Neemia 4 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Lucrările urmează

1Când auzit-a Sambalat,

Că noi zidim, s-a mâniat

Și și-a bătut joc de toți cei

Cari se vădeau a fi Iudei.

2El zise-n fața tuturor

Fraților lui și-a oștilor

Cari sunt ale Samariei:

„La ce lucrează-acești Iudei

Nepricepuți? Le-ngăduiți

De a lucra nestingheriți?

Credeți că, jertfe, vor aduce?

Sau credeți că au să apuce

Să termine ce-au început?

Zidul va fi, din nou, făcut?

Credeți, cumva, că vor putea

Acești Iudei, viață, să dea

Acelor pietre dărâmate,

Arse de foc și-nmormântate

Sub praful care s-a stârnit

Și care-acum le-a învelit?”

3Îndată, Tobia – cel care

E Amonit – răspunse, tare:

Să îi lăsăm ca să zidească!

Zidul o să se prăbușească!

De trece vulpea peste el,

Se năruie zidul acel!”

4Doamne, ascultă cum vorbesc

Și-n ce fel ne batjocoresc!

Întreg valul ocărilor

Trimite-l Doamne-asupra lor

Și pe-un pământ străin să fie

Luați și duși în grea robie!

5Greșeala lor nu o ierta

Și nu șterge, din fața Ta,

Păcatul ce l-au săvârșit,

Pentru că ei i-au necăjit

Pe-aceia care se trudesc,

Din greu, și zidu-l construiesc!”

6În felu-acesta am muncit,

Iar zidul fost-a isprăvit

Pe jumătate de-nălțat,

Față de cât a fost odat’.

Poporul care-a construit,

Cu râvnă mare a muncit.

7Dar Sambalat, cu Tobia,

Cu-Arabii și de-asemenea

Cu cei ce fost-au Amoniți

Și cu cei cari sunt Asdodiți

Se supărară foarte tare

Când auziră vești, prin care

Li se spunea că zidul crește,

Că zi de zi, el se sporește

Și că poporu-i în măsură

Să dreagă orișice spărtură.

8În urmă, ei se sfătuiră

Și spre Ierusalim porniră,

Gândind cu toți să se adune

Spre a-i aduce stricăciune.

9Lui Dumnezeu, noi ne-am rugat

Și-apoi o strajă-am așezat,

Cari trebuia să ne păzească

De năvălirea mișelească.

10În vremea când se petrecea

Lucrul acest, Iuda zicea:

„Puterile acelor care

Poartă poveri fără-ncetare,

Din zi în zi slăbesc și-apoi

Spărturi sunt multe. Astfel, noi

Nu vom putea să isprăvim

Zidul pe care-l construim.”

11Vrăjmașii noștri se-nmulțeau

Și de mânie plini ziceau:

„Ne va vedea acel popor,

Când vom sosi-naintea lor.

Asupra lor vom tăbărî,

În iureș, îi vom omorî

Și-n acest fel vom face noi,

Lucrarea să-nceteze-apoi.”

12Însă, alăturea de ei,

Au locuit și mulți Iudei.

Aceștia, grabnic, au venit –

De zece ori – și ne-au vestit

Despre ce planuri ei aveau

Și prin ce locuri plănuiau

Ca să pătrundă pân’ la noi.

13Aflând acestea mai apoi,

Pe toți i-am rânduit de-ndat’.

După familii așezat,

Poporul fost-a răspândit

Pe lângă ziduri, pregătit

Pentru război. Unii aveau

Arcuri, iar alții mânuiau

Săbii și suliți. Mulți din ei –

Deci dintre oamenii acei –

Pe lângă zid s-au înșirat,

În locul ce s-a arătat

A fi cel mai de jos. Apoi,

Alți oameni, gata de război,

Șezură-n locurile cari

Se dovedeau a fi mai tari.

14Atunci, m-am dus la dregători,

La cei mai mari conducători,

La celălalt popor aflat

Acolo, și am cuvântat:

„Să nu vă temeți! Fiecare,

De Dumnezeul nostru mare,

Să-și amintească! Să luptați

Pentru familii, pentru frați,

Pentru-ale voastre case-apoi!”

15Vrăjmașii au aflat că noi

Știm tot ceea ce-au pregătit,

Iar Dumnezeu le-a nimicit

Planul făcut. Atuncea, noi

Mers-am la lucru, înapoi,

Să facem zidul, la cetate.

16Din ziua ‘ceea, jumătate –

Dintre-ai mei oameni – construiau,

Iar ceilalți – care arme-aveau –

Stăteau de veghe. Au avut

Suliți și platoșe și scut,

Precum și arcuri. Ei erau

Conduși de cei ce se vădeau

Drept căpetenii, dintre cei

Care, de neam, au fost Iudei.

17Aceia care construiau

Sau cei care poveri duceau,

Cu arma-n mână au muncit,

Atunci când zidu-au construit.

18Deci fiecare își ținea,

La brâu – încinsă – sabia,

Iar trâmbițașul, ne-ncetat,

Numai în preajma mea a stat.

19Am mers, din nou, la dregători,

La cei mai mari conducători,

La celălalt popor – aflat

Acolo – și am cuvântat:

„Lucrarea-i mare, precum știți,

Iar noi suntem, toți, risipiți

Pe zid și suntem depărtați

Unii de alții. Deci, dragi frați,

20Când trâmbița o auziți,

Grabnic, la mine să veniți.

Nicicând să n-aveți teamă voi,

Căci Domnul luptă pentru noi!”

21Astfel, lucrat-am la cetate,

Căci dintre noi, o jumătate,

Cu sulița în mâini a stat,

Din zori, până pe înserat.

22În vremea ‘ceea, eu m-am dus

Și oamenilor mei le-am spus:

„Noaptea, voiesc ca să vegheați

Și la Ierusalim să stați.

Straje să facă fiecare,

Cu slujitorul ce îl are,

Iar când se face ziuă-apoi,

O să muncim, la ziduri, noi.”

23De straie, nu ne-am dezbrăcat,

Nici eu, nici cei ce m-au urmat,

Nici cei ce-n slujba mea erau

Și nici cei care se aflau

Atuncea, sub porunca mea.

Dacă, la apă, trebuia

Să meargă omul, ne-apărat,

El se ducea doar înarmat.