îi cântăm, mereu,

Căci slava, El Și-a arătat:

Apele mări-a revărsat,

Înecând cal și călăreț.

2Domnul este cel mai de preț.

Domnul este tăria mea,

Temeiul care-l vor avea

Cântările ce-am să le cânt,

Care de laudă doar sânt.

El este Cel ce m-a scăpat –

E Domnul meu, adevărat.

Pe El, am să-L laud, mereu.

El, Domn îi e, tatălui meu,

Și-L preamăresc, neîncetat.

3El e războinic ne-nfricat

Și, „Domnul”, e numele Lui.

4El, oastea Faraonului

Și-ntreg convoiul său de care,

Le-a prins și le-a zvârlit în mare.

Toți călăreții – încercați,

Aleși, destoinici – înecați

Au fost, de-a Mării Roșii ape.

Nici unul n-a putut să scape,

5Căci valul i-a acoperit.

Ca piatra, ei s-au prăbușit,

În fundul apei, de îndat’,

6Iar dreapta Ta și-a arătat,

Doamne, tăria. I-a zdrobit

Pe toți vrăjmașii, negreșit.

7Mărimea măreției Tale,

Îi spulberă din a Ta cale,

Pe toți cei cari vrăjmași Îți sânt,

Când îi trântești Tu, la pământ.

Mânia-Ți se dezlănțuiește

Și-ndată, ea îi mistuiește,

Ca pe o trestie uscată.

8Apa a fost învolburată,

A Tale nări când au suflat:

S-a-ngrămădit, s-a ridicat

Și ca un zid – de netrecut –

Talazurile s-au făcut.

Valuri, apoi, în largul zării,

S-au închegat, pe-ntinsul mării.

9Vrăjmașu-a zis: „Îi urmăresc!

Am să-i ajung și-am să-i lovesc

Și mă voi răzbuna. Apoi,

Împart și prada de război.

Cu sabia am să-i lovesc,

Cu mâna mea îi nimicesc!”

10Dar cu suflarea-Ți, ai suflat

Și-n mare, el s-a înecat.

Apa, pe toți, i-a înghițit.

Ca plumbul, ei s-au prăbușit,

În hăul de sub unda ei.

11Cine e – între dumnezei –

Asemeni Ție, Doamne? Cine

E minunat – la fel ca Tine –

Precum ești Tu-n sfințenia Ta?

Și cine se va arăta

Ca Tine-n fapte, de bogat,

Cari demne sunt de lăudat?

Ca Tine, cine e, în stare,

Minuni, ca să mai facă, oare?

12Când dreapta Ta, Tu Ți-ai întins,

Pământu-ndată i-a cuprins –

Și i-a-nghițit – într-o clipită.

13Prin îndurarea Ta vădită,

Poporul l-ai călăuzit

Și astfel, Tu l-ai izbăvit.

Puterea Ta-l poartă pe-o cale

Spre-un loc ce-i al sfințeniei Tale,

Pe cari, anume, l-ai gătit.

14Curând afla-vor, negreșit –

Aceste lucruri minunate –

Popoarele. Cutremurate,

Atuncea, ele au să fie

Și-o mare groază va să vie

Pe Filisteni. Înspăimântați

15Vor fi cei, în Edom, aflați.

Vor fi cuprinși de-un tremur mare

Războinicii pe cari îi are

Moabul. Cei ce locuiesc,

Astăzi, în Canaan, simțesc

Cum de la inimă le vine

Un rău ce-i face să leșine.

16Cu toți vor fi înspăimântați –

De teamă, fi-vor apucați.

Văzându-Ți măreția Ta,

Muți – ca o piatră – ei vor sta,

Până va trece-al Tău popor,

Pe care, Tu, biruitor,

Ție Ți l-ai răscumpărat.

17Apoi, îl vei fi așezat,

Pe al Tău munte, căci va sta,

Mereu, în moștenirea Ta,

Pe-un loc pe care l-ai găsit

Că este cel mai potrivit

Pentru al Tău locaș. Va sta,

La Templul pe cari mâna Ta,

O Doamne, l-a întemeiat!

18Și Domnul fi-va împărat,

Acum, și-n veacul veacului.

19Toți caii Faraonului,

Cu călăreți și-ale lui care,

După ce au intrat în mare,

Domnul – ca nimeni să nu scape –

A pus ca ale mării ape

Să-nghită totul, imediat,

În hăul lor întunecat.

În schimb, fiii lui Israel,

Scăpați au fost, de la măcel,

Căci ei, prin mare, au umblat

La fel cum umbli pe uscat.”

20A lui Aron soră, Maria,

Ca să-și arate bucuria,

Atunci, în mână a luat,

Iute-o timpană și-a cântat.

Femeile, când au zărit-o,

În mare grabă-au însoțit-o.

Timpane-n mâini, ele, purtând,

Au mers pe urma ei, jucând.

21Maria răspundea astfel,

Copiilor lui Israel:

„Lui Dumnezeu, neîncetat

Cântați-I, căci Și-a arătat

Slava, și-a năpustit, în mare,

Și cai și călăreți și care.”

Apele de la Mara

22Moise, și-ntregul Israel,

Au părăsit locul acel.

De lângă mare au plecat

Și-n drumul lor s-au îndreptat

Către pustiul chemat Șur.

Au mers trei zile, și-mprejur,

Un strop de apă, n-au găsit.

23Atunci, spre Mara au pornit,

Dar nici apa ce se găsea

Acolo, nu puteau s-o bea,

Căci ea, amară, s-a vădit.

De-aceea, locul s-a numit

„Mara”, căci în ăst fel se spune,

În limba lor, „Amărăciune”.

24Întreg poporul a cârtit

Și, către Moise, a vorbit:

„Tu să ne spui acum, căci vrem

Să știm, ce vom putea să bem?”

25Moise, la Domnul, a strigat,

Iar Dumnezeu i-a arătat

Un lemn. Atunci, Moise s-a dus

Și lemnu-acela l-a adus

Și-apoi, în apă, l-a zvârlit,

Iar apele s-au îndulcit.

Legi și porunci, Domnul a dat,

La tot poporul adunat

În locu-acela, după care

Și-a pus, poporul, la-ncercare.

26El a vorbit poporului:

„De-asculți de glasul Domnului,

Făcând numai ce este bine

În fața Lui, dacă vei ține

Poruncile ce ți le-a dat

Și legile ce le-a lăsat,

Atuncea nu vei fi lovit,

Cu bolile ce au venit

Pe Egipteni și-al lor pământ,

Pentru că Eu, Eu Domnul sânt –

Acela care, pe-a ta cale,

Îți vindecă rănile tale.”

27La drum, poporul a pornit,

Și la Elim a poposit,

Unde – din douășpe’ izvoare –

Apa curgea-ndestulătoare.

Lângă izvoarele de-aici,

Creșteau șaptezeci de finici.