Luca 14 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Vindecarea unui bolnav de dropică

1Un Fariseu L-a invitat,

Pe Domnul – la un nou Sabat –

La el, acasă, să prânzească.

Alți Farisei – să-L urmărească,

Îndeaproape – au venit

Și cu atenție-au pândit.

2Un om, cari dropică avea,

În locu-acela se găsea.

Astfel, bolnavul a fost pus,

Grabnic, în fața lui Iisus.

Toți Îl priveau, nerăbdători.

3Atunci, pe-ai Legi-nvățători

Și pe toți Fariseii – care

Îl urmăreau, cu încordare –

Domnul Iisus i-a întrebat:

„Îngăduit e, în Sabat,

Să vindeci?” Însă, ei tăceau,

4Căci, să răspundă, nu-ndrăzneau.

Apoi, El l-a tămăduit,

Pe bietul om, și a vorbit:

5„Care din voi, de s-a-ntâmplat,

Să-i cadă-n ziua de Sabat,

Copilul, boul, în fântână,

Va sta, ca să aștepte până

Va trece ziua, spre-a-l salva?

Se poate oare-așa ceva?

Nu îl va scoate imediat,

Chiar dacă-i ziua de Sabat?”

6Cu toții au tăcut, chitic,

Căci n-au putut spune, nimic.

Despre smerenia la ospețe

7Văzând, pe cei care erau

Poftiți la masă, cum grăbeau

Către un loc fruntaș, Iisus,

Această pildă, le-a mai spus:

8„La nuntă, dacă ești poftit,

Să nu te-areți nesocotit,

Cătând locul întâi, la masă,

Căci poate-un oaspete din casă,

E mai cu vază, decât tine,

Și n-o să-ți cadă, deloc, bine

9Când omul care te-a poftit,

Are să-ți spună: „Ai greșit

Prietene! Dă locul tău,

Acestui om! Îmi pare rău!”

Atunci, vedea-vei, cu rușine,

Că locul ultim, vei obține.

10Dar dacă o să te așezi,

Pe locul ultim, ai să vezi

Cum, cel care te-a invitat,

Va zice: „Nu te-ai așezat,

Pe al tău loc. Du-te, mai sus.”

Pe-un loc fruntaș, tu vei fi pus

Și-astfel, atunci, astă mutare,

Îți va aduce cinste mare,

Printre toți ceilalți invitați,

11La masa ‘ceea. Deci, aflați,

Căci cel care s-a înălțat,

Va fi smerit; dar ridicat,

Va fi cel ce s-a dovedit,

Că a știut a fi smerit.”

Despre binefacere

12Apoi, celui care-L poftise,

La masa sa, Iisus îi zise:

„Când dai un prânz, sau dai o cină,

Printre acei ce-i chemi să vină,

Să nu se afle ai tăi frați,

Neamuri, amici, vecini bogați.

Ca nu cumva, după o vreme,

Și ei, la masă, să te cheme,

Pentru că, astfel, ți-ai luat

Răsplata, pentru prânzul dat.

13Ci când, o masă, dăruiești,

Grijă să ai, ca să poftești

Schilozi, șchiopi, orbi. Așa e bine

14Și-atunci, ferice e de tine,

Căci ei – răsplată – n-au să-ți dea;

În schimb, răsplata, vei avea,

Atuncea când vor fi treziți,

Din morți, toți cei neprihăniți.”

Pilda celor poftiți la cină

15Unul, din cei cari atunci sta,

La masă, și Îl asculta,

A zis: „Ferice va să fie,

De cel care-n Împărăție,

La Dumnezeu, o să prânzească!”

16Sfârșit-a omul, să vorbească,

Și-apoi, Iisus zise: „A dat

Un om, o cină, și-a chemat

Pe mulți, la masa ce-o gătise.

17Când ceasul cinei lui sosise,

Trimise-un rob, la cei poftiți,

Și i-a chemat, zicând: „Veniți!

