Matei 12 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Spicele și ziua Sabatului

1Iisus, în ziua de Sabat,

De ucenicii Săi urmat,

Un lan de grâu a străbătut;

Iar ucenici-au început

De-au smuls spice și le-au mâncat.

2Când Farisei-au observat

Lucrul acesta, la Iisus,

S-au dus, degrabă, și I-au spus:

„Știi, oare, ce s-a întâmplat,

În ziua asta, de Sabat?

Discipoli-ți au săvârșit

Un lucru neîngăduit!”

3Iisus răspunse: „N-ați văzut

Ceea ce David a făcut

Atuncea când a flămânzit?

4Fără a-i fi îngăduit,

Pâinile-acelea le-a mâncat –

Tocmai pe-acelea le-a luat –

Aflate-n Casa Domnului

Spre punere-naintea Lui,

Deși doar preoții puteau

Ca să le ia, căci drept aveau.

5Din Lege, încă, n-ați aflat

Cum că Sabatul e călcat,

În Templu, de preoți? Știați?

Și totuși, sunt nevinovați.

6Aici, însă, e Unul care

E – decât Templu – mult mai mare.

7De-ați fi știut – Eu Mă gândesc –

Ce-a însemnat „Milă voiesc,

Nu jertfă”, n-ați mai fi vorbit

Astfel, și n-ați fi osândit

Pe-acești sărmani nevinovați.

8Acuma, vreau ca să aflați

Faptul că Fiul omului,

E Domn și al Sabatului!”

Omul cu mâna uscată

9Iisus, în urmă, a plecat

Și-n sinagogă a intrat.

10Era acolo-n acea dată,

Un om ce-avea mâna uscată.

Ei – Fariseii – ca să poată,

Pe Domnul, vinovat să-L scoată,

Cu vicleșug, L-au întrebat:

„Ce crezi, în ziua de Sabat,

E-ngăduit să Te-ostenești,

Bolnavii să-I tămăduiești?”

11„Cine-i omul acela care” –

A zis Iisus – „de-o oaie are,

Și de cumva, s-a întâmplat

Să-i cadă-n ziua de Sabat,

În groapă, să n-o scoată-afară?

12Spuneți-Mi voi, atuncea, dară:

Omul nu e mai prețuit

Decât e oaia?… Negreșit,

Poți face bine, în Sabat.”

13Apoi, pe-acel om, L-a chemat

Și-a zis: „Întinde-ți mâna!” El,

A-ntins-o, și-a ajuns la fel

Ca cealaltă – s-a vindecat –

14Iar Fariseii L-au lăsat;

Afară, după ce-au ieșit,

Să-L piardă, ei s-au sfătuit.

Iisus Robul Domnului

15Iisus, ca unul ce știa

Pe fiecare ce gândea,

Din locu-acela, a plecat.

Multe noroade L-au urmat.

Pe mulți, El i-a tămăduit

16Și, înadins, le-a poruncit

Să nu Îl facă cunoscut,

Până când tot va fi făcut

17Spre-a se-mplini ce a fost scris

Și prin Isaia este zis:

18„Iată, Acesta-I Robul Meu,

Pe care-acum L-am ales Eu.

El este Fiul Preaiubit.

În El, sufletu-Mi a găsit

Plăcerea. De aceea, Eu

Torn, peste El, din Duhul Meu.

El va vesti, Neamurilor,

Sosirea judecății lor.

19Cu nimeni, nu se va certa;

Pe uliți, nu-I va asculta

Nimenea glasul; de cumva,

20O trestie afla-se-va,

Cari este ruptă, n-o va frânge.

Fitilul fumegând, nu-l stinge,

Ci face tot ce trebuiește,

Pân’ judecata biruiește;

21Iar Neamurile, de pe lume,

Nădejde au, în al Său Nume.”

Îndrăcitul mut și orb – Păcatul împotriva Duhului Sfânt

22Un om – mut, orb și îndrăcit –

A fost adus. Tămăduit,

Omul acela a plecat,

23De la Iisus. S-au minunat

Noroadele, de-așa ceva,

Și-au zis: „Acesta, nu cumva,

E chiar al lui David fecior?”

24Mulți Farisei, la rândul lor,

Au spus: „Omul Acesta poate,

Cu Belzebul, dracii, a-i scoate –

Desigur, doar cu domnul lor!”

Atuncea, Fariseilor,

25Iisus le-a zis: „O-mpărăție,

Când dezbinată o să fie

În contră-i, fi-va pustiită.

De-asemeni, fi-va nimicită

Cetatea, casa dezbinată,

Și împotrivă-și ridicată.

26Satan, când pe Satan l-a dat

Afară, este dezbinat

Și-atunci, a lui împărăție

Nu va putea să se menție.

27De scot Eu, cu Satan, vreun drac,

Atunci, ai voștri fii, cum fac?

