Exodul 29 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Sfințirea preoților

1„Tu trebuie să îi sfințești,

Adică să îi pregătești

Pentru ca slujba preoțească

Să poată să o mplinească.

Ia un vițel și doi berbeci:

Fără cusur să fie. Deci,

2Din grâu, făină faci; să iasă

Din el, numai făină-aleasă,

Urmând să fie pregătite

Azimi și turte nedospite,

Ce cu ulei sunt frământate;

Să faci, pe lângă-aceste toate,

Apoi, plăcinte nedospite,

Numai cu untdelemn stropite.

3Apoi, în coș pune-le deci.

Vițelul și cei doi berbeci,

În coș, alăturea, să-i pui.

4Iei pe Aron și fiii lui

Și îi vei duce, de îndat’,

La ușa cortului – chemat

„Al întâlnirii” – după care

Cu apă-i speli, pe fiecare.

5Cu hainele ce-ai să le faci

Tu, pe Aron, ai să-l îmbraci.

Tunica-ntâi, pe el, s-o pui,

Cu mantia efodului.

Pune-i apoi, efodul dar,

Și să-i încingi – peste pieptar –

Frumos, brâul efodului.

6Vei așeza, pe capul lui,

Mitra. Apoi, în fața ei,

Va fi tabla sfințeniei.

7Uleiul care-i destinat

Ungerii lui, va fi turnat

Pe capul său. Apoi pe cei

8Care feciori îi sunt, îi iei,

Iar după ce ai să-i îmbraci

Cu tunici, iată ce-ai să faci:

9Să-ncingi pe-Aron și fiii lui,

Cu brâiele și să le pui

Scufii, pe capetele lor –

Pe capetele fiilor.

Astfel, slujba de preoție,

Veșnic, a lor are să fie.

Prin lege, ea le va fi dată,

Iar legea nu va fi schimbată,

Căci ea e veșnică, să știi.

Atunci Aron și ai săi fii

Au să Îmi fie-nchinați Mie

Și-Mi vor sluji în preoție.

10Vițelu-n fața cortului

Adu-l. Aron și fiii lui

Să-și pună mâinile pe el.

11Să-njunghii dar, vițelu-acel

Apoi, la ușa cortului.

12Lua-vei din sângele lui,

Cu al tău deget, după care,

Sânge să pui, pe fiecare

Din coarnele altarului.

Iar sângele vițelului,

În urmă, îl vei fi luat,

Pentru că trebuie vărsat

La ale-altarului picioare.

13Iată lucrarea următoare,

Care va fi făcută: taie

Grăsimea de pe măruntaie

Și-aceea a prapurului;

Să îi mai scoți, vițelului,

Rărunchii cu grăsimea lor.

Acestea toate-apoi fi-vor

Arse de focul din altar

Acolo-n fața voastră; iar

14Carnea, precum și pielea lui

Și baliga vițelului,

Vor trebui a fi luate –

Din tabără – și aruncate,

Afară-n urmă, într-un loc,

Unde ai să le arzi în foc.

Acest vițel înjunghiat,

O jertfă e, pentru păcat.

15Apoi, va trebui să treci

Să iei pe unul din berbeci.

Pe-Aron – și ai săi fii – i-adună,

Ca mâinile să și le pună

Cu toții, peste capul lui.

16Cu sângele berbecului –

Sânge ce-l vei fi l-ai adunat,

După ce fosta-njunghiat –

Ocol să dai altarului,

Ca să stropești în jurul lui.

17Berbecul, în bucăți, îl taie.

Să speli ale lui măruntaie

Și-apoi, picioarele. Le pui –

Pe toate – lângă capul lui.

Lângă bucățile tăiate,

Toate să fie așezate.

18Berbecul, îl vei arde tot,

Pe-altar, căci ardere de tot –

Ce pentru Domnu-i pregătită –

E el; e jertfă mistuită

De foc, și un miros plăcut,

Lui Dumnezeu, Îi e făcut.

19Pe celălalt berbec să-l iei

Și la Aron aduce-l-vei,

Căci pe capul berbecului,

El și cu toți feciorii lui,

Mâinile trebuiesc a-și pune.