Totul e gata, pregătit!”

18Dar toți – parcă s-ar fi vorbit –

Au început să se codească

Și să se dezvinovățească.

Primul a zis: „Am cumpărat,

Azi, un ogor și, ne-apărat –

Să-l văd – îmi e de trebuință!

Mă iartă, mi-e cu neputință,

La voi, să vin, cum am promis!”

19Un altul, robului, i-a zis:

„Luat-am cinci perechi de boi,

Chiar astăzi, și nu pot, la voi,

Să vin, la cină. Mă iertați,

Dar boii trebuie-ncercați!”

20Un altul zise: „Ce păcat!

Tocmai acum, m-am însurat!

Nu pot veni, la voi, la cină!

Îmi pare rău, n-am nici o vină!”

21Robul veni, precum s-a dus,

Și, tot, stăpânului, i-a spus.

Stăpânul s-a înfuriat

Și-a zis, robului: „Imediat,

Pe ulițe, ai să te duci,

Și în piețe: îmi aduci,

Acum, la masă, pe săraci,

Pe ciungi, orbi, șchiopi! Așa să faci!”

22La urmă, robul a venit

Și-a zis: „Precum ai poruncit,

Făcut-am, dar nu s-a umplut

Odaia. Ce e de făcut?”

23„Pe drum, la garduri, să te duci!”,

Spuse stăpânul, „și-i aduci,

Pe toți, pe care îi găsești!

Dacă nu vor, ai să-i silești,

Pentru că trebuie să vină,

Ca să îmi fie casa, plină!

24Vă spun că din cei invitați

Întâi – și care-au fost chemați,

La masă, dar n-au vrut să vină –

Nu vor gusta, din a mea cină!”

Cum să fie ucenicul lui Iisus

25Pe drum, Iisus era-nsoțit,

De mult norod. El le-a vorbit:

26„Omul acela, care vine,

Și vrea să meargă după Mine,

De nu-și urăște mamă, tată,

Soață, copii, frați, n-o să poată

Să fie, ucenicul Meu.

27De-asemenea, vă mai spun Eu,

Căci cel ce crucea nu își ia,

Ca să pășească-n urma Mea,

Nicicând, nu va putea să fie

Un ucenic, potrivit Mie.

28Cel care vrea să construiască

Un turn, nu o să socotească

Ce cheltuieli are să facă,

Și-apoi, să știe sigur, dacă

Poate sfârși ce-a început?

29Căci n-ar vrea, după ce-a făcut

Doar temelia, să constate

Că, să-l ridice, nu mai poate,

Și-apoi, să râdă toți, de el,

30Și să-l bârfească: „Omu-acel

A început să construiască,

Dar n-a putut să isprăvească!”

31Sau, cine-i acel împărat,

Cari, până încă n-a plecat,

La un război, nu chibzuiește,

Nu șade și se sfătuiește

Cu sfetnicii, de poate oare,

Cu oastea pe care o are,

Pe altul, de a-l înfrunta?

Poate, cu zece mii, a sta,

În fața împăratului

Ce vine împotriva lui?

Cu douăzeci de mii? Nu poate.

32Atuncea, stă și se socoate,

Cum că mai bine o să fie,

De va trimite o solie,

Prin care să îi ceară pace,

Dușmanului, și-așa va face:

De-ndată-i va trimite carte,

Cât, încă, el este departe.

33Acuma, revenind la noi,

Exact la fel, este cu voi:

Cel care nu leapădă toate,

Să-Mi fie ucenic, nu poate!

34Sarea e bună; dacă ea

Își pierde gustul ce-l avea,

Cum și-l va căpăta ‘napoi?

35Nu-i bună, nici pentru gunoi,

Nici la pământ, căci nu mai sară –

E bună de-aruncat, afară!

Cei, cu urechi de auzit,

Să înțeleagă ce-am vorbit!”