Proverbe 18 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Ursuzul caută și face,

Mereu, doar ceea ce îi place,

Nepăsător la ce se spune

Și supărat pe lucruri bune.

2Nebunul, nu vrea-nvățătură,

Ci vrând s-arate-n ce măsură

Este știința lui de mare,

Îl va-nvăța pe fiecare.

3Atunci când omul cel rău vine,

Disprețul, după el, se ține;

Iar cu rușinea, totodată,

Ocara-n casă e intrată.

4Cuvintele, de-un om rostite,

Cu-adânci ape-s asemuite;

Izvoru-nțelepciunii are

Să curgă, fără încetare.

5Omului rău, să nu-i privești

Fața, ca să-l nedreptățești

Pe cel care s-a dovedit

Că este om neprihănit.

6Nebunul – cu a lui rea gură –

Stârnește cearta, și înjură

Făcându-se nesuferit

Și-ntărâtând până-i lovit.

7Nebunul, prin vorbirea lui,

Aduce moarte, omului,

Iar buzele-i, curse, întind,

În care, suflete se prind.

8Vorbele celor ce bârfesc,

Dulci prăjituri se dovedesc,

Căci îi coboară, omului,

Până-n adâncul trupului.

9Omul care se lenevește,

Frate-i cu cel ce nimicește.

10Numele Domnului e tare,

Precum un turn de apărare:

La El, omul neprihănit

Aleargă și-i adăpostit.

11Averea e închipuită

Ca o cetate întărită,

În mintea omului bogat,

Unde se crede apărat.

12Pieirea este anunțată

De inima înfumurată;

Smerenia, însă, viețuiește

Și-n fața slavei ea pășește.

13Cel cari răspunde ne-ntrebat –

Fără să fie ascultat –

Face prostii și va avea

De tras, pe urmă, rușinea.

14Duhul, pe om, îl sprijinește

De câte ori omul bolește;

Dar duhul când e întristat,

De cine fi-va ridicat?

15O inimă ce-i pricepută,

La strâns știință, mult ajută.

Urechea înțeleaptă stă,

Mereu, atentă și-ascultă,

Voind să caute știința

Ca să-și sporească cunoștința.

16Darul deschide, omului,

Calea către mai marii lui.

17Cel care-n pricină vorbește

Întâiul, pare că rostește

Doar adevăr; însă apare

Cel’lalt, și-l ia la cercetare.

18Sorții sunt ca niște buni sfetnici,

Pentru că între cei puternici,

Ei hotărăsc și stăvilesc

Certările ce se ivesc.

19Cei ce-s ai nedreptății frați,

Mai greu sunt de-a fi câștigați,

Decât cetatea întărită,

Iar cearta, greu, le e oprită,

Cum greu e să dezăvorești

Odăile împărătești.

20Prin rodul gurii omului,

E săturat și trupul lui.

21Limba, putere, dovedește:

Moarte și viață stăpânește;

Acel care i-a arătat

Iubire, fi-va săturat

Din roada ei. Cine găsește

22O soață bună, dobândește

Și fericirea – ea e dar,

Dat de la Dumnezeu, prin har.

23Săracul va vorbi rugând;

Însă bogatul – răspunzând –

Asprime-n vorba sa va pune.

24Acela cari o să-și adune

Prieteni mulți, să aibă știre

Că-i are spre nenorocire;

Dar câte un prieten poate

A fi mai bun decât un frate.