Apocalipsa 8 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Când Mielu-a rupt pecetea care

A șaptea e, la numărare,

Cerul, în liniște-a rămas,

Cam jumătate dintr-un ceas.

2Deodat’, apoi, au apărut

Cei șapte îngeri. I-am văzut

Și știu precum că ei, mereu,

În față-I stau, lui Dumnezeu.

Îndată după ce-au sosit,

Ei șapte trâmbițe-au primit.

3Alt înger mi s-a arătat

Și, spre altar, s-a îndreptat.

Cădelnița ce o avea,

A fi de aur, se vădea.

În fața lui, când a sosit,

Tămâie multă a primit,

Ca s-o aducă pe altar,

Și să-nsoțească acel dar,

Cu rugile cari, ne-ncetat,

De la cei sfinți s-au înălțat.

Toate aceste-au fost aduse

Și, pe altar, au fost depuse.

În fața jilțului cel mare,

Altarul, al său loc, și-l are –

Iar după cum am observat –

Din aur, el este lucrat.

4Fumul tămâiei ce-o avea

Îngeru-n mâini, se unduia

Blând și plăcut, urcând mereu,

Pân’ a ajuns la Dumnezeu,

Purtând ușor, pe al său nor,

Și rugăciunea sfinților.

5Apoi, pe înger, l-am văzut,

Cum, din altar, el și-a umplut,

Cădelnița, cu foc apoi.

Sfârșind, se-ntoarse înapoi,

Cu focul din altar luat,

Și, pe pământ, l-a aruncat.

Pe loc, atuncea, s-au stârnit

Tunete, glasuri, și-au ieșit

Fulgere mari. Apoi, de-ndat’,

Pământul s-a cutremurat.

6Cei șapte îngeri, cari aveau

Trâmbițe-n mâini, se pregăteau,

De a sufla, curând, din ele;

Șapte sunt trâmbițele-acele.

7Când primul înger a sunat

Din trâmbiță, s-a arătat

O grindină înfricoșată,

Cu foc și sânge-amestecată.

Aceasta-ndată a căzut

Peste pământ, și am văzut

Că o treime din pământ

Și din copacii care sânt

Pe-ntinsul său, din iarba care,

Pe ale lui câmpii, răsare,

Arse au fost, atunci, pe loc,

De către grindina de foc.

8Al doilea înger a sunat

Din trâmbiță, și-am observat

Ceva, ca și un munte mare,

De foc, că se aruncă-n mare.

A treia parte – am văzut –

Din apa ei, că s-a făcut

Ca sângele și, negreșit,

9Din astă pricină-au pierit –

Din vietățile din mare –

A treia parte, după care,

Corăbiile-n larg aflate,

De valuri, fost-au înecate.

Cele care s-au scufundat,

Tot o treime-au însemnat.

10Al treilea înger a venit

Să sufle-n trâmbiță, grăbit.

Când el din trâmbiță-a sunat,

O mare stea s-a arătat,

Arzând ca o făclie mare.

Ea a căzut peste izvoare

Și peste râuri, și-a lovit

A treia parte, negreșit.

11Steaua, „Pelin”, este chemată,

Și ea a prefăcut îndată,

Apele-n care a căzut,

Doar în pelin. Eu am văzut,

Că au pierit mulți oameni care

Băut-au apele amare.

12Din trâmbița ce o avea,

Când îngerul al patrulea

A răsunat, a fost lovit

Soarele, cari s-a înnegrit

Pe o treime-apoi, din el.

Cu luna, s-a-ntâmplat la fel;

Cu stelele, de-asemenea.

Lumina zilei nu avea,

Puterea de la început;

Cu o treime, a scăzut,

Iar noaptea și ea se arată

Că este mai întunecată.

13Atent, când iarăș’ m-am uitat,

Un vultur, eu am observat,

Pe bolta cerului zburând,

Și, cu puternic glas, strigând:

„Vai, de cei care locuiesc,

Azi, pe pământ, căci îi pândesc

Necazurile, pas cu pas.

Trei îngeri încă-au mai rămas.

Ei trebuie să se adune

Și-apoi, din trâmbițe, să sune.”