Isaia 11 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Știu, o Odraslă o să vină,

Chiar din a lui Isai tulpină,

Căci a lui rădăcină, iar,

Are să deie un Vlăstar.

2Al Domnului Duh va veni

Și-asupră-I se va odihni.

Va fi un duh de-nțelepciune.

Pricepere o să adune,

Căci duh de sfat are să fie

De cunoștință și tărie,

De frică de Cel cari mereu

E-adevăratul Dumnezeu.

3Atunci, toată plăcerea Lui

Va fi doar frica Domnului.

Va judeca pe fiecare,

Dar nu după înfățișare –

Nici după cele auzite –

Ci judecățile rostite

4Vor fi făcute cu dreptate.

Săracii țării au să cate

Dreptatea Lui. Cei oropsiți

Și cei ce sunt nenorociți,

Neprihănire-o să găsească

În tot ce o să hotărască.

De-al Său cuvânt va fi lovit

Întreg pământul, negreșit,

Și-n urmă, cu a Lui suflare,

Va nimici pe-acela care

A fi om rău se dovedește.

5Neprihănirea învelește

Coapsele Sale și-o să fie

Încins doar cu credincioșie.

6Lupul – atunci – o să trăiască

Cu mielul; are să-și găsească,

Culcuș, pardosul fioros,

Chiar lângă iedul cel fricos.

Puii de lei – iată – se-adună

Stând cu vițeii împreună.

Cu vitele cele-ngrășate

Care sunt pe pășuni aflate,

Au să se strângă, pe imaș,

Sub mâna unui copilaș.

7Ursoaica are să se-adune

Cu vaca. Puii și-i va pune

Lângă viței a se culca,

Iar leul, paie, va mânca

Asemeni boului. La fel,

8Pruncul de țâță, mititel,

Chiar lângă borta cea pe care,

Năpârca – adăpost – o are,

O să se joace liniștit,

Căci de primejdii e ferit.

Copilul proaspăt înțărcat –

Atuncea – își va fi băgat

Mânuța lui, în vizuină

La basilic. Când au să vină

9Acele timpuri, să se știe

Că nici un rău n-o să mai fie.

Pe al Meu munte va fi pace

Și pagubă nu se va face,

Căci plin, pământul Domnului,

Va fi, de cunoștința Lui,

La fel precum fundul de mare

Cunoaște apa cea pe care

O poartă pe spinarea lui.

10La împlinirea timpului,

Vlăstarul – care o să vie

De la Isai – are să fie

Ca și un steag, pentru popoare,

Iar neamurile, de sub soare,

Se vor întoarce și-au să vie,

Grabnic, la El, cu bucurie,

Căci slava fi-va locu-n care,

Vlăstarul locuință-și are.

11În vremea ‘ceea, bunăoară,

Domnul – pentru a doua oară –

Mâna-Și va-ntinde, căci va vrea,

Răscumpărare, ca să dea –

Atunci – pentru o rămășiță

Din a poporului Său viță

Cari în Egipt e-mprăștiată

Sau cari în Patros e aflată,

Elam, Șinear, Asiria,

Hamat și Etiopia,

Ori în acele-ostroave care

Se află risipite-n mare.

12Un steag are să-nalțe El,

Pentru popoare și, la fel,

Pentru cei cari sunt surghiuniți

Din Israel. Cei risipiți,

Care dintre-ai lui Iuda sânt,

Din patru colțuri de pământ

Strânși au să fie, iar apoi,

Vor fi aduși toți, înapoi.

13Va înceta pizma pe care

Neamul lui Efraim o are,

Iar cei care se dovedesc

Cum că pe Iuda-l dușmănesc,

Atuncea fi-vor pedepsiți

Și au să fie nimiciți.

Pe Iuda, Efraim – gelos –

N-o să mai fie, ne-ndoios,

Pentru că nu o să mai fie,

Între aceștia, dușmănie.

14Iuda și Efraim apoi,

În zbor vor merge amândoi.

Pe umăr de Filistean puși,

Către apus ei vor fi duși.

Apoi o să îi jefuiască

Pe cei cari au să locuiască

În Răsărit. Edom, și el –

Alături de Moab, la fel –

Pradă vor fi mâinilor lor.

Poporul Amoniților,

Sub stăpânirea lor adus

Atuncea, le va fi supus.

15Limba de mare – cari aflată

E în Egipt – va fi secată

De către brațul Domnului.

O să-Și ridice mâna Lui,

Asupra Râului, să-l taie

Apoi, în șapte mici pâraie,

Pe care va putea poporul

Ca să le treacă cu piciorul;

Căci toți oamenii adunați

Vor putea trece încălțati

Prin ape, când are să taie

Chiar Domnul, Râul, în pâraie.

16Astfel, va fi un drum pe care

Doar rămășița, ce o are

Poporul Domnului, va trece,

Când va veni vremea să plece

Aceia cari se mai vădeau

Că în Asiria erau.

Atunci se va-ntâmpla la fel

Cum s-a-ntâmplat cu Israel,

Când de la Egipteni din țară,

De Domnul a fost scos afară.