Marcu 14 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Sfatul împotriva lui Iisus

1Doar două zile mai erau,

Și sărbătorile urmau:

Întâi, praznicul Paștelor,

Apoi cel al Azimilor.

În acest timp, preoții mari,

Precum și ai lor cărturari,

Prin vicleșug, se străduiau

Să-L prindă pe Iisus. Voiau

Să-I afle un motiv – oricare –

Să poată-apoi, să Îl omoare.

2Au hotărât a face toate,

Chiar după Paști, căci „nu se poate”,

Și-au zis – „în al praznicului

Timp, să-L luăm. Norodului,

Trebuie să-i asigurăm

Liniștea-n sărbători. Lăsăm

Să treacă praznicul, și-apoi,

Vom pune mâna pe El, noi!”

Mirul turnat pe capul lui Iisus

3Iisus, la Simon locuia –

Leprosul – în Betania.

Era, la masă, așezat,

Atunci când s-a apropiat

Femeia, de scaunul Lui,

Purtând pe vârful capului,

Un vas de alabastru, plin

Cu mir de nard, curat și fin.

După ce vasul, ea l-a spart,

Mirul acela, l-a turnat,

Ungându-I capul lui Iisus.

4Plini de necaz, unii au spus:

„Ce rost, risipa asta, are?

5Puteam obține un preț mare,

Pe mirul acestei femei –

Chiar peste trei sute de lei –

Iar suma, astfel adunată,

La cei săraci, ar fi fost dată.”

6Iisus le-a zis: „Lăsați-o-n pace!

Ce aveți voi, cu ea, a face?

Dar pentru ce-i aduceți, oare,

Atât de multă supărare,

Când ea, un bine, a făcut?

7Pe toți sărmanii i-ați avut –

Și îi aveți – mereu, cu voi.

Astfel, puteți, oricând apoi,

Ca să le faceți numai bine,

Neîncetat. Însă, pe Mine,

Nu-ntotdeauna Mă aveți.

8Acuma, dacă să știți, vreți,

Aflați că ea n-a risipit

Mirul, ci doar M-a pregătit,

Pe Mine, pentru-ngropăciune.

9Iată ce am a vă mai spune:

Oriunde, propovăduită

E Evanghelia, povestită

Va fi, mereu, și fapta ei,

Spusă spre pomenirea ei.”

10Din ucenici – din doisprezece –

Unul, grăbit, a fost să plece,

La preoți, căci iubea mult banul.

Iuda era, Iscarioteanul,

Discipolul care s-a dus,

Ca să Îl vândă, pe Iisus.

11Cu preoții s-a târguit,

Și-aceștia i-au făgăduit

Mulți bani, iar el, neîncetat,

Un bun prilej a căutat,

Ca să Îl dea, pe-nvățător,

În mâinile preoților.

Prăznuirea Paștelor

12Era în prag de sărbătoare,

Iar bucuria a fost mare.

Când dimineața a venit

Și soarele a răsărit

În praznicul Azimilor,

Discipolii, la-nvățător,

Veniră. Tocmai pregăteau

Jertfe de Paște și voiau

Ca să Îi pună o-ntrebare:

„Ne spune, unde dorești, oare,

Să pregătim, să ne-așezăm,

Ca Paștele, să le mâncăm?”

13Iisus, atuncea, i-a trimis,

Pe doi discipoli, și le-a zis:

„Către cetate, să porniți;

Când veți intra, o să-ntâlniți,

De-ndată, un locuitor,

Cari duce apă-ntr-un ulcior.

Pe urma lui, voi să plecați,

14Iar unde intră el, intrați

Și spuneți-i stăpânului:

„Din partea-nvățătorului,

Venim la tine. El a zis

Să te-ntrebăm – când ne-a trimis –

„Care-i odaia pregătită –

Cea pentru oaspeți rânduită –

Unde să pot ca să cinez,

Și Paștele, să le serbez,

Cu ucenicii Mei?” El are

15Să vă dea camera cea mare.

Acolo, voi să așezați

Totul, și să ne așteptați.”

16Discipolii, cei doi, s-au dus

Și au făcut ce li s-a spus –

Pe acel om, ei l-au găsit

Și Paștele, le-au pregătit.

