Ieremia 33 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Cuvântul Domnului, plecat

Din ceruri, s-a înfățișat

A doua oară cu solia

Adusă pentru Ieremia,

Pe când era, încă, închis,

În curtea temniței, și-a zis:

2„Așa vorbește Domnul care

Va împlini astă lucrare,

Acela care o urzește

Și care o înfăptuiește,

Al cărui Nume e vestit

Căci, „Domnul”, El este numit:

3„Cheamă-Mă doar și-ți voi răspunde,

Căci nu am a Mă mai ascunde,

Ci îți voi spune lucruri cari

Ascunse se vădesc și mari.

Am să îți fac de cunoscut

Lucruri pe cari nu le-ai știut.

4Așa vorbește Domnul – Cel

Ce-i Dumnezeu în Israel –

De casele cele pe care

Cetatea voastră-acum le are,

De-mpărăteștile palate

Care, curând, vor fi surpate

Spre-a lăsa loc pentru oștire,

Pentru un șanț de întărire

Și pentru săbii, când va sta

5Gata pentru a înfrunta

Oștirile Haldeilor

Și când numărul morților,

Șanțul acela-l va umplea

Atunci când, în mânia Mea,

Îi voi lovi-n fața cetății,

Din pricină a răutății

Ce o arată, tot mereu,

Făcând, Fața să-Mi ascund Eu,

Căci voi întoarce al Meu spate,

Să nu privesc către cetate:

6Are să vină-o vreme-n care

Le voi aduce vindecare

Și sănătate. Un izvor,

Bogat și înviorător,

Le voi deschide, să le vie

Doar pace și credincioșie.

7Îi voi aduce înapoi

Pe cei ce sunt prinși de război

Din Iuda, iar apoi – la fel –

Pe cei ce sunt din Israel,

Pentru că vreau să-i așez iară,

Precum erau în a lor țară.

8Nelegiuirea săvârșită

O să le fie curățită,

Căci voi ierta al lor păcat

Prin care ei M-au supărat,

Prin care ei s-au răzvrătit

Și-n contra Mea s-au semețit.

9Când acea vreme o să vină,

Astă cetate va fi plină

De slavă și are să-Mi fie

O pricină de bucurie,

Printre popoarele ce sânt

Pe fața-ntregului pământ.

Ele afla-vor, cu mirare,

Despre tot binele pe care

Eu am să-l fac. Vor fi uimite

Și-au să rămână-ncremenite,

Când au să vadă fericirea

Ce o voi da și propășirea.”

10Așa vorbește Domnul: „Iară,

O să se-audă-n astă țară,

În vremile de mai târziu –

Chiar dacă ziceți că „pustiu

Are să fie-al ei pământ,

Căci dobitoace nu mai sânt

Pe-ntinsul lui și-asemenea,

Nici oameni nu vor mai putea

Să-l locuiască, niciodat’,

Căci în ruină e lăsat” –

Are să se audă iară,

În orice loc din astă țară –

Atât de-a lungul drumului

Ce-i al Ierusalimului,

Pe ulițele răsfirate

Cari în cetate sunt aflate,

Cât și-n cetățile pe care

Iuda, pe-al său cuprins, le are –

11Strigăte mari de bucurie

Și chiote de veselie.

Au să răsune-n orice casă

Cântec de mire și mireasă,

Precum și glasul celor care

Îndeamnă: „Dați laudă mare,

Celui ce-i Domn al oștilor,

Căci este bun și iertător,

Iar îndurarea Domnului

Ține în veacul veacului!”

Are să se audă, iară,

Și glasul celor cari, în țară,

Jertfe aduc de mulțumire;

O să răsune peste fire,

Iarăși, glasul poporului

Ce-aduce jertfe Domnului

În Templul Său cel minunat

Ce-i în Ierusalim aflat.

Căci voi aduce înapoi

Pe cei ce sunt prinși de război,

Pentru că vreau să-i așez iară,

Precum erau, în a lor țară.

Așa va fi, căci – negreșit –

Domnul e Cel care-a vorbit.”

