1În Galaad, a locuit
Un om ce-a fost de neam Tișbit
Și cari, Ilie, s-a chemat.
Ilie-a mers la împărat
Și lui Ahab astfel i-a spus:
„Viu este Domnul Cel de Sus,
Al cărui slujitor sunt eu,
Că doar după cuvântul meu,
În acești ani nu va fi rouă
Și nici nu are să mai plouă.”
2Cuvântul Domnului s-a dus,
Pân’ la Ilie și i-a spus:
3„Pleacă de-aici, spre răsărit
Și caută-ți un loc ferit,
La apele Cheritului,
Iar unde apa râului
Iordanu-n fața sa îl are,
Ai să îți faci ascunzătoare.
4Tu, din pârâu, apă vei bea,
Iar corbii, hrană, au să-ți dea,
Pentru că Eu le-am poruncit
Să te hrănească, negreșit.”
5El a plecat și a făcut
Așa precum i s-a cerut.
Lângă Cherit s-a așezat
Și-aproape de Iordan a stat.
6Corbii, în cioc, îi aduceau
Pâine și carne. Ei veneau
Când zorile ședeau s-apară
Și se mai întorceau pe seară.
Un timp, Ilie a putut,
Apă, din râu, să fi băut,
7Însă apoi, râu-a secat,
Pentru că-n țară n-a plouat.
Văduva din Sarepta8Cuvântul Domnului s-a dus,
Pân’ la Ilie-atunci, și-a spus:
9„Te scoală și, în grabă mare,
Spre-ale Sidonului hotare
Trebuie-ndată să pornești
Și în Sarepta să te-oprești.
Cât în Sarepta tu vei sta,
O văduvă îți va purta
De grijă, căci i-am poruncit
Să te hrănească, negreșit.”
10Ilie-atuncea s-a sculat
Și spre Sarepta a plecat.
Când a ajuns la poarta care
E la cetate, la intrare,
O văduvă a întâlnit
Cari, după lemne, a ieșit.
Ilie o chemă la el,
Și îi vorbi în acest fel:
„Te rog, acuma, să te duci
Și-un pic de apă să-mi aduci.”
11Pe când ea s-a îndepărtat,
Ilie-n urmă-i a strigat:
„Puțină pâine, dacă ai,
Vreau să te rog, ca să îmi dai!”
12Ea a răspuns: „Viu e, mereu,
Al nostru Domn și Dumnezeu,
Că n-am, în casă, copt, nimic.
Niște făină – un pumn mic –
Pe-un fund de oală, mi-a rămas,
Și untdelemn am, într-un vas.
Un strop e doar, într-un ulcior
Și nu e îndestulător.
N-am, înainte-ți, ce să pun.
Vreo două lemne vreau s-adun,
Să merg acasă, înapoi,
Și să gătesc o turtă-apoi.
Am s-o mănânc, cu al meu fiu,
Iar după-aceea, nu mai știu
Cu ce anume-o să trăim.
Vom aștepta doar să murim.”
13Ilie zise: „Nu te teme,
Căci n-a sosit a morții vreme!
Ascultă dar, al meu îndemn:
Fă, din puținul untdelemn
Și din făina ce o ai,
O turtă mică. Să mi-o dai,
Mie, să o mănânc. Apoi,
La fel vei face, pentru voi;
Deci, pentru tine și-al tău fiu,
Faci câte-o turtă, mai târziu.
14Căci Dumnezeul Cel pe care
Poporul Israel Îl are
A spus aste cuvinte: „Iată,
N-o să-ți lipsească – niciodată –
Făina, căci nu va scădea
Din oală și, de-asemenea,
Nici undelemnul n-o să scadă,
Până când ploaia o să cadă.”
15Atunci, femeia a făcut
Așa precum i s-a cerut
Și-apoi văzut-a, cu mirare,
Cum că avut-a de mâncare
Nu numai fiul ei și ea,
Ci și Ilie-asemenea.
16Făina care îi rămase
În oală, nu se-mpuținase,
Iar untdelemnul din ulcior
Fusese îndestulător.
Învierea fiului văduvei17Dar într-o zi, s-a-mbolnăvit
Fiul femeii și-a murit.
18Femeia merse la Ilie
Și-l întrebă: „Spune-mi dar, mie,
Ce am cu tine – oare – eu,
Omule al lui Dumnezeu?
Iată, la mine ai venit,
Iar Dumnezeu Și-a amintit
De relele ce le-am făcut.
Lucrul acesta, Tu l-ai vrut?
Ai vrut să-mi fie omorât
Copilul, când te-ai pogorât
Și ai venit în casa mea?”
19Ilie zise, către ea:
„Adă-l pe fiul tău, la mine!”
Și astfel, l-a luat cu sine,
Sus, în odaia de dormit,
În care el a locuit.
Trupul copilului, l-a dus
Și pe-al său pat, apoi, l-a pus.
20În urmă, el a-ngenuncheat
Și către Domnul a strigat:
„Doamne, atât de mult dorești,
Pe văduvă, să o mâhnești,
Încât la ea să Te cobori
Și pe-al ei fiu să îl omori?”
21Peste copilul așezat
În patul său, s-a aplecat
Ilie și-n brațe l-a prins.
Apoi, de trei ori, s-a întins
Asupra lui zicând astfel:
„Doamne, te rog, întoarce-n el,
Sufletul care a plecat!”
22Domnul, atunci, l-a ascultat,
A adus sufletu-napoi
Și a-nviat copilu-apoi.
23Ilie-a coborât de-ndată,
Și văduvei îi spuse: „Iată,
Aici se află al tău fiu
Și precum vezi, el este viu.”
24Femeia zise-atunci: „Văd eu,
Că ești om al lui Dumnezeu,
Pentru că tot ce ai vestit,
Adevărat s-a dovedit!”
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