17Seara, cu ucenicii Lui,

Iisus, la casa omului,

Veni. În casă, a intrat

Și cu cei doisprezece-a stat

18În jurul mesei, iar apoi,

El le-a vorbit: „Unul, din voi,

O să Mă vândă.” S-au speriat

19Cu toții, și L-au întrebat –

Voind să știe fiecare –

„Doamne, nu sunt, cumva, eu, oare?”

20Privind în jurul Său, Iisus,

Le-a zâmbind blând și-apoi a spus:

„Cel care mâna-și va întinde

Cu Mine-n blid, Mă va și vinde.

21Să știți că Fiul omului –

Cum este scris – pe drumul Lui,

Va merge, către al Său țel.

Dar vai va fi de omu-acel,

Prin care, El este vândut! –

Mai bine nu s-ar fi născut!”

Cina cea de taină

22Iisus, o pâine, a luat;

După ce-a binecuvântat,

A frânt-o în bucăți mai mici,

Pe care-apoi, la ucenici,

Le-a dat, spunându-le: „Luați

Această pâine, și-o mâncați:

Acesta este trupul Meu.”

23Luând cupa, lui Dumnezeu,

I-a mulțumit, apoi le-a dat-o,

Iar ucenicii au luat-o

Și au băut, cu toți, pe rând,

Din mână-n mână, ea trecând.

24„Beți toți din ea”, le-a zis Iisus,

„E al Meu sânge. El e pus

Să întărească, pe pământ,

Acuma, noul legământ,

Și pentru mulți, va fi vărsat.

25Vă spun dar, cu adevărat,

Din rodul viței, n-am să beau

Până atunci când am să stau,

Să îl gust, nou – la Tatăl Meu –

În ceruri, sus, la Dumnezeu.”

Înștiințarea lui Petru

26După ce masa-au terminat,

Imnuri de laudă-au cântat,

Spre slava Domnului, în cor.

În Muntele Măslinilor,

Plecară-apoi. Ajungând sus,

27Pe culmea lui, Domnul le-a spus:

„Iată, vă dau, acum, de știre:

O pricină de poticnire,

În Mine, toți o să găsiți,

În astă noapte. Căci, să știți,

E scris: „Păstorul, îl voi bate,

Și risipite vor fi toate

Oile turmei.” Dar apoi,

28Voi învia și merge-voi,

‘Naintea voastră-n Galileea.”

29Petru a spus: „Chiar când aceia

Cari sunt prezenți, cu noi, aici” –

Și-a arătat spre ucenici –

„Se-mpiedică, n-am să-Ți găsesc

Pricini, ca să mă poticnesc!”

30Iisus i-a zis: „Adevărat

Îți spun: abia va fi cântat

Cocoșul, doar de două ori,

Iar tu, de Mine, de trei ori

Ai să te lepezi, când năpasta

Veni-va – chiar în noaptea asta!”

31Petru-a răspuns: „Și dacă mor,

Tot nu mă lepăd! Trădător,

Nu sunt, și știi aceasta, bine!

Nu mă voi lepăda, de Tine!”

Toți ucenici-au spus la fel:

Că nu s-or lepăda de El.

Ghetsimani

32Era un loc împrejmuit,

Ce Ghetsimani era numit.

Iisus a zis: „Aici să stați.

Plec să Mă rog. Voi, așteptați.”

33Cu El, pe Petru, l-a luat –

Ioan și Iacov, i-au urmat.

Deodată, S-a simțit mâhnit,

Căci întristarea L-a lovit

Și-n Sine, S-a înspăimântat.

34„Sufletu-Mi este apăsat” –

A zis Iisus – „de întristare.

Cuprins e de-o sfârșeală mare,

Și-abia mai poate să o poarte,

Căci supărarea e de moarte.

Voi trei, aicea, vreau să stați

Și-n rugăciune, să vegheați.”

35Apoi, puțin, S-a-ndepărtat

Și, la pământ, S-a aruncat,

Rugându-Se, de-i cu putință –

Și pe a Tatălui voință –

Să fie-ndepărtat, de El,

Paharul ceasului acel.

36În urmă, „Ava” a rostit –

„Tată” înseamnă tălmăcit –

„La Tine, toate-s cu putință!

