Iov 20 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

A doua cuvântare a lui Țofar

1Țofar e cel care-a urmat

Și-astfel, din nou, a cuvântat:

2„Iată, nu pot să mă ascund,

Căci de-al meu gând, să îți răspund,

Mă văd silit. Vreau să-ți vorbesc

Și nu pot să mă stăpânesc,

Că frământarea mea mă-mpinge,

Fără putința de-a o-nvinge.

3Mustrări aud, azi, de la tine,

Care mă umplu de rușine

Și din adâncul minții mele,

Duhul mă-mpinge ca, la ele,

Să îți răspund. Nu știi tu oare,

4De când e omul, cel rău are

5De biruință scurtă parte,

Și doar de bucurii deșarte,

De-o clipă, cel nelegiuit?

6Chiar dacă ar fi reușit

7Până la cer să se ridice,

Pieri-va, iar ceilalți vor zice,

Înspăimântați: „Unde e oare?”

8Precum un vis, el o să zboare

Și vor pieri ale lui șoapte

Ca și vedenia de noapte.

9Ochiul celui cari l-a văzut,

N-o să-l mai vadă. Locu-avut –

Locul în care viețuia

Cu-ai săi – nu îl va mai avea.

10Peste-ai săi fii – ca niște câini –

Săracii vin. Ale lor mâini

Vor da ‘napoi ce au răpit

11Cu sila. Va fi vlăguit,

Iar oasele-i îmbătrânite

Vor fi-n țărână-apoi, lungite.

12Răul ce-n gură l-a avut

Dulce era; el l-a ținut

Sub limbă și a căutat

Să-l mestece, neîncetat,

13Și-n cerul gurii l-a ascuns.

14Acuma însă, a ajuns

Ca tot ceea ce a mâncat,

În trup să-i fie preschimbat

Într-o otravă de aspidă.

15Ființa lui, foarte avidă

De bogății, va da-napoi

Tot ce-a-nghițit. Aflați dar voi

Că Dumnezeu, pe-aceste toate,

Din pântece, i le va scoate.

16Limba năpârci-o să-l ucidă,

Căci bea otravă de aspidă.

17În felu-acesta, cel rău piere

Făr’ a vedea râuri de miere –

Și nici de lapte – iar apoi,

18Ce-a câștigat, va da-napoi;

Din ceea ce a dobândit,

N-are folos, căci nevoit

Va fi ca tot ce a luat,

Să dea-ndărăt, ne-ntârziat.

Câștigul nu l-a fericit,

19Căci pe săraci i-a asuprit

Și-apoi să piară i-a lăsat;

Chiar casele, le-a dărâmat,

Însă nici una, n-a făcut.

20Fiindcă nu a cunoscut

Margini, în a lui lăcomie,

Scăpare, nicicând, n-o să fie,

Pentru ceea ce mai scump are.

21De lăcomia lui cea mare,

Nimic nu scapă; însă nu-i

Veșnică bunăstarea lui.

22Când se va crede mai bogat,

Atunci va fi mai strâmtorat;

Cei ticăloși au să se-adune

Și-n contra lui, toți se vor pune.

23Umplut va fi pântecul lui,

Doar cu mânia Domnului

Ce o să cadă peste el;

E săturat omul acel,

Doar cu săgeți. De s-a-ntâmplat,

24De-al armei fier să fi scăpat,

Arcul de-aramă-l va ajunge

Și cu săgeata-l va străpunge.

25De va-ncerca, din trup s-o smulgă,

Scântei și fiere o să-i curgă

Din rană. Va fi apucat

De spaima morții. S-au păstrat

26Nenorociri nenumărate,

Iar bogățiile-adunate

De el, iute sunt nimicite

Căci de-un foc mare-s mistuite.

Iar focul care le-a cuprins,

De nimeni nu a fost aprins;

El îl va arde pe cel rău,

Cu tot ce-a fost în cortul său.

27Cerul are să-i dezvelească

Păcatul. O să-l osândească

28Pământul. Tot ce-a dobândit,

Precum și-ntregul său venit,

Pieri-va-n ziua Domnului,

Atuncea când mânia Lui

Cădea-va peste cortul său.

29Aceasta-i soarta celui rău:

Iată ce i-a fost hărăzit,

Ce moștenire, a primit!”