Ioan 3 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Iisus și Nicodim

1În numărul fruntașilor –

Din rândul Fariseilor –

A fost un om, deosebit,

Cari, Nicodim, era numit.

2Acesta merse, la Iisus,

Noaptea, în taină, și I-a spus:

„Învățătorule, știm bine,

Că Dumnezeu este cu Tine,

Că de la Domnul, ai venit.

Lucrul acesta e vădit,

Căci nimeni nu ar fi putut,

Să facă, tot ce ai făcut,

Neînsoțit de Dumnezeu.”

3Iisus a zis: „Drept îți spun Eu,

Că-ngăduit e omului,

Ca-mpărăția Domnului,

S-o vadă – altfel, e-n zadar –

Doar dacă se va naște iar.”

4Când auzi, așa ceva,

„Cum poate, oare, cineva,

Iar, a se naște?! E vreo cale,

Ca-n pântecele mamei sale,

Să intre-un om bătrân, ‘napoi,

Spre a se naște iar, apoi?!” –

A întrebat Nicodim. „Eu” –

5A zis Iisus – „la Dumnezeu –

Îți spun – că în Împărăție,

Intră doar cel care-o să fie,

Din apă și din Duh, născut.

6Cel cari, din carne, e făcut,

E numai carne, dar acel

Născut din Duh, duh e și el.

7Nu te mira! E în zadar!

Va trebui să te naști, iar!

8Tu, vântul, îl auzi vuind

Și-l simți când bate, neștiind,

De unde, el, spre tine-aleargă,

Nici încotro are să meargă,

Purtat pe aripi de văzduh;

Așa-i și cel născut din Duh.”

9„Cum e posibil?! Vrem să știm!

Ne spune!” – zise Nicodim.

10Iisus răspunse: „Tu ești cel,

Care-l înveți, pe Israel,

Și nu pricepi ce-am încercat

11Să-ți tălmăcesc? Adevărat

Este, că noi spunem ce știm:

Doar ce-am văzut, mărturisim.

Dar voi, în neștiința voastră,

Respingeți mărturia noastră.

12Vă-ntreb dar, căci Eu am văzut,

Dacă, de voi, n-am fost crezut,

Când despre lucruri pământești

Vorbeam, atunci, cele cerești,

O să le credeți? Negreșit,

13Nimeni, în cer, nu s-a suit,

Decât Cel care locuiește

În cer, și-acuma, vă vorbește.

Deci, numai Fiul omului,

S-a pogorât, din cerul Lui.”

Șarpele de aramă

14„Și, precum Moise a-nălțat,

Când – din aramă – a turnat,

Șarpele-acela, în pustie,

Asemenea are să fie –

‘Nălțat – și Fiul omului,

15Ca toți, care-n Numele Lui,

Vor crede, viață, să primească

Și-n veșnicie, să trăiască.

16Atât de mult, Domnu-a iubit

Lumea, încât, a dăruit,

Pe Fiul Său, ca-n acest fel,

Oricine crede-va în El,

Din viața cea vremelnică,

Să treacă-n viață veșnică.

17Prin Fiul Său, Dumnezeu vrea

Ca mântuire să îi dea,

Lumii – acesta-i al Său țel –

Nu să o judece, prin El.

18Cine-n El crede, e scăpat

Și nu mai este judecat;

Căci judecată s-a făcut

Acelui care n-a crezut

În Numele singurului

Fiu Prea Iubit, al Domnului.

19Aflați că astă judecată

Șade în faptul că odată

Ce peste lume-a răsărit

Lumina, oameni-au iubit

Bezna, mai mult decât lumina,

Crezând că ea le-ascunde vina,

Cu mantia tenebrelor,

Rele fiind faptele lor.

20Cel care, răul, săvârșește,

Raza luminii, o urăște

Și, niciodată, n-o să vină,

Să se arate, în lumină,

Pentru ca răul făptuit,

Să nu fie descoperit;

21Dar cel ce-n adevăr lucrează,

Vine: lumina-i luminează

Faptele bune, tot mereu,

Căci sunt făcute-n Dumnezeu!”

O nouă mărturie a lui Ioan Botezătorul

22Iisus veni, după aceea,

Cu ucenicii, în Iudeea.

Aici, în timpul cât a stat,

Pe mult norod, a botezat.

23În Enon – la Salim – la fel,

Ioan a botezat și el,

Căci multe ape se aflau,

În acel loc, și mulți veneau,

De primprejur – femei, bărbați –

Voind să fie botezați.

24Încă nu fuse-ntemnițat

Ioan. Atuncea, s-a iscat

25O mică ceartă, cu privire

La datina de curățire,

Între discipolii pe care

Ioan Botezătoru-i are,

Și un Iudeu. Ei, toți, s-au dus,

În fața lui Ioan, și-au spus

Păsul, ca el să înțeleagă,

26Și-apoi, în urmă, să aleagă

Ce este drept, în spusa lor.

Au zis dar, către-nvățător:

„Ascultă-ne puțin, Ioan:

Acela, de peste Iordan –

De care ne-ai mărturisit –

Și El botează. Am venit

Să-ți spunem că, în acest fel,

Toți oamenii se duc la El.

27Ioan, atunci, a cuvântat:

„Omul primește ce-i e dat,

Din cer. Atâta doar! Vedeți?

28Voi înșivă, martori, sunteți,

C-am zis: „Hristosul, nu sunt eu,

Ci sunt trimis de Dumnezeu

Spre-a merge înaintea Lui”.

29Mireasa este-a mirelui;

Prietenul acestuia,

Ce bucurie va avea,

Că șade-alăturea de mire,

Putând s-asculte-a sa vorbire!

Acum, această bucurie

Care îmi este dată mie –

Aflați dar – că este deplină

Și, veșnic, ea are să țină.

30El trebuie, mereu, să crească

Și, în putere, să sporească,

În timp ce eu, de-acum, urmez –

‘Nainte-I – să mă micșorez.

31Acela care, din cer, vine,

E mai presus de toți, de mine.

Cel care e de pe pământ,

E pământesc. Al său cuvânt,

De-asemenea, e pământesc;

Însă, Acel ce e ceresc –

Acela care, din cer, vine –

E mai presus de orișicine.

32El, ce-a văzut, mărturisește

Și, totuși, nimeni nu primește

Ceea ce a mărturisit.

33Cel care, însă, a primit

Vorbele Lui, adeverește

Că Domnul, adevăr, rostește.

34Cel cari, de Domnul, e trimis,

Spune ceea ce El I-a zis.

Doar adevăr, are în gură,

Căci Domnul nu-i dă, cu măsură,

Din Duhul Sfânt. El Îl iubește

35Pe Fiul Său și dăruiește,

Tot ceea ce a fost zidit,

În mâna Fiului iubit.

36Cel care crede-n al Său Fiu,

În vecii vecilor, e viu,

Căci viață veșnică primește;

Dar cel care-L nesocotește –

Deci nu crede în Fiul Lui –

Simți-va mâna Domnului,

Cum îl apasă, cu mânie,

Și șters, din viață, va să fie.”