Ascultă dar, a Mea dorință,

Și-ndepărtează ăst pahar,

De Mine – de Ți-e voia – dar,

Nu vrerea-Mi vreau să izbândească,

Ci voia Ta să se-mplinească!”

37El, rugăciunea, Și-a sfârșit

Și, la ai Săi, a revenit,

Dar ei dormeau. Când i-a văzut,

Lui Petru-i zise: „N-ai putut,

Să-nlături somnul, de la tine,

Un ceas doar, să veghezi, cu Mine?

38Fiți treji de-acuma, și vegheați!

Neîncetat, să vă rugați,

Să nu ajungeți să cădeți

În vreo ispită, căci vedeți

Ce mare-i râvna duhului

Și neputința trupului.”

39Apoi, iarăși, i-a părăsit,

Și-aceleași vorbe a rostit.

40S-a-ntors, din nou, și i-a aflat

Dormind, căci li s-a-ngreunat

Ochii, de somn. Când L-au văzut,

Nimic, să spună, n-au putut.

41A treia oară, a plecat

Și, Tatălui, I S-a rugat.

La ucenici, când a venit,

Pe toți, dormind, iar i-a găsit.

Atunci, le-a zis: „Acum, dormiți!

Puteți ca să vă odihniți!

Timpul, Fiului omului,

S-a împlinit, iar soarta Lui,

La păcătoși le este dată,

Și-n mâna lor e-ncredințată.

42Sculați! Al vost’ Învățător

E căutat, de vânzător!”

Prinderea lui Iisus

43Pe când Iisus, încă, vorbea,

Iuda, de ei, se-apropia –

De gloată însoțit – să-L lege.

Armați cu săbii și ciomege,

Gloata aceea de strânsură –

Toată acea adunătură –

Trimisă fost-a la Iisus,

De preoții cei mai de sus

Și de bătrânii lor, din sfat.

44Semn, vânzătorul le-a lăsat,

Celor care erau cu el:

„Învățătorul e Acel,

Pe care eu am să-L sărut.

Când vi-L fac, astfel, cunoscut,

Voi tăbărâți și-L înhățați!”

45Fiind urmat, de-ai săi fârtați,

De la distanță, de Iisus,

El s-a apropiat și-a spus:

„Învățătorule!” Apoi,

A mai făcut un pas sau doi,

În fața Lui s-a închinat

Și, pe obraz, L-a sărutat.

46Atunci, cei ce l-au însoțit

Pe Iuda, iute-au năvălit

Și, astfel, mâinile au pus,

În noaptea ‘ceea, pe Iisus.

Sub pază-n urmă, L-au legat.

47Un ucenic a încercat

Să-I sară-n ajutor. Grăbit,

Cu sabia, el l-a lovit

Pe omul cari aprope-a stat,

Și-atunci, urechea i-a tăiat

Chiar robului preotului.

48Iisus, celor din jurul Lui,

Care-L legară, le-a vorbit:

„Voi, după Mine, ați ieșit,

Armați cu săbii și ciomege,

Ca dup-un călcător de lege –

De parcă Eu sunt un tâlhar –

Ca să Mă prindeți. Uitați dar,

49Că-n toate zilele ședeam,

În Templu, unde învățam

Noroadele. Iată, mereu,

În al vost’ mijloc, am fost Eu,

Și totuși, nu M-ați arestat.

Toate, acum, s-au întâmplat,

Să se-mplinească ce s-a zis,

Și ce-n Scriptură a fost scris.”

50Toți ucenicii au fugit,

Lăsându-L singur, părăsit,

În mâna gloatei de tâlhari

Și-a preoților celor mari.

51În urma lui Iisus, mergea

Un tânăr, ce-și acoperea

Trupul, cu o bucată mare,

De in. Doar astă-nvelitoare

Avea, drept haină, omu-acel.

Când a fost prins, de gloată, el,

52Învelitoarea și-a lăsat

Și gol, cu fuga, a scăpat.

Iisus osândit de Sinedriu

53Gloata aceea, pe Iisus,

La marele preot, L-a dus.

Atunci, acolo, se aflau

Mulți cărturari; cu ei erau

Și vârstnicii norodului.

Toți așteptau venirea Lui.

54Petru, din umbră, L-a urmat.

