Geneza 25 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Moartea lui Avraam

1Încă o soață și-a luat

Avram – Chetura s-a chemat.

2Ea îl născuse pe Zimran

Și pe Iocșan și pe Medan,

Pe Madian, Ișbac și-n urmă,

3Șuah. Iocșan, pe a sa urmă,

Lăsă pe Seba și Dedan.

Trei fii a zămislit Dedan:

În șir fusese Așurimi,

Letușimi și Leumimi.

4Fiii lui Madian erau:

Efa, Efer, Enoh; urmau

Elda și-Abida, după ei.

Sunt toți, fii ai Cheturiei.

5Avram lăsă odraslei sale –

Deci lui Isac – totul. Cu cale,

6Găsi că este potrivit,

Ca fiii ce i-au zămislit

Toate-ale sale țiitoare,

Să capete câte-un dar mare.

Cum a gândit, a și făcut.

Apoi, el grijă a avut,

Ca de Isac, să-i depărteze.

Și puse astfel, să se-așeze –

‘Nainte de a fi murit –

În țara de la răsărit.

7Avram, împovărat de ani –

O sută șapte’șicinci de ani

Ajuns-a de a împlinit –

8Sătul de zile, fericit

Că toate le-a făcut cu rost,

S-a stins din viață și a fost,

La neamul său, adăugat.

9Fiii, apoi, l-au îngropat;

Cei doi – Isac și Ismael –

Sunt cei ce-au îngrijit de el.

L-au așezat în locu-acela,

Unde e peștera Macpela,

În țarina aceea care

Ținutul Mamre-n față o-are;

Acea bucată de pământ

În care i-au făcut mormânt,

A fost al lui Efron ogor,

Cari este-al lui Țohar fecior.

10Ogorul fost-a cumpărat,

De-Avram, ca loc de-nmormântat,

De la Hetiți – demult, odată –

Când a fost Sara îngropată.

11Avram fiind deci adormit,

Domnul, în urmă-i S-a-ngrijit

De fiul său Isac. I-a dat

Belșug. L-a binecuvântat

Pe el, pe soața ce-o avea.

Pe vremea ‘ceea locuia,

El cu soția – amândoi –

Lângă fântâna Lahai-Roi.

Urmașii lui Ismael

12Iată spița lui Ismael –

Al lui Avram fiu, este el,

Și-al lui Agar. Măicuța lui

E fiică a Egiptului.

Pe Ismael când îl născuse,

Sara, drept roabă, o avuse.

13Iată numele fiilor

Lui Ismael: în neamul lor

E Nebaiot, primul născut.

În urma lui, a apărut

Chedar, Adbel, Mibsam, Mișma,

14Duma, Masa, Hadad, Tema,

15Ietur, Nafiș, Chedma-n sfârșit,

La care, șirul s-a oprit.

16Sunt toți, fii ai lui Ismael,

Căci doisprezece-avut-a el.

Acestea sunt numele lor,

După-al lor neam și locul lor.

Ei, doișpe voievozi au fost,

Cari și-au făcut, cu toți, un rost.

17Iar Ismael trăit-a deci,

Exact o sută și treizeci

Și șapte ani. El i-a-mplinit,

Când, de pe lume, s-a sfârșit.

18Copiii lui sau așezat –

Și-ntreg ținutu-au înțesat –

De la Havila pân’ la Șur,

Și locurile dimprejur.

Ținutul Șur se întindea –

Cum mergi către Asiria –

Privind țara Egiptului.

‘Nainte dar, la frații lui,

El – Ismael – a locuit,

Așa cum Domnu-a poruncit.

Esau și Iacov

19Isac e fiul lui Avram;

Iată dar spița lui de neam:

20Patru decenii a-mplinit,

Atunci când s-a căsătorit.

Rebeca e a lui soție.

Ea, fiică-i e – precum se știe –

Lui Betuel, zis Arameul,

Ce-i frate cu Laban Evreul,

Care ședea-n Padan-Aram.

Toți erau rude cu Avram.

Padan-Aramul cuprindea,

Pe-atunci, Mesopotamia.

21Isac se rugă Domnului,

Pentru Rebeca – soața lui –

Căci era stearpă. Dumnezeu,

I-a ascultat glasul, mereu.

Rebeca, fiind vindecată,

Rămase dar, însărcinată.

22Cei doi copii, care urmau

Ca să se nască, se băteau

În pântecele ei, mereu.

Atuncea ea, pe Dumnezeu,

L-a întrebat, foarte mirată:

„De ce mai sunt însărcinată?”

23El i-a răspuns, din cerul Său:

„Află că-n pântecele tău,

Se află două neamuri, care

Vor zămisli două popoare;

Acestea fi-vor despărțite,

Din tine, când vor fi ieșite.

Unul din neamul ce-o să vie,

Cu mult mai mare o să fie;

Iar cel mai mic, slugă îl are,

Pe cel care va fi mai mare.”

24Când timpul i s-a împlinit,

Doi gemeni, ea a zămislit.

25Primul copil se arăta

Roșu de tot – ca o manta

Din păr lucrată; i-au găsit

26„Esau”, drept nume potrivit,

Căci s-au luat după culoare,

După a lui înfățișare.

În urmă, grabnic, a venit

Al doilea fiu. El a ieșit

Ținând cu mâna de călcâi,

Pe cel ce s-a născut întâi.

Plecând de la ce s-a-ntâmplat,

„Iacov”, copilu-a fost chemat.

Iată dar, cum au fost traduse

Aceste nume: i se spuse

Esau – „Păros” – celui dintâi,

Și „Cel ce ține de călcâi”,

Celui de-al doilea, căci firește,

„Iacov” se cheamă-n evreiește.

Isac, când fiii-i s-au născut,

Șase decenii a avut.

Esau își vinde dreptul de întâi născut

27Cei doi copii au crescut mari.

Esau a fost acela cari

Ajunse vânător vestit,

Pe câmp fiind mai mult zărit.

Iacov, cuminte, se vădea,

Căci lângă cort, mai mult, ședea.

28Pentru vânatul dobândit,

Esau era mai mult iubit,

De tatăl său. Rebeca, ea,

Mai mult, pe Iacov îl iubea.

29Odată, Iacov a gătit

O ciorbă. Foarte ostenit,

Esau, din câmp, când s-a întors,

30A zis: „De vlagă, eu sunt stors.

Frate, ascultă a mea vorbă:

Dă-mi să mănânc din a ta ciorbă –

Cea roșie – căci sunt flămând,

Mereu, pe drumuri alergând;

Acum sunt tare ostenit!” –

De-atunci, „Edom” a fost numit;

„Edom”, prin „Roșu” e tradus.

31Iacov, către Esau, a spus:

„Să-mi vinzi dar, dreptul ce îl ai –

De-ntâi născut – iar apoi hai

32Ca să mănânci.” El s-a-nvoit:

„La ce-ar putea fi folosit

Dreptul acesta, când eu mor?!

Ia-ți dreptul dar, mai repejor!”

33„Jură-mi întâi!” – Iacov a vrut.

El a jurat și și-a vândut

Dreptul pe cari l-a dobândit,

Când pe-astă lume a venit.

34Atuncea, Iacov i-a adus

Ciorbă de linte și i-a pus

Și pâine lângă ea, pe masă.

Esau părea că nici nu-i pasă

De dreptul ce și l-a pierdut,

Ci a mâncat și a băut.