Numeri 28 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Jertfa zilnică

1Domnul, lui Moise, i-a vorbit,

Și iată ce i-a poruncit:

2„Copiilor lui Israel,

Să le vorbești, în acest fel:

„Să aveți grijă, tot mereu,

Ca să-Mi aduceți darul Meu –

Dar de mâncare potrivită,

Adus la vremea hărăzită –

Hrană din jertfe pregătite

A fi de flăcări mistuite,

Prin care, un miros plăcut,

În fața Mea, va fi făcut.”

3De-asemenea, poporului,

În felu-acesta, să-i mai spui:

„Iată ce jertfă mistuită

De flăcări, fi-va pregătită,

Zilnic, în fața Domnului,

Ca ardere pe-altarul Lui:

Doi miei de-un an, să pregătiți –

Fără cusur – și să-i jertfiți.

Aceste jertfe, le socot

Să-Mi fie arderea de tot

Care, mereu, trebuie dată,

Pentru că ea e necurmată.

4Mieii pe care-i pregătiți,

Iată cum vreau să îi jertfiți:

Pe primul, când se luminează;

Pe-al doilea, când se înserează.

5S-aduceți darul de mâncare,

Luat din a făinii floare.

A zecea parte s-o luați

Din efă și s-o frământați

Cu untdelemnul de măsline

Care au fost sfărmate bine.

Din untdelemnu-acesta fin,

Să folosiți un sfert de hin.

6Darul acesta, îl socot

Să-Mi fie ardere de tot.

Ea trebuie-a fi necurmată,

La fel precum a fost cea dată

La muntele Sinai. Să fie

O jertfă, cum Îmi place Mie,

Adică una pregătită

A fi de flăcări mistuită,

Cari, pentru Domnul, a făcut –

În față-I – un miros plăcut.

7Mai trebuie și o măsură

Din jertfa pentru băutură,

Pe care o veți da din vin.

Ea va avea un sfert de hin.

Ca jertfa să fie plăcută

Lui Dumnezeu, va fi făcută

În locul sfânt. Să dați astfel,

Câte o jertfă, pentr-un miel.

8Al doilea miel va fi adus

Când se-nserează – cum am spus.

Să-l însoțiți pe fiecare,

Cu darul dat pentru mâncare

Și totodată, c-o măsură

Din jertfa pentru băutură,

La fel precum s-a procedat

La jertfa care-n zori s-a dat.

Aceasta-i jertfa pregătită

A fi de flăcări mistuită

Și care, un miros plăcut,

Domnului, Îi va fi făcut.”

Jertfele de Sabat și de lună nouă

9„Când vine ziua de Sabat,

Iată ce jertfe-aveți de dat:

Întâi trebuie dat doi miei –

Fără cusur să fie ei

Și-un an să aibă fiecare.

Apoi, din a făinii floare,

Un dar, urmează, ca să dați.

Din efă deci, o să luați

Două zecimi, în care voi,

Ulei, s-adăugați apoi.

Veți mai aduce o măsură

Din jertfa pentru băutură.

10Toate acestea le socot

Să-Mi fie arderea de tot,

A unei zile de Sabat,

Afară de ce va fi dat

Zilnic, ca arderi necurmate,

Așa cum fost-au așezate,

Și însoțite de-o măsură

Din jertfa pentru băutură.

11La începutul luni-apoi,

Vreau alte jertfe de la voi,

Pe care am să le socot

Să-Mi fie drept arderi de tot:

Vreau un berbec și doi viței,

Precum și încă șapte miei

De-un an, care – precum se știe –

Fără cusur voiesc să fie.

12S-aduceți darul de mâncare,

Făcut din a făinii floare;

Doar trei zecimi o să luați,

Din efă, ca s-o frământați

Cu untdelemn. În acest fel,

Să însoțiți orice vițel.

Pentr-un berbece mai apoi,

Alt dar aveți s-aduceți voi.

Darul acesta de mâncare

E tot din a făinii floare.

Două zecimi o să luați –

Din efă – ca s-o frământați

Cu untdelemn. Iată-n ce fel,

13Veți face darul, pentr-un miel:

Și daru-acesta de mâncare

E tot din a făinii floare;

Doar o zecime să luați –

Din efă – și s-o frământați

Cu untdelemn. Am s-o socot

A fi o ardere de tot –

O jertfă ce e dăruită,

A fi de flăcări mistuită –

Prin care, un miros plăcut,

Lui Dumnezeu, Îi e făcut.