12Domnul oștirilor a zis:

„Așa după cum am promis,

În acest loc ce e pustiu,

În vremile de mai târziu,

Păstorii au să locuiască

Și turmele-au să-și odihnească,

Lângă cetățile zidite

Pe munți, cari azi sunt părăsite.

13Cu turmele, ei au să vie

Și în cetăți de la câmpie,

În miazăzi, în Beniamin,

Precum și-n cele care țin

De a Ierusalimului

Cetate, stând în jurul lui.

Țara lui Iuad va avea,

Din nou, turme de oi, în ea,

Căci pe sub mâna celui care

Face a turmei numărare,

Va trece șirul oilor

Mânate de păstorii lor.

Așa va fi, căci – negreșit –

Domnul e Cel care-a vorbit.”

14Domnul a zis apoi: „Curând,

Are să vină ziua când

Am să-mplinesc cuvântul bun,

Pe care Eu, acum, îl spun,

Față de Iuda și – la fel –

Față de-ntregul Israel,

15Căci o Odraslă o să iasă,

Atunci, din a lui David casă.

Neprihănită va fi Ea

Și-n felu-acesta, va putea,

Dreptatea să o-nfăptuiască

Și judecata s-o-mplinească.

16Atuncea Iuda – negreșit –

Are să fie mântuit.

Ierusalimul va putea,

Parte de liniște-a avea

Și-l vor numi, în țara voastră,

„Domnul, neprihănirea noastră”.

17În ăst fel, Domnul a vorbit:

„Iată că David nu-i lipsit

De un urmaș care să vie

Pe al său scaun de domnie

Ce se găsește-n Israel.

18Leviții, preoții – la fel –

Fără urmași, în fața Mea,

Nicicând ei nu vor rămânea,

Arderi de tot să Îmi jertfească,

Tămâie să Îmi dăruiască

Și toate darurile care

Date se cer pentru mâncare,

Așa precum am poruncit

Și este, zilnic, rânduit!”

19Cuvântul Domnului s-a dus

La Ieremia și i-a spus:

20„Domnul a zis: „Dacă cumva,

Poate să rupă cineva,

Din lume, legământul Meu,

Pe care l-am încheiat Eu

Cu ziua și cu noaptea dar,

Spre a schimba al lor hotar,

Stricându-le din al lor rost

Să nu mai fie cum au fost,

21Atunci rup legământul Eu,

Făcut cu David, robul Meu,

Și-ai lui urmași n-au să mai fie

Pe scaunul cel de domnie.

Atunci, rup legământul Meu,

Pe care l-am încheiat Eu,

Cu cei care Îmi sunt preoți,

Precum și cu Leviții toți.

22Așa după cum aveți știre

Că e a cerului oștire

Ce nu poate fi numărată

Și-asemeni după cum se-arată

Nisipurile mărilor

Și ale țărmurilor lor –

Ce nici nu pot fi măsurate

De multe câte-s adunate –

Așa îl voi spori mereu,

Pe David – cari e rob al Meu –

Și pe Leviții care sânt

În slujba Mea, pe-acest pământ.”

23Cuvântul Domnului s-a dus

La Ieremia și i-a spus:

24„Dar, oare, nu ai auzit

Când oamenii au glăsuit

În acest fel: „Cu-adevărat,

Două familii a lăsat

Domnul, după ce le-a ales

Și dintre neamuri le-a cules?”

Oameni-aceștia dovedesc

Că foarte mult disprețuiesc

Poporul Meu. În ochii lor,

Ei nici măcar nu-s un popor.”

25Domnul, apoi, a cuvântat:

„Dacă Eu nu am încheiat

Un legământ cu zilele

Și-asemenea cu nopțile,

Cu cerurile câte sânt,

Precum și cu acest pământ,

26Atunci doar, lepăda-voi Eu,

Pe Iacov și pe robul Meu –

Pe David – și nu voi avea

Grijă, ca înaintea Mea,

Sămânța lor mereu să fie,

Pe scaunul cel de domnie

Ce-i al stăpânitorilor

Puși peste-al lui Avram popor,

Peste al lui Isac și apoi

Peste-al lui Iacov. Înapoi,

I-aduc pe cei ce se vădesc

Prinși de război și-i izbăvesc.

În acest fel, de mila Mea,

Parte – mereu – ei vor avea!”