Eclesiastul 6 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Averea și cinstea sunt tot deșertăciuni

1Un alt rău, am mai întâlnit:

2De pildă, un om a primit,

Din mâna Domnului, avere,

Bogății, slavă și putere,

Încât nimic nu-i mai lipsește

Din tot ce sufletu-i dorește.

Însă – precum am văzut eu –

Nu e lăsat, de Dumnezeu,

Să aibă și vreo bucurie

Din ele, căci are să vie

Străinul să le folosească

Și sufletul să-și veselească.

Și-aceasta e deșertăciune

Și-un rău, cum nu se poate spune.

3Chiar dacă mult omul trăiește

Și-o sută de copii va crește –

Oricât în zile ar spori

Și-averea i se va mări –

Dacă din ce a adunat,

Sufletu-i nu s-a bucurat

Și dacă nici parte nu are

Apoi măcar de-o-nmormântare,

Atunci este mai fericită

O stârpitură prăpădită,

Decât e cel cari a trudit;

4Căci stârpitura a pierit

La naștere chiar, iar apoi

S-a-ntors în beznă, înapoi,

5Dar soarele nu l-a văzut,

Lumina nu i-a cunoscut,

Fiind mai bine pentru ea,

Decât omului celuia.

6Și chiar de două mii de ani

Ar trăi el – având mulți bani

Și foarte mare bogăție –

Dacă nu are bucurie

Să poată a fi fericit,

La ce oare, i-a folosit?

Atent judecă și socoate:

Nu în acelaș’ loc, merg toate?

7E toată truda omului,

Doar în folosul gurii lui

Și totuși, pofta, niciodată,

Să și-o-mplinească, n-o să poată.

8Mă-ntreb: „Cel înțelept ce are,

Mai mult decât nebunul, oare?”

Sau ce folos a dobândit

Omul care-i nenorocit

De să se poarte a-nvățat,

Față de vii? Ce-a câștigat?

9Mai bine e – te rog să crezi –

Ceea ce tu, cu ochii, vezi,

Decât pofte neîmplinite

Și frământări mari, nesfârșite.

Ascultă dar, ce îți voi spune:

Și asta e deșertăciune,

Ca toate câte-s pe pământ.

E numai goană după vânt.

10Ce este omul? E știut,

De mult de tot, că e făcut

Din lut – faptul e întărit

De numele ce l-a primit –

Și n-o să poată, cu acel

Care-i mai tare decât el,

Vreodată, să se judece.

11Atuncea, mă întreb: de ce,

Deșertăciunea o sporește

Prin vorbele ce le rostește,

Dacă nici un folos nu are?

12Și cine, ce va fi sub soare,

Poate să-i spună omului,

Când se sfârșește viața lui?

Iar ca să facă ce e bine

Cât timp se ostenește, cine

Va ști și-l va-nvăța, vreodată,

În viețuirea lui deșartă?