De-aceea, ai voștri feciori

Fi-vor ai voști’ judecători.

28Dar, dacă dracii, îi scot Eu,

Având Duhul Lui Dumnezeu,

E semn că-mpărăția Lui –

Împărăția Domnului –

La voi, acuma, a venit.

29Cum fi-va, oare, jefuit

Cel tare, când e atacat,

Dacă, întâi, n-a fost legat?

30Cel care nu este cu Mine,

E împotriva Mea, iar cine

N-a strâns cu Mine, dovedește

Că el, de fapt, doar risipește.

31Iată, vă spun: orice păcat,

Să știți că are-a fi iertat

Și orice hulă, omului.

Hula-mpotriva Duhului,

În veci, însă, nu e iertată.

32Oricine spune-va, vreodată,

Ceva-mpotriva Fiului,

Iertat e de păcatul lui.

Nicicând, însă, nu e iertat

Cel ce-a vorbit necugetat –

Potrivnic Duhului Cel Sfânt –

De către Tatăl, pe pământ.

33Așa că, ascultați ce spun:

Ori sunteți pomi cu rodul bun,

Sau sunteți pomi cu rodul rău!

Știm pomul, după fructul său.

34Pui de năpârci! Cum să puteți,

Voi, lucruri bune, să spuneți,

Când sunteți răi? Cunoscut este

Faptul, că gura vă vorbește

Doar din al inimii prinos.

35Deci, omul bun are de scos,

Din inimă, doar lucruri bune,

Iar cel rău are să adune

Doar răutăți. Răspunzător,

36De-orice cuvânt neroditor –

Care a fost rostit vreodată –

Omul va fi la judecată.

37Din vorbele ce le-ai rostit,

Vei fi iertat sau osândit.”

Minunea cu prorocul Iona

38Atunci, unii din cărturari

Și dintre Fariseii cari

Erau acolo, cu Iisus,

Cuvântul l-au luat și-au spus:

„Învățătorule! Noi vrem,

Un semn de-al Tău, ca să vedem!”

39„Un semn Îmi cere, așadar,

Un neam viclean și preacurvar” –

A zis Iisus – „de-aceea el

O să primească dar, astfel,

Semnul lui Iona, negreșit;

Căci Iona-i cel ce-a prorocit

Când la Ninive-orice ființă

Se-ntoarse către pocăință.

40Așa cum Iona, altădat’

În burta chitului a stat,

La fel, și Fiul omului,

În inima pământului,

Trei zile și trei nopți, va sta.

41Când va veni judecata,

Bărbații din Ninive vor

Ședea, lângă acest popor,

Cari n-a vrut să se pocăiască

Și, astfel, o să-l osândească;

Fiindcă ei s-au pocăit

Atunci când Iona le-a vorbit,

Și-acum, aici, e Unul care

E, decât Iona, mult mai mare.

42Regina de la miazăzi

Se va scula în acea zi,

Lângă ăst neam. Asemenea,

Îl va învinui și ea,

Căci dintr-un capăt de pământ,

Pentru-al lui Solomon cuvânt –

Când auzit-a ce se spune

Despre a lui înțelepciune –

Să îl asculte, a venit.

Voi, însă, nu v-ați pocăit,

Deși aici, e Unul care

E, decât Solomon, mai mare.

43Când necuratul a ieșit

Din omul ce l-a găzduit,

Un timp, doar prin pustiu va sta

Voind, odihnă, a căta.

Însă, pentru că n-o găsește,

44Să se întoarcă, se gândește,

În casa din care-a ieșit.

Dar când s-a-ntors, ce a găsit?

A găsit casa măturată,

Împodobită și curată.

45El, șapte duhuri, o să ia,

Care vor fi asemenea

Cu el, sau poate chiar mai rele.

Va reveni-nsoțit de ele,

Și-n casă au să locuiască.

Are să se-nrăutățească

A gazdei stare, de-astă dată

Fiind mai rea ca prima dată.

Cu acest neam viclean, mișel,

Se va-ntâmpla-n acelaș’ fel”.

Mama și frații lui Iisus

46Iisus vorbea norodului,

Când mama și cu frații Lui

Sosiră-n acel loc. Stăteau

Și un prilej bun căutau,

De a-I vorbi. La El s-a dus,

47Atuncea, cineva și-a spus:

„Cu ai Tăi frați, mama Ta vine

Și să vorbească-ar vrea, cu Tine.”

48Iisus, însă, l-a întrebat,

Pe omul care L-a-nștiințat:

„Mamă și frați, cine-Mi sunt, oare?”

49Apoi, Se ridică-n picioare;

Privind în jur, mâna a-ntins;

Într-un gest larg, El i-a cuprins,

Pe ucenici, și zise: „Ei,

Mamă, Îmi sunt, și frați! Toți cei

50Ce fac voia Tatălui Sfânt,

Mamă, surori și frați Îmi sânt!”