Apocalipsa 4 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„După aceea, m-am uitat,

Și-o ușă-n cer, am observat,

Atuncea că mi s-a deschis,

Iar glasul – cel dintâi – mi-a zis:

„Urcă! Aicea tu vei sta,

Pentru că vreau a-ți arăta

Nenumărate lucruri care,

În viitor doar, va apare!”

Ca și o trâmbiță părea

Glasul acela, ce-mi vorbea.

2Numaidecât, am fost răpit,

De Duhul, și m-am pomenit,

În cer, unde-am văzut să fie

Un mare scaun de domnie,

Pe care, Cineva a stat.

3Acela care-i așezat,

Pe scaun – la înfățișare –

Iaspis și sardiu mi se pare.

Un curcubeu înconjura

Scaunul Său, care era

Asemenea smaraldului,

Verde fiind culoarea lui.

4În jurul jilțului cel mare –

La o anume depărtare –

Mai multe scaune erau,

Care, un cerc, alcătuiau.

Cum mi s-a dat de-nțeles mie,

Erau tot jilțuri de domnie,

Și douăzeci și patru-s ele.

Apoi, pe scaunele-acele,

Câte-un bătrân s-a așezat,

Și-n felu-acesta am aflat

Că douăzeci și patru-s ei.

Pe cap, purtau bătrâni-acei,

Cununi de aur. Straiul lor

Era de-un alb strălucitor.

5Din jilțul de domnie, mare,

Se auzeau, fără-ncetare,

Tunete, glasuri, și țâșneau

Fulgere care străluceau.

În față-ntr-un anume loc,

Se aflau șapte lămpi de foc,

Care, cu flacără, ardeau.

Aceste lămpi întruchipau

Acele șapte Duhuri care,

Al nostru Dumnezeu le are.

6În fața lui, jilțul avea

O-ntindere, care părea

De sticlă, la înfățișare,

Și semăna mult, cu o mare

Ce, din cristal, părea să fie.

În mijloc, jilțul de domnie –

Și împrejurul său – avea

Patru făpturi vii. Se vedea,

Cum că făpturile acele,

Ochi, o mulțime-aveau, pe ele,

Încât, puteau privi apoi,

Și înainte și-napoi.

7Prima făptură aducea,

Cu-n leu. A doua, îmi părea

Ca un vițel, la-nfățișare.

A treia, ca un om apare,

Iar cea de-a patra, bunăoară,

Părea un vultur care zboară.

8Șase aripe se aflau,

Pe o făptură, și aveau –

Ochi, împrejur – nenumărați.

Aceștia fost-au așezați

Și înăuntru și afară,

În timp ce unii se aflară

Puși înainte, iar apoi,

Alții erau puși înapoi.

Noapte și zi, fără-ncetare,

Făpturile strigat-au tare:

„E Sfânt, e Sfânt, e Sfânt, mereu,

Și-Atotputernic, Dumnezeu,

Cel ce era, Cel care este,

Cel care vine!” Când aceste

9Făpturi vii slavă-I înălțau

Și mulțumiri îi aduceau,

Cu cinste, după cum se cade,

Celui care pe scaun șade –

Căci El este nemuritor,

Domnind în vecii vecilor –

10Bătrâni-n jurul Său aflați –

Cei care fost-au arătați

Că douăzeci și patru sânt –

Cădeau cu fața la pământ

Și se-nchinau la Acel care

E viu, în veci, fără-ncetare.

Cununile și le luau

Și-n fața Lui, le aruncau,

11Zicând: „Al nostru Dumnezeu

E vrednic de-a primi, mereu,

Slavă, putere, cinste mare.

Tu Doamne, ești Acela care,

Pe toate – de la început –

Prin a Ta voie, le-ai făcut.

Totul, după a Ta dorință,

Ajuns-a de-a luat ființă!”