1 Petru 2 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Acum, vă-ndemn să încercați,

Ca orice rău să-l lepădați;

Și orice prefăcătorie,

Pizmă, sau vicleșug, să fie

Înlăturate de la voi.

Iar orice clevetire-apoi,

S-o lepădați. Astfel, atunci,

2Asemenea ca niște prunci

Cari, de curând, născuți sunteți,

Lapte duhovnicesc, să vreți

A căpăta, să creșteți voi –

Prin el – spre mântuire-apoi,

3Dacă din Domnul, ați gustat

Și-n adevăr, voi ați aflat

Cât poate fi de bun. Astfel,

4Apropiați-vă de El,

De piatra vie, lepădată

De oameni, dar apreciată

Și-aleasă-n schimb, de Dumnezeu,

Și scumpă-n fața Lui, mereu.

5Ca niște pietre vii, și voi

Sunteți zidiți, formând apoi,

O casă, toți – duhovnicească.

Cu voi, o să se-alcătuiască

În urmă dar, o preoție

Cari sfântă trebuie să fie.

Jertfe duhovnicești apoi,

Va trebui s-aduceți voi,

Lui Dumnezeu – pe al Său plac –

Cari prin Iisus Hristos se fac.

6Căci prin Scriptură, ni s-a spus:

„Iată că în Sion am pus,

O piatră scumpă, minunată,

Aleasă, care-i așezată

În capul unghiului. Iar cine,

În El va crede, de rușine,

Nicicând, n-are a fi lăsat.”

7Această cinste vi s-a dat

Vouă, în dar, căci ați crezut!

Dar pentru cei care n-au vrut

Să creadă, „piatra lepădată

De toți zidarii, e luată,

Și-n urmă ea este adusă

Și-n capul unghiului, e pusă.”

8Iar ea – așa cum avem știre –

„O piatră e, de poticnire,

Și este-o stâncă de cădere.”

Ea-i pusă-acolo, la vedere,

Iar cei care se dovedesc

Necredincioși, se poticnesc,

De piatră, căci nu au crezut

Cuvântul, și – cum am văzut –

Ei, la aceasta-s rânduiți.

9Voi, însă, sunteți socotiți,

Drept o aleasă seminție,

O-mpărătească preoție;

Sunteți un neam de oameni, sfânt,

Poporul cari, de pe pământ,

Chiar Dumnezeu l-a câștigat,

Să fie-al Lui, neîncetat.

Mereu, voi trebuie să știți,

Ca lumi-ntregi să îi vestiți,

De lucrurile minunate,

Pe care, să le facă, poate,

Acela care v-a chemat,

Din hăul cel întunecat –

Din bezna cea de spaime plină –

La minunata Sa lumină;

10Pe voi, pe toți dar, fraților,

Pe voi cari n-ați fost un popor,

Însă acum sunteți, mereu,

Popor ales de Dumnezeu;

Pe voi, cari parte n-ați avut

De îndurare, și-ați văzut

Cum că acuma, vi s-a dat –

Căci îndurare-ați căpătat.

11Eu, prea iubiților, voiesc,

Pe voi, ca să vă sfătuiesc,

Asemeni unor călători,

Unor străini rătăcitori:

Necontenit, să vă feriți

De pofta firii, căci, să știți,

Că ea, mereu, este în noi,

Cu sufletul, într-un război.

12Purtare bună, să aveți,

Când, între Neamuri, voi sunteți,

Pentru ca-n tot ce vă vorbesc

De rele și v-asemuiesc

Cu cei ce rele fac, prin voi –

Prin faptul că ei văd apoi,

Că faceți bine, tot mereu –

Slavă să-I dea, lui Dumnezeu,

În ziua cercetării lor.

13Supuși fiți, stăpânirilor,

Care sunt omenești, mereu,

Așa cum cere Dumnezeu;

Și împăratului, să-i fiți

Supuși, pentru că el – cum știți –

Este înalt stăpânitor.

14Supuși fiți dregătorilor,

Căci ei, trimiși, sunt, de-mpărat,

Ca să vegheze, ne-ncetat,

Să-i pedepsească pe toți cei

Care fac răul, iar pe cei

Care doar bine-au săvârșit,

Să-i laude, necontenit.

15Căci iată, bunul Dumnezeu

Vrea, ca făcând bine mereu,

Voi, gura, să le-o astupați,

La toți acei – dragii mei frați –

Care s-au dovedit să fie

Neștiutori, plini de prostie.

16Ca oameni slobozi vă purtați,

Dar fără ca să preschimbați

Această slobozenie-n voi,

În haina răutăți-apoi;

Ci vreau să vă purtați, mereu,

Ca robi dar, ai lui Dumnezeu.

17Pe toți oamenii, să-i cinstiți.

Pe frați, doresc, să îi iubiți.

Teamă s-aveți – vă îndemn eu –

Necontenit, de Dumnezeu.

De-asemeni, trebuie să știți,

Ca, pe-mpărat, să îl cinstiți.

18Vă-ndemn pe voi dar, slugilor:

Supuși să fiți, stăpânilor,

Cu teamă, frică, ne-ncetat –

Nu doar celor ce-au arătat

Că-s buni și blânzi, necontenit,

Ci și celor ce-au dovedit

Că greu pot a fi mulțumiți.

19Căci e plăcut lucru – să știți –

Când omul suferă-ntristare,

Pentru cugetul său ce-l are

Față de Domnul, când curat

El este, și nevinovat.

20Într-adevăr, cum vă făliți,

Când cu răbdare suferiți

Palmele care le-ați primit,

Pentru un rău ce-ați săvârșit?

Dar iată, un lucru plăcut,

Lui Dumnezeu: când ați făcut,

Doar binele și-ați suferit

Și răbdători v-ați dovedit.

21Mai trebuie să știți, dragi frați,

Că la aceast-ați fost chemați.

Căci și Hristos a suferit,

Doar pentru voi, când a venit

În lume; iar în acest fel,

Aveți o pildă, de la El,

Ca suferind, să încercați,

Pe-ale Lui urme, să călcați.

22„El n-a făcut nici un păcat,

Iar vicleșug nu s-a aflat,

În gura Sa, când a vorbit.”

23Iar când era batjocorit,

El, batjocoritorilor,

N-a-ntors batjocurile lor.

Și-atunci când fost-a chinuit,

Amenințări, El n-a rostit,

Ci S-a supus, ascultător,

Doar dreptului Judecător.

24În al Său trup, El a purtat –

În acest fel – al nost’ păcat,

Pe lemnul crucii, ca apoi,

Morți, față de păcate, noi,

Pentru neprihănire-n veci,

Să viețuim de-acuma deci.

Prin ale Lui răni – nu uitați! –

Sunteți, acuma, vindecați.

25Așa precum sunt niște oi

Ce s-au pierdut, ați fost și voi.

Dar v-ați întors către Păstorul,

Episcopul – Priveghetorul –

Acela care se-ngrijește

Și, sufletele, vă păzește.”