Ioan 15 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Iisus, vița

1„Eu, vița, sunt, adevărată.

Vierul este al Meu Tată.

2El taie orișice mlădiță,

Neroditoare, de pe viță.

Însă, mlădița ce rodește,

Tatăl, mereu, o curățește,

Ca să rodească, ne-ncetat.

3Acuma, voi v-ați curățat,

Din pricina cuvintelor,

Spuse – de Mine – tuturor.

4Să stați în Mine, căci apoi,

Am să rămân și Eu, în voi.

Cum nu rodește o mlădiță –

Care nu a rămas în viță –

Nici voi, roadă, nu aduceți,

În Mine, de nu rămâneți.

5Vă spun că Eu sunt acea Viță,

Iar voi sunteți câte-o mlădiță.

De-aceea zic că, orișicine

Are ca să rămână-n Mine –

Și-n cine voi rămâne Eu –

O să rodească mult, mereu;

Căci, despărțiți, dacă sunteți,

De Mine, roadă, nu faceți.

6Cel cari, din Mine, a plecat,

Afară fi-va aruncat,

Ca o mlădiță oarecare,

Bună de foc, neroditoare.

Aste mlădițes-s adunate

Și pradă focului sunt date.

7Dacă, În Mine, rămâneți,

Și dacă-n voi o să țineți

Cuvântul Meu, tot ce doriți,

Să cereți doar, și-o să primiți!

8Prin ceea ce voi ați rodit,

Al Meu Tată, e proslăvit;

Iar voi veți fi printre acei

Care sunt ucenicii Mei.

9Precum, de Tatăl, sunt iubit,

La fel, și Eu v-am îndrăgit.

De-aceea, grijă să aveți

Și-n dragoste să-Mi rămâneți.

10Poruncile-Mi, de le păziți,

În a Mea dragoste-o să fiți –

Așa cum am păzit și Eu,

Poruncile Tatălui Meu –

Și-n a Sa dragoste-am rămas.

11V-am spus acestea-n acest ceas,

Ca bucuria-Mi să rămână,

În voi, pentru a fi deplină

Și-a voastră bucurie, care,

Dată vă e, la fiecare.”

Dragostea frățească

12„Astă poruncă, vă las Eu:

Unii pe alții, tot mereu,

Să vă iubiți, necontenit,

La fel cum și Eu v-am iubit.

13Nu este dragoste mai mare,

Decât când cineva-i în stare,

Ca viața – dar scump ce-l avea –

Pentru prieteni, să și-o dea.

14Prieteni Îmi sunteți, mereu,

De faceți ce poruncesc Eu.

15Robi, să vă spun, Mie nu-Mi place,

Căci robul nu știe ce face,

Stăpânul său; ci v-am numit

Prieteni. V-am destăinuit

Tot ceea ce-auzisem Eu,

În ceruri, de la Tatăl Meu.

16Un lucru, să-nțelegeți, bine:

Că nu voi M-ați ales pe Mine.

Eu v-am ales! V-am rânduit

Și, ca să mergeți, v-am gătit,

S-aduceți roade care-apoi

Au să rămână. Astfel, voi,

Orice veți cere, primi-veți,

Dacă-n al Meu Nume, cereți.

17Unii pe alții – poruncesc –

Să vă iubiți! Asta voiesc!”

Ura din partea lumii

18„Urâți, atunci când o să fiți,

De către lume, voi să știți

Că Eu am fost – mai înainte –

Urât, de ea. Să țineți minte:

19De-ați fi din lume, dragii Mei,

Ea ar iubi ce este-al ei;

Dar nu sunteți, din lume, voi,

Și pentru că Eu – mai apoi –

Din al ei mijloc, v-am ales,

Este ușor de înțeles

De ce, urâți sunteți, de ea.

20Să v-amintiți de vorba Mea:

„Robul, nicicând, nu e mai mare

Decât stăpânul”. Prin urmare,

Dacă am fost Eu prigonit,

La fel, și voi veți fi pățit;

Dacă cuvântul Mi-l păzesc,

Și pe al vostru-l împlinesc.

21Dar vă va face astă lume,

Tot ce am spus, pentru-al Meu Nume,

Căci nu-L știe, pe Tatăl Meu,

Cari M-a trimis. Deci, dacă Eu,

22În lume, de n-aș fi venit –

Și dacă nu le-aș fi vorbit –

N-ar fi avut păcat, vreodată.

Acuma însă, n-o să poată

Nimeni, nevinovat, să fie.

23Un lucru, bine să se știe:

Acel care nu Mă iubește –

De fapt – pe Tatăl, Îl urăște.

24Dacă-ntre ei n-aș fi făcut

Lucrări, cum nimeni n-a putut

A mai face asemenea,

Atunci, păcate, n-ar avea.

Acuma însă, le-au văzut

Și iată că am început

A fi urâți de ei: și Eu,

Și-asemenea și Tatăl Meu.

25Dar lucru-acesta a-mplinit,

Ceea ce Legea a vestit,

De mult, când spus-a despre ei:

„Am fost urât, fără temei”.

26Mângâietorul, când sosește,

De Mine, vă mărturisește;

Duh de-adevăr este acel

Mângâietor, iar – despre El –

Să știți că de la Tatăl vine.

27Iar voi, care ați fost cu Mine,

De la-nceputuri, o să fiți,

Datori, să Mă mărturisiți.”