Judecătorii 14 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Lupta lui Samson cu leul

1Samson, la Timna, a venit

Și-acolo el a întâlnit

O fată, dintr-un alt popor,

Din cel al Filistenilor.

2S-a-ntors acasă, înapoi,

Și-a zis către părinți apoi:

„Eu o femeie-am întâlnit,

La Timna, care a ieșit

Din neamul Filistenilor.

Să mergeți la al ei popor,

S-o cereți și să o luați,

Ca de nevastă să mi-o dați.”

3Părinții săi l-au întrebat:

„Nici o femeie n-ai aflat,

Din toate fetele pe care

Neamul și-al nost’ popor le are,

Încât acum, nevastă vrei,

Ca de la Filisteni să-ți iei?

Ei, netăiați, sunt, împrejur.

Nu sunt destule fete-n jur?”

Samson a zis, către-al său tată:

„Mie îmi place astă fată,

De-aceea, de soție-o vreau!”

4Ai săi părinți, nu bănuiau

Căci ceea ce Samson dorea,

Din partea Domnului venea,

Pentru că el – neîncetat –

Prilej de ceartă a cătat,

Cu neamul Filistenilor,

Care-asuprea al său popor.

5Samson, părinții, și-a luat

Și către Timna a plecat.

Chiar lângă viile pe care

Timna în jurul ei le are,

Un leu, în cale, i-a ieșit.

6Al Domnului Duh a venit

Peste Samson, care-a-nhățat

Leul și-apoi l-a sfâșiat,

Cu mâna goală. Negreșit,

Părinților nu le-a vorbit

De ceea ce s-a petrecut

Și-astfel, nimic, ei n-au știut.

7În Timna-n urmă a intrat

Unde de vorbă el a stat,

Cu fata, care l-a plăcut

Îndată de cum l-a văzut.

8A mai trecut un timp și-apoi,

S-a dus la Timna, înapoi.

S-a abătut, din drumul lui,

Până la hoitul leului.

În trupul mort, el a aflat,

Un roi de-albine așezat

Cari, multă miere, a făcut.

9S-a minunat când a văzut

Mierea, acolo. A luat-o

În mâini, îndată, și-a mâncat-o.

Când cu părinții s-a-ntâlnit,

Miere, și lor, le-a dăruit,

Fără a spune nimănui

Că e din trupul leului.

Căsătoria lui Samson și ghicitorile

10Samson, precum și al său tată,

Au mers din nou, la acea fată.

Când au ajuns la casa ei,

Samson, după un obicei

Pe cari cei tineri l-au avut,

Un ospăț mare a ținut.

11Treizeci de inși s-au adunat

Și-alăturea de el au stat.

12Samson le zise: „Nu vreți oare,

Ca să vă spun o ghicitoare?

Dacă o dezlegați, să știți

Că de la mine-o să primiți

Treizeci de haine, de schimb, noi,

Și treizeci de cămăși apoi.

În șapte zile, să-ncercați,

Răspuns, la ea, ca să îmi dați,

Adică-n timpul cât va ține

Ospățu-acesta, dat de mine.

13Dar dacă nu o dezlegați,

Atunci voi trebuie să dați

Treizeci de haine, de schimb, noi,

Și treizeci de cămăși apoi.”

Ei au răspuns: „S-o auzim

Și vom vedea dacă ghicim.”

14Samson a zis atunci, de-ndată:

„Din cel care mănâncă – iată –

Ce se mănâncă a ieșit,

Iar din cel tare, s-a vădit

Cum că dulceață s-a făcut.”

15Trei zile-au stat, dar n-au putut

Să-i dea răspunsul potrivit.

A șaptea zi, când au venit,

La soața lui Samson s-au dus

Și-apoi, în acest fel, i-au spus:

„Du-te și caută, de-ndat’,

Să-ndupleci pe al tău bărbat

Să dea răspuns la ghicitoare!

Sau vă gândiți acuma, oare,

Că vreți ca să ne jefuiți?

De-aceea vă închipuiți

Cum că aici ne-ați adunat?

De nu aflăm răspunsu-ndat’,

Atunci să știi că-ți punem foc –

Ție și alor tăi – pe loc!”

16Nevasta lui Samson plângea,

Amarnic, și se tânguia:

„Tu ai doar ură, pentru mine!

Nu mă iubești deloc, văd bine!

O ghicitoare, tu le-ai dat

Celor pe care i-ai chemat

La masa noastră, dar văd bine

Că ai ascuns chiar și de mine,

Răspunsul care trebuia

Ca acei tineri să ți-l dea!”

Samson răspunse: „Nu știi oare,

Precum că astă ghicitoare

N-am dezlegat-o nici măcar

Pentru părinții mei? Vrei dar,

Să ți-o dezleg acum, cumva?

De ce aș face-așa ceva?”

17O săptămână, lângă el –

Cât a ținut ospățu-acel –

Ea a tot plâns, necontenit.

A șaptea, zi când a venit,

I-a dat răspunsul așteptat,

Căci ea îl plictisea. De-ndat’,

Femeia a dezvăluit,

Care-i răspunsul potrivit,

Fiilor Filistenilor,

Aflați atunci la masa lor.

18A șaptea zi nu se sfârșise,

Căci înserarea nu venise.

Soarele încă n-a apus,

Atunci când la Samson s-au dus

Locuitorii din cetate,

Să-i dea răspunsurile-aflate,

La ghicitoare, negreșit.

Când îl găsiră, i-au vorbit:

„Mai dulce decât mierea, oare,

Ce poate fi? Sau ce-i mai tare,

Decât e leul, în putere?”

Când s-a făcut, apoi, tăcere,

Samson a zis: „N-ați fi aflat

Răspunsul, de n-ați fi arat

Alături de juncana mea.

N-ați ști, de nu v-ar fi spus ea.”

19Din ceruri, Duhul Domnului

S-a pogorât asupra lui

Și întărit astfel, Samson

A mers până la Ascalon.

Acolo, când a pogorât,

Treizeci de inși a omorât.

Hainele-n urmă, le-a luat

Și-a mers, degrabă, de le-a dat

Celor care au reușit

Să-i dea răspunsul potrivit,

La ghicitoare. Ne-ndoios,

Samson era foarte furios.

Apoi, acasă, de îndat’ –

La tatăl său – el a plecat.

20Nevasta lui a fost luată

Și-unui tovarăș de-al său, dată.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help