2 Timotei 3 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Să știi că-n zilele din urmă,

Când timpu-aproape că se curmă,

Au să se-arate vremuri grele,

Ce vor aduce numai rele.

2Atuncea, oamenii – știu bine –

Că vor fi iubitori de sine;

De bani, ei fi-vor iubitori,

Lăudăroși și hulitori;

Nemulțumiri vor avea, multe;

De-ai lor părinți, n-au să asculte;

Fără evlavie-au să fie,

Și plini, într-una, de trufie.

3Lipsiți, ei au să se vădească,

De orice dragoste firească,

Clevetitori, ne-nduplecați,

Neîmblânziți și ne-nfrânați;

La depărtare, se vor ține,

Necontenit, de orice bine;

4Vor fi obraznici, îngâmfați,

Înspre vânzare aplecați,

Iubind plăcerile mereu,

Mai mult decât pe Dumnezeu.

5Evlavia ce-o vor avea,

De formă numai, va fi ea,

Căci ne-ncetat, oameni-acei

Tăgăduiesc puterea ei.

Tu depărtează-te, mereu,

De-astfel de oameni, fiul meu.

6Unii, prin case, reușesc

Ca să se vâre, și momesc

Femei ușoare, încărcate

De multe pofte și păcate,

7Care – deși învață – iată,

Nu vor ajunge, niciodată,

Ca să cunoscă, pe deplin,

Tot adevărul cel divin.

8După cum Iane – însoțit

De Iambre – s-a împotrivit

Lui Moise, tot așa, și ei –

Adică oamenii acei –

La adevăr, se-mpotrivesc,

Ca și cei care se vădesc

Cum că, de minte, sunt lipsiți,

Și care-s, astfel, osândiți,

În tot ceea ce-i cu privință

La starea noastră de credință.

9Ei nu vor mai înainta,

Pentru că se va arăta

În urmă-n fața tuturor –

Întreagă – nebunia lor,

Precum s-a arătat apoi,

Și nebunia celor doi.

10Eu știu că tu, necontenit,

În de aproape-ai urmărit

Învățătura ce-o vestesc,

Puterea ce o stăpânesc,

Apoi credința mea cea mare,

Îndelungata mea răbdare,

Dragostea și răbdarea mea.

11Ai auzit, de-asemenea,

Ce prigoniri m-au urmărit,

Ce suferințe m-au lovit.

Când fost-am în Iconia,

Listra și Antiohia,

Prea bine știu că ai aflat,

Ce prigoniri, am îndurat.

Însă, din toate-ntr-un sfârșit,

De Domnul, fost-am izbăvit.

12De altfel, toți cari, ne-ndoios,

Vor, cu evlavie-n Hristos,

Ca să trăiască – să se știe –

Că prigoniți au ca să fie.

13Cei răi și-nșelători, mereu –

Încredințat fii, dragul meu –

Din rău în rău, au să pășească,

Pe alții au să-i amăgească,

Și-apoi – la urmă – dovediți

Vor fi ei înșiși, amăgiți.

14Rămâi dar, în continuare,

Numai la lucrurile-n care

Ești, pe deplin, încredințat,

Pe care tu le-ai învățat,

Căci știi cine ți-a dăruit,

Tot ceea ce ai dobândit –

Deci, ale tale-nvățături.

15Știi bine, Sfintele Scripturi,

Încă din fragedă pruncie.

Prin ele doar, poate să-ți vie

Înțelepciunea cea prin care,

Parte de mântuire, are

Cel ce se-arată credincios,

În Domnul nost’, Iisus Hristos.

16Toată Scriptura-i insuflată

De Dumnezeu, și e lăsată,

Ca să îi fie de folos

Celui ce este credincios,

Pentru că ea e în măsură

Să-i dea, mereu, învățătură,

Să-l mustre, să-l îndrepte iar,

Să-i dea înțelepciune-n dar,

Ca să se salte peste fire,

Crescând întru neprihănire,

17Ca toți acei care, mereu,

Sunt oameni ai lui Dumnezeu,

Să poată fi desăvârșiți,

Destoinici, gata pregătiți

Ca al lor umăr să îl pună,

Pentru orice lucrare bună.”