Plin de curaj, el a intrat

În curțile preotului,

Șezând în jurul focului,

Cu-aprozii, să se încălzească.

55Toți căutau ca să găsească –

Preoți, bătrâni și cărturari –

Pe cineva – un martor – cari

O mincinoasă mărturie

Să facă și motiv să fie,

În contra lui Iisus, prin care,

Să poată-apoi, să Îl omoare.

Pe nimeni, însă, n-au găsit,

56Deși mulți martori le-au venit,

Pentru că tot ce se spunea

În contră-I, nu se potrivea.

57La urmă, s-a vădit să fie

Și-o mincinoasă mărturie,

Așa precum ei și-au dorit.

58Martori-au spus: „L-am auzit

Spunând că „Templul Domnului,

Făcut de mâna omului,

Doar în trei zile, pot să-l stric

Și iar, la loc, să îl ridic,

Cu mâini ce nu sunt omenești!”

Ce spuneți de-astfel de povești?”

59În tot ce au mărturisit,

Spusa nu li s-a potrivit.

60Atunci, din jilț, s-a ridicat

Marele preot și-a-ntrebat:

„I-auzi pe-acești oameni ce zic?

Tu nu ai, de răspuns, nimic?”

61O vorbă, nu a scos Iisus,

Iar preotul cel mare-a spus:

„Tu ești Hristosul, Te-ntreb eu?!

Ești Tu, Fiul lui Dumnezeu,

Al Celui binecuvântat?”

62„Da, sunt!” – zise Iisus, de-ndat’.

„De-acum Îl veți vedea, mereu –

La dreapta, lângă Dumnezeu –

Șezând, pe Fiul omului,

Ca dreaptă a puterii Lui!

Pe norii cerului, și voi

Îl veți vedea venind apoi.

Curând o să-L vedeți venind,

De slava-I mare, strălucind.”

63Marele preot s-a sculat

Și, hainele, și-a sfâșiat,

Strigând: „Nevoie, mai avem,

De martori, când martori suntem

64Chiar noi? Acum, L-am auzit!

În fața noastră, a hulit!

Cum vi se pare? Ce credeți?

Să-mi spuneți, ce părere-aveți?”

Atunci, cu toți, au hotărât,

Că trebuie-a fi omorât.

65Din sală, mulți au început

Să-L scuipe. Unii L-au bătut

Cu pumnii. Alții Îl loveau

Și, „Prorocește!”, Îi strigau.

După ce L-au batjocorit,

Aprozi-n palme, L-au primit.

Tăgăduirea lui Petru

66În astă vreme, Petru sta,

În curte, jos, și aștepta.

Când slujnica preotului,

Întâmplător, prin fața lui,

Trecut-a, l-a recunoscut

67Și-a zis: „Pe tine, te-am văzut,

Cu-Acel Nazarinean, Iisus!”

68Petru s-a lepădat și-a spus:

„N-am fost cu El! Nu știu ce spui!

Nu te-nțeleg! Nu-s omul Lui!”

A-ntors spatele, tuturor,

Și a ieșit iute-n pridvor.

Atunci, cocoșul a cântat.

69Slujnica a continuat

Să spună celor ce erau

Aolo strânși, și-o ascultau:

„Să știți că e precum v-am spus:

Și-acest om fost-a cu Iisus!”

70Petru, din nou, s-a lepădat,

Dar mulți din cei ce s-au aflat

Acolo-au zis: „Fără-ndoială,

Omul acesta ne înșeală!

Tu ești din ceata lui Iisus.

Chiar vorba-ți, iată, că te-a spus –

Vorbești la fel ca-n Galileea!

Dreptate a avut femeia!”

71Petru, atuncea, s-a jurat

Și-n urmă, s-a și blestemat:

„Nu Îl cunosc!”, însă, afară,

72Cântă, pentru a doua oară,

Cocoșul. Petru s-a trezit

Ca dintr-un vis: și-a amintit

Ce-a spus Iisus: „Adevărat

Îți zic: abia va fi cântat

Cocoșul, doar de două ori,

Iar tu, de Mine, de trei ori

Ai să te lepezi!” Întristat,

De remușcare măcinat,

Pentru tot ce s-a petrecut,

Petru, să plângă, a-nceput.