Daniel 11 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Anul întâi se dovedea,

De când Dariu împărățea.

Med era el, de al său neam.

În acel timp, la el eram,

Ca să-l ajut, să-l întăresc

Și sprijin să îi dăruiesc.

2Acum, tot adevărul – iată –

Am să-l dezvălui, de îndată.

În Persia, trei împărați

Au să mai fie-ncoronați.

Al patrulea, când o să vie,

Strânge mai multă bogăție

Decât toți ceilalți. Apoi când

Puternic se va simți stând –

Prin bogăția adunată –

Are-a se răscula, de-odată,

Contra împărăției care

Puterea Greciei o are.

3Dar un puternic împărat –

Viteaz – se va fi arătat

Și va domni în timpu-acel.

Putere o să aibă el,

Și astfel o să stăpânească

Așa precum o să voiască.

4Cum se va întări, de-odată,

La fel va fi și sfărâmată

Împărăția lui. Zdrobită

Are să fie și-mpărțită

În cele patru vânturi, dar

Nu între cei care apar

Urmași ai lui. N-o să mai fie,

Tare, a lui împărăție,

Precum sub el a fost odată,

Căci în bucăți va fi tăiată,

Dată fiind altora care

Nu sunt urmașii ce îi are.

5Acela care o să fie

Mai mare peste-mpărăție

În miazăzi, se va vedea

Cum că putere va avea.

Dar unul dintre-aceia cari

Se vor vădi ai lui mai mari,

Mai tare fi-va, decât el.

O mare-mpărăție-astfel

Va-ntemeia și-o să domnească.

6În urmă, au să se unească

Acele două-mpărății,

La numai câțiva ani, să știi.

Fata celui ce-i împărat

În miazăzi încoronat,

În miazănoapte o să vie,

Căci ea are a-i fi soție

Celui care s-a înălțat,

În miazănoapte, împărat.

În acest fel, fără-ndoială,

O să se facă o-nvoială.

Însă această încercare,

Ca mijloc de ajutorare,

Nici un folos nu va avea.

Alte-ncercări, de-asemenea –

Așa cum o să se vădească –

Nu vor putea să-i folosească.

Fata, la moarte, va fi dată

Apoi, la fel și al ei tată –

Cu tot alaiul ce-l avea –

Și cei ce s-au legat de ea.

7În locul ei, are să vină –

Chiar din aceeași rădăcină

Din care și ea a ieșit –

Un alt lăstar, deosebit.

Acesta va porni apoi,

Cu Siria, un greu război.

Împărăția cea aflată

În miazănoapte așezată,

În a lui mână, va cădea,

Să facă cu ea, ce va vrea,

Căci el va fi biruitor.

8Va ridica, din locul lor,

Oameni și în Egipt apoi,

Îi va muta, prinși de război.

De-asemenea, vor fi mutate

Și chipurile lor turnate,

Precum și toți idolii cei

Care le sunt lor, dumnezei.

Au să mai fie strămutate

Vasele scumpe, ce-s lucrate

Din aur și argint. Astfel,

În pace îl va lăsa el,

Vreo câțiva ani, pe cel aflat

În miazănoapte, împărat.

9Acesta însă – mai apoi –

O să pornească un război,

Cu cel ce este împărat

În miazăzi încoronat,

Numai că el, în urmă, iară,

O să se-ntoarcă-n a lui țară.

10Totuși, feciorii lui, apoi,

Au să înceapă alt război.

O oaste mare va avea,

Care va fi asemenea

Precum apele râului

Ce au ieșit din matca lui.

Oastea aceasta adunată,

Precum o apă revărsată

Are să fie. Astfel, ea

Să-nainteze va putea.

În contra lui o să se suie

Și-l va împinge-n cetățuie

11Pe cel în miazăzi aflat.

Atunci acesta, mâniat,

Grabnic la luptă o să vie

Cu cel ce este la domnie

În miazănoapte așezat.

Oștirea ăstui împărat

Are să fie nimicită

De către oastea rânduită

De cel ce este împărat,

În miazăzi încoronat.

12Atuncea, împăratul are

A fi cuprins de îngâmfare

Și-o să doboare zece mii,

Dar nu va birui. Să știi

13Că împăratul cel aflat

În miazănoapte așezat,

Se va întoarce înapoi,

Căci oastea ce-o va strânge-apoi,

Va fi mai mare decât cea

Ce înainte o avea.

Dar după câțiva ani apoi,

El va fi gata de război.

Cu oastea lui, bine-narmată,

O să pornească de îndată,

Spre cel ce este așezat

În miazăzi, drept împărat.

14În acel timp, vor încerca

Mai mulți, de a se ridica

În contra celui așezat

În miazăzi ca împărat.

Atunci, alăturea de ei,

Veni-vor niște derbedei –

Chiar din al tău popor ieșiți –

Căci și ei fi-vor răzvrătiți,

Spre-a se-mplini vedenia.

Însă să știi că vor cădea.