14Jertfe să dați – de băutură;

Să fie însă, cu măsură:

Pentr-un vițel, să dați, din vin,

O jumătate doar, de hin.

Iată cât trebuie să dați,

La un berbece: să luați

A treia parte dintr-un hin,

Ca și măsură, pentru vin.

Apoi, trebuie pentr-un miel,

Să procedați, în acest fel:

Luați un sfert doar, dintr-un hin,

Ca și măsură pentru vin.

Aceasta-i jertfa ce-o socot

A fi drept ardere de tot,

Ce, în tot anul, va fi dată,

La începutul luni-odată.

15Va trebui ca, mai apoi,

Un țap să mai aduceți voi,

Lui Dumnezeu, având menire,

De jertfă pentru ispășire.

Ea – în afară – va fi dată,

De arderea ce-i necurmată,

Precum și peste-acea măsură

Din jertfa pentru băutură.”

Jertfele de Paște

16„A paisprezecea zi apoi –

Din luna-ntâi – să țineți voi,

Paștele Domnului, urmând

17A cincisprezecea zi, la rând,

A fi o sărbătoare mare.

Apoi, sunt șapte zile-n care,

Numai azime – negreșit –

Ca să mâncați, e-ngăduit.

18În prima zi de sărbătoare,

S-aveți o sfântă adunare.

Nici o lucrare – nimenea –

Nu poate-a săvârși, în ea.

19O ardere de tot apoi,

Lui Dumnezeu, să Îi dați voi.

Această jertfă pregătită

A fi de flăcări mistuită

O să cuprindă doi viței

Și un berbec și șapte miei

Fără cusur, cari – să se știe –

Că trebuiesc de-un an să fie.

20S-adăugați, la fiecare,

Și darul lor pentru mâncare,

Cari din făină-i frământat,

Cu untdelemn amestecat.

Două zecimi să pregătiți –

Din efă – să le dăruiți

O dată cu berbecu-apoi,

Iar trei zecimi să luați voi –

Din efă – pentru un vițel

21Și o zecime, la un miel.

22Un țap veți da, având menire

De jertfă pentru ispășire;

Prin el, se face mai apoi,

O ispășire, pentru voi.

23Acestea fi-vor dăruite,

Pe lângă jertfele gătite,

Care – în zori – trebuie date

Și cari sunt jertfe necurmate.

24Date vor fi jertfele-acele,

În șapte zile. Astfel, ele

Sunt hrana jertfei pregătită

A fi de flăcări mistuită,

Prin care, un miros plăcut,

Lui Dumnezeu, Îi e făcut.

Pe lângă jertfa necurmată,

Să mai aduceți, totodată –

Precum v-am spus – și o măsură,

Din jertfa pentru băutură.

25A șaptea zi de sărbătoare,

Țineți o sfântă adunare.

Nu are voie nimenea,

Lucru de slugă-a face-n ea.”

Jertfele de Rusalii

26„Când de pe câmp veți strânge voi

Întâiul rod, să știți apoi,

Să Îi aduceți Domnului,

Un dar, ca jertfă-n fața Lui.

Să dați ăst dar pentru mâncare,

Numai la sărbătoarea care

Înseamnă, pentru-al vost’ popor,

Sfârșitul săptămânilor,

Care – precum v-am arătat –

La Cincizecime, e serbat.

În acea zi de sărbătoare,

S-aveți o sfântă adunare.

Lucru de slugă, nimenea,

Să facă-atunci, nu va putea.

27Îmi veți aduce doi viței

Și un berbec și șapte miei

De-un an; iar Eu am să-i socot,

Să-Mi fie-o ardere de tot,

Prin care, un miros plăcut,

În fața Mea, va fi făcut.

28S-aduceți darul de mâncare,

Luat din a făinii floare,

Cu untdelemn, amestecată

Și-n urmă, bine frământată.

Două zecimi o să luați,

Pentr-un berbece, când îl dați;

Dați trei zecimi, de un vițel

29Și numai una, la un miel.

30Să dați și-un țap având menire

De jertfă pentru ispășire,

Ca să se facă, mai apoi,

O ispășire, pentru voi.

31Aceste jertfe vor fi date,

Pe lângă cele necurmate

Și darul lor pentru mâncare.

Mieii aduși de adunare,

Fără cusur vor fi. Să știți

Că trebuie să dăruiți,

Pe lângă-acestea, și-o măsură

Din jertfa pentru băutură.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help