20Să-l junghii și să se adune

Sângele lui. Apoi cu el,

Vei proceda în acest fel:

Urechea dreaptă așadar,

A lui Aron, e necesar

Unsă a fi, pe vârful ei,

Cu sânge de berbec. Să-i iei

Pe fiii săi și fă la fel,

Precum făcut-ai și cu el.

Apoi, pe degetul lor mare

Aflat la mâini și la picioare –

Din partea dreaptă deci – să pui

Din sângele berbecului.

Cu sângele rămas, te duci

Pân’ la altar și te apuci

Să dai ocol altarului

Și să stropești în jurul lui.

21Din sângele care-a stropit

Altarul – când l-ai ocolit –

Să iei apoi, să folosești

Ca pe Aron să îl stropești.

Stropește-i și pe fiii lui.

Cu sângele altarului,

Și pe veșminte să-i stropești.

Astfel, când ai ca să sfârșești,

Aron și cu feciorii lui

Închinați fi-vor, Domnului.

De-asemeni, hainele purtate

De ei, atunci, vor fi-nchinate.

22În urmă, iei grăsimea lui:

Să iei coada berbecului,

Și să mai iei grăsimea care,

Pe măruntaie, el o are;

Ia prapurul ficatului,

Ia și cei doi rărunchi ai lui,

Ia și grăsimea ce-i aflată

Pe ei, și să mai iei o spată –

Pe cea din dreapta; căci el are

A fi berbec de închinare,

Atunci, în slujba Domnului.

Aceasta e menirea lui.

23Din coș, o turtă cu ulei,

Precum și-o pâine, ai să iei;

Ia și-o plăcintă, totodat’;

Apoi, mai trebui luat,

Azimi, din cele ce le pui

A fi-nchinate Domnului.

24În mâna lui Aron – pe toate

Acestea, câte-au fost luate –

Va trebui ca să le pui,

Și-n mâinile fiilor lui.

Când ele fi-vor înmânate,

Vor trebui ca legănate –

Mai înainte – ca să fie,

Căci toți vor trebui să știe

Că darul care I-a fost dat

Lui Dumnezeu, e legănat.

25Apoi, tu ia-le acel dar

Și-n urmă, arde-l pe altar

De-asupra arderii de tot.

Această jertfă, o socot

A fi o jertfă mistuită

De foc, și bine e primită

De Dumnezeu, căci a făcut –

În față-I – un miros plăcut.

26Apoi, de la berbecul care

Slujit-a pentru închinare –

Atunci, în slujba Domnului –

Pentru Aron și fiii lui,

Pieptul va trebui luat

Ca și un dar ce-i legănat.

Acesta trebuie să fie

Partea care-ți revine ție.

27Pieptul va trebui sfințit,

Căci la-nchinare a slujit –

Pentru Aron și fiii lui –

În preoția Domnului.

Spata care a fost luată

De la berbec, înfățișată

Va fi-naintea Domnului,

Prin ridicare-n fața Lui,

După ce-ntâi a fost sfințită.

28Cu pieptul, fi-va dăruită

Ea, lui Aron; de-asemenea,

Fiii săi dreptul vor avea,

Mereu, la părțile acele.

Prin lege, le sunt date ele.

În Israel, se înțelege,

Că veșnică e astă lege.

Aceasta e o jertfă care

Adusă e, prin ridicare.

Din jertfele de mulțumire,

Ce le aduceți, s-aveți știre

Că asta-i partea Domnului,

Care I se cuvine Lui.

29Iată ce trebuie făcut

Cu hainele ce le-a avut

Aron, când el n-o să mai fie:

Aceste straie – cum se știe –

Nu sunt precum alte veșminte,

Pentru că ele-s haine sfinte.

De-aceea, ele vor fi date

Fiilor lui, spre-a fi purtate,

Când unși vor fi – asemeni lui –

Ca să slujească Domnului.

30Deci șapte zile încheiate,

Veșmintele vor fi purtate

De fiul care o să-i fie

Urmaș apoi, la preoție,

Intrând în cortul denumit

„Al întâlnirii”, pregătit

Ca să slujească Domnului,

În locul sfânt, ca tatăl lui.

