2 Cronici 5 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1În felu-acesta, negreșit

Că Solomon și-a isprăvit

Lucrarea, după planul lui,

Ridicând Casa Domnului.

Apoi, el a adus în ea

Argintul care îl avea

Și aurul ce-l dobândise

Și-uneltele ce le primise

Chiar de la David, tatăl lui.

Astfel, în casa Domnului,

Duse au fost aceste toate

Și-n visterie așezate.

Sfințirea Templului

2Când Solomon a terminat,

Pe toți bătrânii i-a chemat,

Pe căpitani-aceia cari,

În seminții erau mai mari

Și pe mai marii tuturor

Familiilor din popor.

S-au adunat din Israel

Și, la Ierusalim, la el,

Toți au venit, căci Solomon

Voia să mute, din Sion,

Chivotul legământului.

3În fața împăratului,

Ei au venit în luna care

A șaptea e, la numărare.

O sărbătoare se vădea,

A șaptea lună că-ncepea.

4După ce toți s-au adunat,

Leviți-apoi au ridicat

Chivotul legământului,

5Precum și cortul Domnului

Și toate-uneltele pe care

Acesta-n slujba sa le are.

Apoi, pe toate le-au adus

Și-n față la popor le-au pus.

De preoți și Leviți purtate,

Au fost aceste lucruri, toate.

6În urmă, Solomon a stat –

Cu tot poporul adunat –

Lângă chivotul Domnului

Aflat în fața cortului.

Jertfiți au fost, atunci, mulți boi

Precum și foarte multe oi.

Jertfele-acelea, negreșit,

Atât de multe s-au vădit

Încât putință nu era,

Defel, de a le număra.

7Toți preoții, apoi, luară

Chivotul și îl așezară

În Locul cel, „prea sfânt”, chemat –

În Templul Domnului aflat –

Sub ale heruvimilor

8Aripi, căci aripile lor

Peste chivot se întindeau

Și astfel ele-acopereau

Și drugii lui – aceia care

Erau pentru a sa mutare.

9Drugii aceia, lungi, erau,

Iar capetele se vedeau

De la anume depărtare

De la chivot, în locul care

Era Locașul sfânt aflat.

De-afară, nu s-au observat

Acești drugi ai chivotului,

Servind pentru mutarea lui.

Până acum, în acest ceas,

Chivotu-acolo a rămas.

10Chivotu-n el, atunci, avuse

Doar tablele care-au fost puse,

De Moise și aveau pe ele

Toate cuvintele acele

Pe care Domnul le-a rostit

Când, la Horeb, El a venit

Ca să încheie-n acest fel,

Un legământ, cu Israel.

Ăst legământ s-a întocmit

Când Israelul a ieșit

Din al Egiptului ținut,

Când Domnul, liber, l-a făcut.

11Preoți-apoi au părăsit

Locul cel sfânt – căci s-a sfințit

Întreg neamul preoților,

Indiferent de casa lor;

12Leviții care se vădeau

Drept cântăreți, în frunte-aveau

Pe-Asaf, Heman și-asemenea

Și Iedutun îi însoțea.

Apoi, erau, alături lor,

Fiii, precum și frații lor.

În in subțire-nveșmântați,

Fuseseră acești bărbați.

Lângă altar s-au așezat –

La răsărit – și au purtat

Chimvale, harfe și-alăute,

Așa precum au fost cerute,

De slujba lor. Îi însoțeau

Preoți cari trâmbițe aveau

Și cari, de toți, s-au vădit deci,

A fi o sută douăzeci.

13Sunet de trâmbiți s-a-nălțat,

Chimvalele au răsunat,

Iar corul instrumentelor

Unitu-s-a cu glasul lor.

Cei cari din gură doar cântau,

Pe Dumnezeu Îl preamăreau:

„Domnul e bun, plin de-ndurare,

Iar îndurarea Lui cea mare,

Din înălțimi, peste noi, vine

Și-n vecii vecilor, va ține.”

În clipa ‘ceea, s-a lăsat

Un nor, din cer, și a intrat

Îndată-n Casa Domnului

Umplând întreg Locașul Lui.

14Preoții care se aflau,

Atunci, în Casă, nu puteau

Să facă slujba Domnului,

Din pricină că slava Lui

Venită-n nor, s-a răspândit

Și totul fost-a-nvăluit.