15Cel care este împărat

În miazănoapte așezat

Va cuceri, pe negândite,

Cetățile cele-ntărite.

Când o să vină acea zi,

Oștirile din miazăzi,

Să țină piept nu vor putea.

Nici ele și de-asemenea

Nici floarea oamenilor care

În slujbă împăratu-i are,

Căci nimeni n-o să izbutească,

Atunci, să i se-mpotrivească.

16Cel ce-mpotriva lui pornește

Va face după cum dorește,

Căci n-o să fie nimenea,

Cari împotrivă să îi stea.

El se va îndrepta, de-odată,

Spre țara ‘ceea minunată.

În ea, are să se oprească

Și are ca să nimicească

Tot ce, în mâini, îi va cădea.

17Apoi, se va gândi să ia

Întreaga lui împărăție.

Astfel, la el are să vie,

Cu gânduri ce vor să se-arate

Precum că sunt gânduri curate.

El, prefăcut, are să fie,

Iar pe-a lui fiică, de soție

O să i-o dăruie, cu gând,

De-al pierde-apoi, cât mai curând;

Dar orișicum el va umbla,

Ăst lucru nu se va-ntâmpla.

Și planul n-o să-i izbutească.

18În urmă, are să privească

Înspre ostroavele acele

Și va lua multe din ele.

O căpetenie va veni,

Capăt să pună rușinii

Făcută de-mpăratu-acel

Și-o va întoarce peste el.

19De-asemeni, el se va uita

Spre țară și se va-ndrepta

Spre cetățuile pe care,

Întinsa lui țară le are.

Însă o să se poticnească

Și nimeni n-o să-l mai găsească

După ce, astfel, va cădea.

20Cel cari în locu-i o să stea,

Va pune, drept conducător –

În urmă – un asupritor.

Acesta, pus are să fie,

Pe partea din împărăție

Cari mai frumoasă se vădește.

Domnia lui nu dăinuiește,

Căci în câteva zile-apoi –

Fără mânie sau război –

El o să fie nimicit.

21Apoi, un om disprețuit,

În locul lui, o să domnească,

Fără putere-mpărătească.

El se va ridica de-odată

Și-astfel împărăția toată

O să o ia în stăpânire,

Numai prin a lui uneltire.

22Oștirea se va revărsa

Ca și un râu în fața sa,

Dar o să fie nimicită.

O căpetenie – vădită

A legământului – și ea,

Atunci, cu oastea, va cădea.

23După ce au să se unească

Cu el, el o să născocească

O viclenie: folosește

Puțină lume când pornește

Și totuși, o să biruiască.

24Apoi, o să se năpustească –

Fulgerător, pe negândite –

În locurile dovedite

Mai roditoare, în ținut.

Atuncea, el va fi făcut

Ceea ce nu au săvârșit

Părinții lui, când au trăit,

Precum și nici acel pe care,

Tată, al său părinte-l are.

Va-mpărți prada jefuită

Și bogăția dobândită;

La multe o să se gândească

Și planuri are să urzească

În contra cetățuilor.

Dar toate-acestea ține-vor

Numai o vreme, iar apoi,

25Se va găti pentru război.

O oaste mare-o să adune.

În fruntea ei, el se va pune,

Cu forța și mânia lui

Și-n contra împăratului

În miazăzi încoronat,

O să pornească-nverșunat.

Cel de la miazăzi, apoi,

O să se prindă în război,

Căci va avea o oaste mare

Ce-o să se dovedească tare.

Dar – după cum se va vedea –

Să țină piept, nu va putea,

Căci planuri rele se urzesc

Și împotrivă-i se vădesc.

26Cei cari, la masa lui, vor sta –

Și care se vor ospăta

Din ale lui bucate – sânt

Cei ce-au să-l vâre în mormânt.

Precum un râu – se va vedea –

Oastea-i se va împrăștia,

Iar numărul morților are

Să se vădească a fi mare.

27Cei doi – adică cei aflați

Pe jilțurile de-mpărați –

Doar rău să-și facă, vor căta.

Chiar la o masă de vor sta

Și împreună au să fie,

Își vor vorbi cu viclenie.

Însă nu au să izbutească

Și astfel are să sosească

Sfârșitul – cum e stabilit –

Numai la timpul potrivit.

28Când are să se-ntoarcă-apoi,

În a lui țară, înapoi,

Cu sine, mare bogăție

Va duce, însă, vrăjmășie

Va ține în inima lui,

În contra legământului

Cel sfânt și, împotrivă-i, el

Are ca să lucreze-astfel.

29Apoi, la vremea rânduită –

Mai din ‘nainte stabilită –

Are să se pornească iar,

Spre miazăzi, mânios. Dar,

De astă dată – ține minte –

Nu-i va mai merge ca-nainte.

30Niște corăbii vor veni

Cari, din Chitim, se vor porni.

Acestea vor înainta

Și împotriva lui vor sta.

El, deznădăjduit apoi,

Se va întoarce înapoi

Și o să fie – ne-ndoios –

Atuncea, foarte mânios,

Pe legământu-acela sfânt.