31În urmă, iei berbecul care

L-ai folosit pentru-nchinare

În slujba Domnului, și pui

Ca să se fiarbă carnea lui,

Într-un loc sfânt. Apoi, luată

32Are să fie ea și dată

Pentru Aron și fiii lui,

Care, în ușa cortului,

Au s-o mănânce, însoțită

De pâinea ce-a fost pregătită

Anume, și a fost adusă

La cort, pentru a fi-n coș pusă.

33Ei să mănânce, negreșit,

Tot ceea ce a fost slujit

Pentru această ispășire.

Așa vor duce la-mplinire

Totul, și fi-vor închinați

În slujbă; Astfel așezați,

După ce fost-au pregătiți,

Ei au să fie și sfințiți.

Din carnea ‘ceea, nimenea –

Parte – nicicând, nu va avea.

34Iar dacă întâmpla-se-va

Că până-n zori rămâne-va

Ceva, din carnea folosită,

Din pâinea ce-a fost pregătită

Pentru-nchinare-n slujbă, voi,

În foc veți arde-o, mai apoi.

Să n-o mănânce nimenea,

Pentru că lucru sfânt e ea.

35Tu să urmezi tot, negreșit,

Așa precum am poruncit

Despre Aron și fiii lui,

Ca ei, în slujba Domnului,

Să fie – astfel – așezați.

Până când fi-vor închinați,

Ai șapte zile, ia aminte,

Să pregătești tot, înainte.

36În fiecare zi, să ai

Câte-un vițel pe cari să-l dai,

Mereu, jertfă pentru păcat

Și ispășire totodat’.

Așa, altaru-l curățești

Și-apoi, ungându-l, îl sfințești.

37În șapte zile așadar,

Faci ispășiri pentru altar

Și îl sfințești, necontenit,

Ca el să fie prea sfințit.

Sfințit va fi atuncea dar,

Cel ce se-atinge de altar.”

Jertfa necurmată

38„Iată ce trebuie jertfit

Pe-altar apoi, necontenit:

Doi miei de-un an Îmi vei fi dat,

Ca jertfă, zilnic, necurmat.

39Un miel, în zori, va fi jertfit,

Iar altul seara, negreșit.

40Când îi aduci pe cei doi miei,

A zecea parte ai să iei

Apoi, tu, dintr-o efă care

Va fi din a făinii floare.

Un sfert de hin, vreau să mai iei

(Deci cam trei litri) de ulei

Cari din măsline e făcut

Și care, drojdii, n-a avut.

Făina mai întâi luată,

Cu-acesta fi-va frământată.

La urmă vei aduce vin,

Care va fi un sfert de hin,

Iar jertfa pentru băutură,

Mereu, va fi-n astă măsură.

Deci toate-acestea să le iei

Și să le-aduci, cu cei doi miei.

41Al doilea miel ai să-l jertfești

Pe seară, și-ai să pregătești

Jertfa știută, din mâncare

Și totodată, jertfa care

S-a hotărât, de băutură.

Ele să fie – ca măsură –

Asemeni celor pregătite

În zori, pentru a fi jertfite.

Aceste jertfe – la un loc –

E jertfa mistuită-n foc,

Cari pentru Domnul s-a făcut

Și-I este de-un miros plăcut.

42Această ardere de tot

E necurmată și socot

Cum că ai voști’ urmași, mereu,

Au să o dea, la cortul Meu –

În fața ușii cortului,

Pusă-naintea Domnului.

Acolo, am să Mă-ntâlnesc

Cu voi, și am să îți vorbesc.

43Locul acela, negreșit,

De slava Mea, va fi sfințit,

Pentru că Eu, în locu-acel,

Mă întâlnesc cu Israel.

44Am să sfințesc cortul numit

„Al întâlnirii” și, sfințit,

Va fi altarul cortului,

Precum și-Aron și fiii lui

Care, în slujbă-Mi vor fi toți,

Sfințiți fiind ca și preoți.

45În mijlocul lui Israel,

Eu am să locuiesc. Astfel

Poporului, am să-i fiu Eu,

Atuncea, Domn și Dumnezeu.

46Cunoaște-va acest popor,

Că Domnul Dumnezeul lor

Sunt Eu, Cel care am venit

Și, din Egipt, l-am izbăvit.

Cu-acest popor, Eu Îmi doresc –

Acuma – ca să locuiesc.

Sunt Domnul, Dumnezeul lor –

Al fiilor ăstui popor.”