1 Corinteni 16 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Strângerea de ajutoare

1„Acum, în cele privitoare

La strângerea de ajutoare,

Pentru cei sfinți, faceți și voi,

Precum am rânduit, apoi,

Și în Bisericile toate,

Cari în Galatia-s aflate.

2Atunci când prima zi apare –

A săptămânii – fiecare,

Din ce se poate, să adune

Și-apoi, deoparte, vreau a pune,

Ceea ce-a strâns, ca – negreșit –

Totul să fie pregătit,

Pe când am să sosesc, la voi;

Pentru că nu vreau ca, apoi,

Când am să vin, în grabă mare,

Să se adune ajutoare.

3După ce eu am să sosesc,

În urmă, am să pregătesc,

Epistole, pentru cei care

Îi socotiți vrednici și-n stare,

Să ducă darul, de la voi,

Către Ierusalim, apoi.

4Dacă găsesc că, este bine,

Să merg și eu, îi iau cu mine.

5Prin Macedonia, vreau eu,

Ca să mai trec, în drumul meu,

Și cred doar că, abia apoi,

Am să ajung și pe la voi.

6Poate că am să zăbovesc –

Puțin – la voi, sau, mă gândesc,

Că, poate, voi ierna la voi,

Ca să mă însoțiți apoi,

Acolo unde voi avea,

De mers, după menirea mea.

7De astă dată, nu voiesc,

În treacăt, ca să vă zăresc,

Pentru că eu, acuma, vreau,

Cu voi, o vreme, ca să stau;

Am să rămân dar, negreșit,

Cât timp îmi e îngăduit,

De Domnul. Dar, bine-nțeles,

8Mai poposesc încă-n Efes,

Până la Cincizecime. Vreau,

În acest loc, ca să mai stau,

9Căci s-a deschis o ușă mare

Și largă, și sunt mulți cei care,

Potrivnici, mi se dovedesc,

Căci, împotrivă-mi, se unesc.

10Dacă sosește Timotei,

Să aveți grijă, dragii mei,

Ca, fără teamă, printre voi,

Să se simțească el, apoi.

El este prins – cum sunt și eu –

În lucrul Domnului, mereu.

11Deci, nimeni să nu îndrăznească,

Atunci, să îl disprețuiască.

În pace, să-l petreceți voi,

Pentru că eu doresc, apoi,

Ca lucrul să îi meargă bine

Și să ajungă iar, la mine,

Unde, cu frații, ne rugăm

Necontenit, și-l așteptăm.

12Cât despre fratele Apolo,

Eu l-am rugat ca, pe acolo,

Să își croiască și el drum,

Dar n-a voit, până acum.

Însă, fiți siguri, că sosește,

Când, înlesnire, dobândește.”

Îndemnuri

13„Vegheați! – acesta-i sfatul meu;

Tari – în credință – fiți, mereu;

Necontenit, oameni să fiți

Și, ne-ncetat, să vă-ntăriți!

14Tot ceea ce-o să faceți voi,

Faceți din dragoste, apoi!

15Un alt îndemn am, fraților:

E cunoscută, tuturor –

Mă gândesc eu – casa pe care,

Stefana, printre voi, o are.

Ea – al Ahaiei, negreșit –

Drept cel dintâi rod, s-a vădit,

Și-acuma-n slujba sfinților

S-a așezat ea, fraților.

16Cu așa oameni, vreau, apoi,

Să vă purtați, supuși, și voi;

Supuși, de-asemenea, să fiți

La cei care, neobosiți,

În lucru-acesta, ostenesc

Și, plini de râvnă, se vădesc.

17Mă bucur, căci am auzit,

Cum că Stefana a sosit,

Că Fortunat este cu ea,

Și Ahaic, de-asemenea.

Ei sunt cei care-au împlinit,

Ceea ce vouă v-a lipsit.

18Prin ei doar, am simțit și eu,

Că răcorit e duhul meu,

Precum și-al vostru, totodată.

Un sfat vă dau, acuma, iată:

Pe așa oameni, voi să știți,

Neîncetat, să-i prețuiți.”

Urări de sănătate

19„Bisericile care sânt,

Acum, pe-al Asiei pământ,

Vă spun dar, multă sănătate.

De-asemenea, al nostru frate,

Pe care-l știți și voi – Acuila –

Și cu nevasta lui, Priscila,

Și cu Biserica pe care

Acesta-n casa lui o are,

Tot sănătate, v-au urat,

S-aveți, în Domnul, ne-ncetat.

20Toți frații noștri, pentru voi,

Trimis-au sănătate-apoi.

Din partea mea – dragii mei frați –

Doresc și eu, să vă urați,

C-o sărutare sfântă-apoi –

Toți – sănătate, între voi.

21Urările de sănătate,

Cari în epistolă-s aflate,

Cu mâna mea, le-am scris, să știți,

Eu, Pavel, frații mei, iubiți.

22Dacă, cumva, se dovedește,

Că cineva nu Îl iubește

Pe Domnul nost’, Hristos Iisus,

Să fie, anatema, pus!

Mai înainte de-a fi gata

Epistola, zic: „Maranata!”

(Cuvântul, tălmăcit, e bine,

Prin „Iată, Domnul nostru vine!”)

23Doresc ca harul, cel de sus,

Al Domnului Hristos Iisus,

Să vă călăuzească-apoi.

24Dragostea mea este cu voi,

Chiar dacă sunt, departe, dus –

În Domnul nost’, Hristos Iisus –

Până când voi putea să vin,

Ca să vă vizitez. Amin.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help