Îi va căta pe cei ce sânt

În contra legământului,

Să-i capete de partea lui.

Cu mâna-n sân, nu o să stea,

Pentru că el va încheia

Un pact, cu toți cei care sânt

Potrivnici ăstui legământ.

31O oaste, va trimite el,

Spurcând Locașul sfânt astfel

Și cetățuia, totodată.

Va face, jertfa necurmată

Să înceteze și va pune

A pustiirii urâciune,

În loc. O să se folosească

De lingușiri, s-ademenească

Pe cei cari, împotrivă, sânt,

Căci rupt-au legământul sfânt.

32Însă aceia din popor

Cari țin la Dumnezeul lor,

Atuncea se vor ține tari

Și au să facă isprăvi mari.

33Cei înțelepți, se va vedea

Că-nvățătură, au să dea

Mai multor oameni din popor.

În urmă, unii cădea-vor.

Pentru un timp, vor fi loviți

De sabie sau înghițiți

De flăcări. Alții au să cadă,

Jefuitorilor, drept pradă

Și vor ajunge ca să fie

Luați și duși iar, în robie.

34Când vor cădea, un ajutor

Are să li se deie lor.

Alăturea, au să le fie

Unii, doar din fățărnicie.

35Din rândul înțelepților –

În acel timp – mulți cădea-vor

Și astfel fi-vor încercați,

Albiți apoi, și curățați,

Până la vremea de sfârșit,

Așa precum s-a stabilit.

36Cel care-i împărat va face,

Atunci, numai precum îi place.

Se va-nălța și – negreșit –

Pe sine se va fi slăvit,

Cu mult mai mult decât toți cei

Care se cheamă dumnezei.

Lucruri neauzite, el

Are să spună despre Cel

Ce-i Dumnezeul tuturor

Și Domn al dumnezeilor.

Atunci, el o să propășească,

Până când o să se sfârșească

Timpul menit pentru mânie,

Căci împlinit are să fie

Totul, precum s-a stabilit,

Exact la timpul potrivit.

37De dumnezeii ce-i aveau

Părinții lui – pe când trăiau –

Seamă, nu o să țină el.

Seamă, nu va ținea – defel –

Nici de-a femeilor dorință,

Căci va găsi de cuviință,

Mai sus decât toți a se ține,

Slăvindu-se numai pe sine.

38Cinste va arăta mereu,

Pentru-al cetății dumnezeu,

Pe care nu îl cunoșteau

Părinții lui, pe când trăiau.

Acestui dumnezeu, el are

Să îi aducă cinste mare:

Argint și aur o să-i dea,

Lucruri de preț de-asemenea

Și pietre scumpe, tot mereu.

39Avându-l pe ăst dumnezeu

De partea lui, va lucra el

Și se va îndrepta, astfel,

În contra locurilor cari

Sunt întărite, fiind tari.

Cui îl va recunoaște, iată

Că mare cinste-i va fi dată:

Moșii are să dobândească

Și pus va fi el să domnească

Peste mulți oameni, negreșit.

40Însă, la vremea de sfârșit,

Cel care este împărat

În miazăzi încoronat,

Se va împunge-apoi, cu el.

În urmă, împăratul cel

Care se află așezat

În miazănoapte-nscăunat,

Ca o furtună o să vie,

Asupra lui. El o să fie,

De cai și care, întărit

Ș, de corăbii însoțit.

Va merge-asupra țării lui,

Precum apele râului

Ce se vor revărsa din matcă

Și-n jurul lor, totul, îneacă.

41El o să intre, dintr-odată,

În țara ‘ceea minunată

Și zeci de mii de oameni, pradă,

În gheara morții au să cadă,

Pentru că foarte mulți, în ea,

În acea vreme, vor cădea.

Edomul va avea scăpare

Și cu Moabul, după care

Fruntașii în Amon aflați,

Din mâna lui vor fi scăpați.

42Brațul el o să și-l întindă,

Țări felurite să cuprindă,

Și nici țara Egiptului

Nu va scăpa de mâna lui.

43Pe aurul și-argintul care

Țara Egiptului la are,

Pe lucrurile minunate

Și scumpe, în Egipt, aflate,

Precum și peste-ntreaga fire,

El o să pună stăpânire.

Au să-l urmeze Libienii

Precum și Etiopienii.

Cu mare-alai, ei au să vină

Și după el au să se țină.

44Veni-vor niște zvonuri care

Din miazănoapte vor apare,

Precum și de la răsărit.

Când el le va fi auzit,

Înspăimântat are să fie

Și va porni, plin de mânie,

Căci va voi să-i pedepsească

Pe mulți și să îi nimicească.

45Va-ntinde corturile lui –

Corturi ale palatului –

Pe locurile care sânt

Chiar între muntele cel sfânt

Și prea slăvit, și între mare.

Apoi, în locu-acela are

Să se arate-al său sfârșit.

Nimeni nu se va fi găsit

Ca să îi fie-alăturea,

Pentru ca ajutor să-i dea.”