Ioan 16 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Prigonirea ucenicilor

1„De-aceste lucruri, v-am vorbit,

Ca un prilej de poticnit –

Sau de cădere – nu cumva,

Să fie, pentru voi, cândva.

2Din sinagogi, fără vreo vină

Veți fi goniți; ba o să vină

Vremea, când crede-va oricine,

Că dacă vă ucide-i bine,

Că el, o slujbă, a adus,

Lui Dumnezeu, când v-a răpus.

3Se vor purta, astfel, cu voi,

Căci nu Ne-au cunoscut, pe Noi –

Nici pe-al Meu Tată, nici pe Mine.

4V-am spus tot, ca atunci, când vine

Ceasul, ca să se împlinească,

Acestea să vă amintească,

De toate câte v-am vorbit.

Totul nu v-am destăinuit,

De la-nceput, pentru că Eu

Eram, atunci, cu voi, mereu.”

Lucrarea Mângâietorului

5„Acum, Mă duc, precum v-am zis,

La Cel ce-n lume M-a trimis;

Și nimeni nu M-a întrebat:

„Unde Te duci?” V-am arătat,

6Aceste lucruri, și-am văzut

Că, întristarea v-a umplut.

7Vă spun, că pentru voi, mai bine,

Este să plec, căci atunci vine

Mângâietorul. Dacă Eu

Nu voi pleca la Tatăl Meu,

Mângâietorul pomenit

Nu o să vină. Negreșit,

Eu plec din lume, dar apoi,

Degrabă, Îl trimit la voi.

8Atunci când El are să vină,

Va dovedi, a lumii vină,

Făcând, la păcat, referire,

Precum și la neprihănire,

Iar, mai apoi, la judecată.

9Referitor la păcat, iată:

Nu crede-n Mine, nicidecum.

10Despre neprihănire-acum:

La Tatăl Meu, Eu pleca-voi

Și nu Mă veți mai vedea voi.

11Referitor la judecată:

Acel ce peste lumea toată

Este stăpân, e judecat.

12De nu v-ar fi greu de purtat,

V-aș spune multe. Dar când vine

13Mângâietorul, de la Mine –

Duhul Acel de adevăr –

Vă va conduce-ntr-adevăr;

El, de la El, n-o să vorbească,

Ci o să vă destăinuiască

Lucrări, de El doar, auzite.

Astfel, vă sunt descoperite

Lucrări fără asemănare –

Adică cele viitoare.

14El are să Mă proslăvească,

Pentru că o să folosească

Din ce-i al Meu și, pentru voi,

El va descoperi, apoi.

15Ce are Tatăl, este-al Meu:

Tocmai de-aceea, am zis Eu,

Că ia din ce-i al Meu, și-apoi,

Descoperi-va, pentru voi.”

Întristarea prefăcută în bucurie

16„Peste puțin, n-o să puteți,

Pe Mine, să Mă mai vedeți;

Puțin, însă, va trece-apoi

Și iarăși, Mă veți vedea voi;

Căci, așa cum v-am spus mereu,

Am să Mă duc, la Tatăl Meu.

17Mulți ucenici s-au întrebat:

„Vorbele Lui, ce-au însemnat:

„Peste puțin, nu veți putea

Pe Mine, a Mă mai vedea”,

„Peste puțin, o să puteți

Ca iarăș’, voi să Mă vedeți”,

Sau „Pentru că, la Tatăl Meu,

Va trebui să Mă duc Eu”?”

18Ei au zis, deci: „Ce însemnează

„Peste puțin timp”? Ce urmează?

Ce vrea să spună?” Dar, Iisus

19Le-a cunoscut gândul și-a spus:

„Oare de ce, vă frământați?

Ce însemnează – vă-ntrebați –

Cuvintele: „N-o să puteți,

Peste puțin, să Mă vedeți”

Sau „Apoi iarăș’ veți putea,

Peste puțin, a Mă vedea”?

20Când voi o să vă tânguiți

Și când veți plânge-amar, să știți,

Că lumea bucura-se-va.

Nu vă-ntristați, de-așa ceva,

Căci preschimbată o să fie

Tristețea voastră-n bucurie.

21Femeia, cari trebuie-a naște,

Când simte ce dureri o paște,

Se întristează, negreșit,

Pentru că ceasul i-a sosit.

Însă, după ce a născut,

După ce, pruncul, și-a văzut,

De suferință, nu mai știe,

Căci plină e, de bucurie,

Că s-a născut un om, pe lume.

22La fel e și cu voi, și-anume:

Acuma, sunteți întristați,

Dar iar, o să vă bucurați,

Căci Eu, din nou, vă voi vedea

Și-atunci, nimeni nu va putea

Răpi, a voastră bucurie.

23Când ziua ‘ceea o să vie,

Nimic n-o să Mă întrebați.

Orice veți cere, căpătați,

De la al Meu Tată, mereu –

Când cereți, în Numele Meu.

24Până acuma, n-ați cerut,

Căci voi, pe Mine, M-ați avut,

Aici; dar cereți, ca să fie,

Astfel, a voastră bucurie,

Deplină, când o să primiți,

În al Meu Nume, ce doriți.”

Cuvinte de rămas bun

25„Acum, în pilde, v-am vorbit,

Dar vine-un ceas, când, deslușit –

De Tatăl – vă voi vorbi Eu.

26Atuncea, în Numele Meu,

Voi o să cereți, dar vă zic,

Că n-am să-L rog, pentru nimic,

27Pe Tatăl Meu, căci vă iubește

El Însuși, și vă dăruiește

Ce vreți, pentru că M-ați iubit

Și ați crezut că am venit,

Chiar de la Domnul Dumnezeu.

28Venit-am, de la Tatăl Meu,

Și-n astă lume, am intrat.

Curând, lumea, voi fi lăsat

Și-am să Mă-ntorc la al Meu Tată.”

29Toți ucenicii au zis: „Iată,

Acuma, foarte deslușit,

Fără vreo pildă, ne-ai vorbit.

30Noi știm că toate, Tu le știi,

Că n-ai nevoie ca să fii,

De către nimeni, întrebat.

Acum, credem că ești plecat,

Chiar de la Domnul Dumnezeu.”

31„Credeți, acum, ce am spus Eu?”,

A întrebat Iisus. „Să știți,

32Că vine-un ceas, când, risipiți,

Veți fi cu toții, primprejur,

La ale voastre și – singur –

Mă veți lăsa voi; însă Eu

Nu-s singur – sunt cu Tatăl Meu.

33V-am spus acestea, să puteți,

În Mine, pace, să aveți.

În lume, multe veți păți –

Necazuri vă vor încolți –

Dar îndrăzniți, necontenit,

Căci Eu, lumea, am biruit.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help